Evenimentele din 23 octombrie 1956 si, mai ales, incercarea liderilor maghiari de a suprima prin forta demonstratia pasnica a populatiei din Budapesta au demonstrat peremptoriu ca sistemul patronat de sovietici in Ungaria nu putea supravietui fara teroare si minciuna. Dupa ce oamenii s-au eliberat de frica si au descoperit solidaritatea, toate ingredientele care formau mirajul puterii comuniste s-au evaporat. Imensul aparat birocratic al partidului
s-a dovedit incapabil sa reactioneze si a inceput sa se dizolve. Armata si militia, institutii care, intr-un stat totalitar, au mai degraba rolul de a-i proteja pe conducatori de nemultumirile cetatenilor, au refuzat sa se alature represiunii. Mai mult, militarii trimisi sa sprijine actiunile fortelor de securitate au trecut de cealalta parte a baricadei, furnizandu-le chiar arme revolutionarilor. In aceste conditii, comunistii maghiari au fost nevoiti sa ceara Moscovei interventia militara impotriva propriului popor.
La 23 octombrie, cand izbucnea revolutia maghiara, sovieticii abia rasuflau usurati dupa ce se parea ca situatia din Polonia era in curs de normalizare. De altfel, Hrusciov a aflat vestea inceperii tulburarilor din Budapesta in timp ce dezbatea cu o delegatie din China ultimele evolutii de la Varsovia.
In timpul discutiilor, Hrusciov a primit doua telefoane din partea maresalului Jukov care-i raporta ca in capitala Ungariei se declansase o revolta in cursul careia cladiri ale partidului si ale guvernului fusesera atacate si-l informa ca oficialii maghiari au solicitat sprijinul trupelor sovietice stationate in Ungaria. Hrusciov s-a vazut nevoit sa-si intrerupa intrevederea cu reprezentantii Beijingului, pentru a se consulta cu ceilalti membri ai conducerii sovietice.
Prezidiumul CC al PCUS s-a intrunit de urgenta pentru a analiza situatia. Participantii au fost de acord cu sugestia lui Hrusciov referitoare la interventia militara, sovieticii concluzionand corect ca lucrurile erau mult mai grave decat in Polonia. Singurul care si-a exprimat rezervele, pledand in favoarea unei rezolvari politice a crizei, a fost Mikoian. De remarcat ca nici el nu a exclus ab initio solutia militara, dar a conditionat-o de esecul oricarui demers politic. Pe langa decizia trimiterii trupelor, liderii sovietici au mai hotarat sa incerce transformarea popularului Imre Nagy intr-un "paravan al revolutiei", prin propulsarea lui in fruntea guvernului de la Budapesta. Doi emisari ai Kremlinului, Suslov si Mikoian, urma sa plece in Ungaria pentru a incerca sa coordoneze actiunea la fata locului. Seful KGB, I.A. Serov si primul adjunct al sefului Statului Major al Armatei, generalul M.S. Malinin, au primit, de asemenea, misiunea de a se deplasa in Ungaria.
Un amanunt interesant este acela ca liderul comunistilor maghiari, Erno Gero, nu a solicitat direct Moscovei "invitatia la invazie", cum inspirat a caracterizat-o un istoric american, ci i s-a adresat lui Andropov, ambasadorul sovietic in Ungaria, temandu-se probabil sa-l indispuna personal pe Hrusciov. In timpul discutiilor cu delegatia chineza, chiar inainte de a fi anuntat telefonic de catre Jukov, Hrusciov a fost sunat de Gero, care nu a facut nici o referire la evenimentele din Budapesta, limitandu-se la a-si exprima regretul ca nu poate veni la Moscova, pentru a participa la intalnirea cu liderii sovietici, programata pentru a doua zi. Abia dupa ce ambasadorul Andropov a relatat ca atmosfera din capitala Ungariei devine "extraordinar de periculoasa", Prezidiumul l-a insarcinat pe Hrusciov sa-l contacteze pe Gero, pentru a lamuri lucrurile, intrucat partea maghiara nu emisese nici o cerere oficiala in vederea interventiei Armatei Rosii. Hrusciov i-a transmis lui Gero ca Moscova este dispusa sa se implice, dar era nevoie de un document asumat de guvernul de la Budapesta care sa legitimeze actul.
In mod ciudat, formularea oficiala a cererii de ajutor s-a facut abia la 27 octombrie, cand Andropov si Gero i s-au adresat lui Nagy cu rugamintea de a semna documentul dorit de sovietici. Cum insa acesta era datat 24 octombrie, Nagy a refuzat, motivand ca, la momentul respectiv, el nu detinea nici o functie. Ca sef al partidului, Gero nu avea calitatea ceruta de dreptul international pentru a face un asemenea gest. Totusi, la 28 octombrie, Andropov a primit actul prin care guvernul maghiar facea apel la asistenta trupelor sovietice "pentru lichidarea dezordinii create in Budapesta, pentru restabilirea ordinii si crearea conditiilor pentru o activitate pasnica, creatoare".
