Seismul popular din 23 octombrie 1956 i-a inspaimantat pe liderii comunistilor maghiari, care s-au vazut siliti sa ceara ajutorul Moscovei. Sovieticii au decis sa aplice politica "biciului si a zaharelului". Astfel, ei
si-au desfasurat rapid tancurile pe strazile capitalei ungare, dar l-au impus in fruntea Guvernului de la Budapesta pe reformistul si popularul Imre Nagy. Interventia militara straina a exacerbat insa sentimentele anti-sovietice ale ungurilor si a dus la extinderea revoltei in provincie. La randul sau, Nagy a devenit seful unui Executiv care, desi controla cladirile guvernamentale, nu dispunea de nici o umbra de autoritate. Chiar daca era simpatizat de oameni, strada nu putea fi supusa, pentru ca in randul revolutionarilor nu se stabilise nici un fel de ierarhie si nu existau conducatori, iar atunci cand acestia au aparut, au inceput sa acuze lentoarea cu care actiona Cabinetul. Nagy a devenit prizonierul revolutiei, fiind nevoit sa faca concesii majore, care ajungeau, in mod paradoxal, sa alimenteze cereri si mai radicale din partea compatriotilor sai.
In replica la interventia militara sovietica, incepand din 24 octombrie, greva a paralizat capitala, apoi s-a propagat in toata Ungaria. In marile orase au aparut Comitete revolutionare care cereau retragerea Armatei Rosii, dar si indepartarea liderilor care se compromisesera. Desi sovieticii controlau situatia din punct de vedere militar, ordinea era departe de a fi restabilita. Pe bulevardele Budapestei se mai auzeau inca impuscaturi, iar autoritatile au oferit amnistia insurgentilor care acceptau sa depuna armele.
La ordinele Moscovei, Erno Gero a fost inlocuit din fruntea partidului de catre J?nos K?d?r, la 25 octombrie. La numai cateva ore dupa nominalizarea sa, el a tinut un discurs la radio in care s-a pronuntat in favoarea reprimarii brutale a oricaror actiuni de fronda fata de linia oficiala. I-a urmat Nagy, care a promis ca va sustine solicitarea revolutionarilor privind retragerea trupelor straine, dupa revenirea la normalitate. Nagy a ignorat astfel avertismentele emisarilor sovietici care facusera totul pentru a-l convinge sa se abtina de la o astfel de declaratie, invocand chiar pericolul unei invazii a "imperialistilor americani".
Atat Nagy, cat si K?d?r au condamnat in cuvantarile lor atacul impotriva regimului, dar fiecare a abordat alt ton. In vreme ce Nagy a anuntat reforme democratice si s-a plasat pe o pozitie defensiva si impaciuitoare, pentru a raspunde asteptarilor populatiei, K?d?r a adoptat o atitudine intransigenta. Din aceasta abordare diferita, reiese ca Nagy si-a asumat un rol de mediator intre tendintele diferite care se evidentiasera din primele clipe ale revolutiei, fiind adeptul reconcilierii nationale.
Aparent, dupa detronarea lui Gero, raportul dintre fortele care compuneau puterea s-a imbunatatit in favoarea lui Nagy. Dar aparatul birocratic al partidului era in continuare inert. In plus, Nagy a avut de infruntat criticile neasteptate venite din partea muncitorilor.
Pe fondul disolutiei institutiilor statului si al apatiei partidului, consiliile muncitoresti tindeau sa le substituie autoritatea. La 26 octombrie, A.I. Mikoian raporta Kremlinului ca "Guvernul rezistentei (sic!) a fost eliminat, cu toate acestea o miscare populara pasnica persista. Pana in prezent, ei (liderii maghiari, n.n.) nu au reusit sa o controleze, ea crescand mai ales in provincie si, in particular, in Miskolc."
Miscarea populara pe care o invoca Mikoian articula treptat o ordine paralela. In conditiile dezintegrarii aparatului de stat, consiliile si-au asumat sarcinile legate de distributia alimentelor si a medicamentelor, publicarea ziarelor sau conducerea fabricilor. Practic, ele controlau regiuni intregi, instituind ceea ce avea sa fie numit in istoriografie drept "putere duala". Despre aparitia acestor structuri, Francois Furet observa ca "e mai putin surprinzatoare decat pare, caci, la urma urmelor, ideea inseamna ceva pentru cele doua clase urbane pe care regimul le-a lasat, daca nu in picioare, macar cat de cat constiente de existenta lor: muncitorii si intelectualii".
De remarcat ca aceste consilii au aparut spontan, dupa cum relata M.A. Suslov conducerii sovietice la 28 octombrie. Semnificatia acestei miscari consta in faptul ca muncitorii se redescopereau ca grup social aparte, cu interese proprii si cu o voce distincta. Nu e de mirare ca "sovietele" i-au ingrozit pe liderii de la Kremlin. Hrusciov le acorda mai tarziu un rol negativ si afirma ca "in realitate nu au exprimat catusi de putin interesele clasei muncitoare si au devenit o unealta a reactiunii".
De fapt, consiliile nu se subordonau nimanui. Ele refuzau sa recunoasca guvernul, cereau retragerea trupelor sovietice si alegeri libere. O serie de delegatii care s-au prezentat in audienta la Nagy au avertizat ca nu vor acorda sprijin Executivului daca nu li se accepta programul si "in special cererea privind retragerea trupelor sovietice".