Cu toate acestea, ordinele ca Armata Rosie sa fie plasata in stare de alerta fusesera date inainte chiar de izbucnirea revoltei maghiare. Deja, la 21 octombrie, cele trei divizii care stationau in Ungaria erau pregatite pentru actiuni de lupta. Fusesera amplasate din vreme, la frontiera sovieto-maghiara, poduri de barje. Pe un astfel de pod aveau sa treaca, in noaptea de 23 spre 24, tancurile care se indreptau spre Miskolc, alte tancuri avansau spre Debrecen, venind dinspre Romania. Rapoartele politiei maghiare semnalau ca trupe sovietice intrau in Ungaria dinspre Romania la 1 a.m., 24 octombrie. Soldati sovietici raniti, tratati in spitalele Budapestei, purtau inca asupra lor bani romanesti. Primele tancuri care intrau in Budapesta apartineau insa Diviziei a 2-a mecanizata si Diviziei a 17-a care stationau la Cegled si Szekesfehervar.
O explicatie a celeritatii cu care au avansat trupele sovietice rezida in faptul ca Moscova prevazuse mai degraba o posibila interventie militara in Polonia care, pana la urma, s-a dovedit inutila. In schimb, alertarea anticipata a trupelor a facut posibila o actiune rapida impotriva Ungariei. Teoretic, sovieticii luasera in calcul eventualitatea izbucnirii unor tulburari in Ungaria inca din vara anului 1956. In cadrul sedintei Prezidiumului din 12 iulie, se evocase faptul ca "imperialistii" actionau subversiv la Poznan si in Ungaria. In aceeasi luna, general-locotenent Piotr Nicolaevici Lascenko, comandantul trupelor speciale din Ungaria, a fost insarcinat sa elaboreze un plan in virtutea caruia Armata Rosie trebuia "sa mentina, sa apere si, in cazuri speciale, sa restaureze ordinea sociala socialista" in Ungaria. Planul a primit numele de cod "Volna" ("Valul"), cuvantul de ordine pentru declansarea operatiunii fiind "Kompas". La mijlocul lunii octombrie, Lascenko, pe baza rapoartelor care indicau o crestere a nemultumirii in randul populatiei maghiare, declarase starea de alerta, in conformitate cu planul "Volna".
In consecinta, a fost posibil ca, intr-un interval de timp extrem de scurt, aproximativ 31.500 de soldati, 1.130 de tancuri si 380 de transportoare blindate sa fie desfasurate in Budapesta si in celelalte orase mari, dar si la granita cu Austria.
Aparitia trupelor sovietice nu a avut rezultatul scontat. Departe de a fi fost un factor care sa inlature dezordinea, ea nu a facut decat sa alimenteze sentimentul national si sa transforme antipatia generala fata de Rusia si Imperiul Rus in aversiune declarata. In aceste conditii, cererea ca Armata Rosie sa paraseasca teritoriul national a devenit o revendicare imbratisata de intreaga populatie. "Ura aceasta era profund inradacinata in ei", constata ulterior Valter Roman, acordand un rol major in desfasurarea evenimentelor specificului Ungariei, care a fost neglijat de catre Moscova. "Ungaria este o tara catolica, cu vechi traditii catolice; Ungaria a luptat contra Armatei Sovietice pana la capat si nu a intors armele". In plus, modelul sovietic le fusese laudat oamenilor de fiecare data cand liderii comunisti luau o hotarare care se repercuta asupra nivelului de trai si, din acest motiv, conducatorii de la Moscova erau priviti ca fiind la fel de vinovati pentru tragedia maghiara ca si cei autohtoni. La randul lor, militarii se simteau umiliti de prezenta in tara a unor trupe straine si dispretuiau insemnele pe care le purtau si noile uniforme inspirate de cele sovietice, pe care nu s-au sfiit sa le lepede in semn de solidaritate cu populatia. In aceasta atmosfera, prezenta tancurilor sovietice a fost perceputa ca o agresiune, iar cetatenii (in randul carora se distingeau tinerii) au ripostat cu coktailuri Molotov si cu armele pe care le-au putut procura in noaptea de 23 spre 24 octombrie.
Interventia Armatei Rosii a avut exact efectul contrar celui pe care a mizat Moscova. In aceste circumstante, nici numirea lui Nagy in functia de presedinte al Consiliului de Ministri, nici ocuparea Budapestei si a altor orase de catre trupele Armatei Rosii, care insa au evitat sa se implice decisiv, nu au reusit sa calmeze spiritele. Indirect, imixtiunea sovietica a afectat in mare masura si imaginea de reformator a lui Nagy, mai ales ca el a fost perceput de catre populatie, in mod eronat, ca fiind responsabil pentru chemarea militarilor sovietici, fapt care a dus la izolarea sa si la incapacitatea de a tempera excesele insurgentilor.
Astfel, primul atac sovietic a agravat numai situatia, contribuind la radicalizarea revolutiei maghiare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