Contestate de consilii, autoritatile au fost obligate sa le recunoasca oficial existenta la 27 octombrie, intrucat aveau de ales intre recursul la compromis si masacru. In acelasi timp, incercand sa-si largeasca sustinerea, Nagy a facut anumite schimbari in guvern, in care i-a inclus pe unii dintre suporterii sai, precum filosoful Gy?rgy Luk?cs, dar si personalitati din afara lumii comuniste, dintre care merita mentionati Zolt?n Tildy (ex-presedinte al Republicii, din Partidul Micilor Proprietari) si Bela Kov?cs (fostul secretar general al aceluiasi partid).
La 27 octombrie s-a produs si o defectiune majora in randul armatei. Colonelul P?l Maleter, trimis sa reduca la tacere un grup de insurgenti care actiona la una dintre bazele importante ale revolutiei din Budapesta, cazarma Kili?n, a telefonat la Ministerul Apararii comunicand ca nu este dispus sa atace niste tineri care isi clamau libertatea.
Noul Cabinet a negat la 28 octombrie, prin vocea lui Nagy, caracterul "contrarevolutionar" al miscarilor, dar a admis ca anumite "elemente reactionare" au incercat "sa faca uz de evenimente pentru a darama sistemul democratic. Totodata, Nagy a anuntat initierea unor negocieri cu URSS privind problema retragerii trupelor straine, "toate acestea in spiritul prieteniei sovieto-ungare, al egalitatii intre statele socialiste si independentei nationale".
Masurile de reconciliere au continuat: la 29 octombrie, guvernul a dizolvat dispretuita Securitate, iar dupa discutii intre Nagy si liderii rebelilor s-a semnat un acord care stabilea incetarea focului. Mai mult, dupa cum era informat Bucurestiul de catre unul dintre reprezentantii sai, "la propunerea lui Tildy, s-a hotarat suspendarea comasarilor la sate, s-a format o comisie guvernamentala pentru studierea sistemului de colectari, s-a decis retragerea din scoli a manualelor de istorie".
Cu toate acestea, nici remanierea guvernamentala nu inspira suficienta incredere, deoarece permitea supravietuirea unor stalinisti. Nici macar primul-ministru nu era menajat pentru lipsa sa de fermitate in impunerea reformelor asteptate de populatie. Un ziar studentesc scria: "Intreaga tara il cerea pe Imre Nagy, intregul popor maghiar a avut incredere in Imre Nagy... De atunci, increderea in el s-a prabusit zi de zi. Astazi populatia nu mai sta in spatele lui Imre Nagy, oamenii se simt dezamagiti".
Prestigiul personal al lui Nagy, singurul atu al guvernului, incepea sa paleasca. Sfaturile muncitoresti au continuat sa-si anunte obiectivele si au intreprins actiuni de coordonare a eforturilor, pentru mai multa eficacitate.
Deja Consiliul Revolutionar din Gyor era presat de insurgenti sa initieze un contraguvern. Tot in Gyor, 400 de delegati veniti sa formeze Comitetul revolutionar transdanubian au decis in majoritate sa continue greva care se prelungea din 24 octombrie, pana cand guvernul le va satisface doleantele, intre care se detasa cea privind proclamarea neutralitatii Ungariei. Lucrurile au mers asa de departe, incat au existat grupuri care au amenintat ca vor recurge la lovitura de stat.
Toate acestea demonstrau puternica presiune populara exercitata asupra lui Nagy care a preferat, in continuare, sa aduca miscarea sub autoritatea sa, mai degraba prin mijloace pasnice, decat printr-o actiune in forta a trupelor sovietice.
La 30 octombrie, Pravda (ziarul oficial al URSS) isi informa cititorii ca "Budapesta revine la o viata normala". In aceeasi zi, emisarii Kremlinului, Mikoian si Suslov (abia reveniti de la Moscova), acceptau retragerea trupelor sovietice din Budapesta. La randul sau, Nagy comunica la radio ca este in curs de formare un guvern pluripartit: "In interesul democratizarii pe mai departe a tarii noastre, Cabinetul desfiinteaza sistemul monopartid si pune guvernul pe baza unei colaborari democratice intre partidele de coalitie, asa cum era situatia in 1945".
Revenirea la principiile unei vieti democratice pluraliste a eliminat fractura care intervenise intre Nagy si populatie. Primul-ministru ramanea totusi un comunist care nu incerca decat sa construiasca pe baze noi un regim care trebuia sa fie, daca nu monolitic, cel putin, in principal, comunist. Dar el era purtat de val si, din concesie in concesie, situatia se modifica radical. Renasterea partidelor politice si acceptarea unei coalitii guvernamentale au avut o semnificatie deosebita. Caci ele insemnau practic revenirea la o viata democratica reala, minand autoritatea partidului unic. Dupa cum remarcau Agnes Heller si Ferenc Feher, "revolutia maghiara din 1956 a eliminat pentru totdeauna ideea caracterului indestructibil al regimurilor sovietice din interior. Aceasta este prima consecinta a revolutiei maghiare, care poate fi considerata cu adevarat si fara exagerare istorica pe plan international".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
