In noaptea de 23 octombrie 1956, tancurile Armatei Rosii au intrat in Budapesta pentru a-i proteja pe comunistii maghiari de propriul popor care inundase strazile cerand libertate. De asemenea, sovieticii l-au propulsat pe Imre Nagy in fruntea guvernului maghiar, convinsi ca tactul si carisma acestuia vor contribui la calmarea spiritelor si revenirea la vechea stare de lucruri. Intransigenta insurgentilor l-a impins insa pe Nagy in caruselul cedarilor. Patriot inainte de a fi comunist, premierul si-a asumat treptat revendicarile populatiei, identificandu-se astfel cu revolutia. La 30 octombrie, in Ungaria se renunta la sistemul partidului unic si se anunta formarea unui Cabinet national in care erau cooptati si reprezentantii vechilor partide politice. Din acest moment, sovieticii nu se mai confruntau cu revolta unor exaltati inflamati de imperialistii americani si de hortisti, cum pretindea presa moscovita, ci cu vointa suverana a unui stat, fie el si de democratie populara. In plus, la Moscova se afla o delegatie chineza care avea mandat de la Mao sa critice "sovinismul de mare putere" al URSS. In aceeasi zi, Prezidiumul CC al PCUS adopta o declaratie privind principiul egalitatii in relatiile dintre statele socialiste. Perplexitatea Moscovei n-a durat insa decat cateva ceasuri. La 31 octombrie, solutia militara primea unda verde din partea Kremlinului.
Decizia sovieticilor are mai multe cauze. Rapoartele venite de la Budapesta avertizau in privinta deteriorarii rapide a situatiei. Mai mult, existau date ca riscul ca revolta maghiara sa contamineze si alte state satelit era real. Astfel, nu numai opinia publica din Polonia si Iugoslavia, dar si presa comunista din aceste tari incepeau sa dea semne de simpatie fata de cauza maghiara. In Romania, studentii din Bucuresti si Timisoara organizasera manifestatii de solidaritate, evenimente similare desfasurandu-se si in Cehoslovacia. Mao insusi, dupa ce a primit informatii asemanatoare si a inteles ca Ungaria poate evada din lagarul comunist, le-a cerut sovieticilor o politica de fermitate. La aceasta se adauga faptul ca, la 29 octombrie, izbucnise criza Suezului, atentia Occidentului fiind deturnata spre Orientul Mijlociu. In acest context, Moscova a apreciat corect ca Washingtonul va tolera invazia.
In consecinta, sedinta Prezidiumului din 31 octombrie a fost lipsita de surprize. Astfel, Hrusciov a avansat inca de la inceput propunerea restabilirii situatiei din Ungaria pe cale militara, evocand si evenimentele din Egipt in sprijinul pozitiei sale. In cadrul sedintei, maresalul Konev a asigurat conducerea de la Moscova ca, in trei zile, "fortele contra-revolutionare vor fi zdrobite". Asadar, in chip ironic, in ziua in care Pravda publica textul declaratiei privind principiul egalitatii in relatiile dintre statele socialiste, soarta Ungariei era pecetluita.
Documentul s-a dovedit insa util pentru Hrusciov, in demersul sau de a obtine sprijinul neconditionat al satelitilor. Probabil ca declaratia i-a asigurat, in periplul sau prin Europa Rasariteana, o baza facila pentru discutii. Caci facea referire la "stransa colaborare frateasca" si la "ajutorul reciproc" ce trebuie sa existe intre "tarile din marea comunitate a natiunilor socialiste". In schimbul unei "egalitati" retorice, Hrusciov putea pretinde "consensul".
El a reusit in cateva zile (1-3 noiembrie) sa obtina "unitatea de vederi" asupra problemei ungare, materializand astfel "convingerea ca popoarele tarilor socialiste nu vor permite fortelor reactionare din strainatate si din interior sa zdruncine bazele regimului de democratie populara", cum se afirma chiar in Declaratia sovietica.
Vizitele sale secrete au fost incununate de succes: s-a intalnit cu polonezii la Brest, a zburat la Bucuresti unde isi trimisesera reprezentantii si cehoslovacii, apoi a conferit la Sofia cu bulgarii. Nu a fost nevoie sa mearga in Berlinul de Est, caci Walter Ulbricht era cel mai stalinist dintre "viceregii" sai.
La discutiile de la Bucuresti, au participat din partea romana Gheorghe Gheorghiu Dej, Emil Bodnaras si Nicolae Ceausescu, care raspundea de Fortele Armate si de Securitate. Comunistii romani, inspaimantati de pericolul nationalismului maghiar si de o posibila "contagiune" revolutionara, si-au manifestat aprobarea fata de intentiile sovietice. In memoriile sale, Hrusciov afirma chiar ca romanii s-au oferit sa intervina, alaturi de URSS.
Dupa toate aceste intrevederi, convins de fidelitatea satelitilor, Hrusciov era pregatit sa-i infrunte pe iugoslavi. Impreuna cu Malenkov, la Brioni, Hrusciov a reusit sa-l convinga pe Tito, in noaptea de 2-3 noiembrie, sa aprobe suprimarea revoltei.
Moscova era oricum decisa sa puna capat "contrarevolutiei" ungare. Pentru Kremlin, defectiunea Ungariei era inacceptabila. Trecusera numai cateva luni de cand Hrusciov, de la tribuna Congresului al XX-lea, isi exprimase increderea in capacitatea comunismului de a-si continua marsul glorios. URSS nu putea renunta la glacisul strategic din Europa Rasariteana. Oricat ar parea de ciudat, Moscova devenise in oarecare masura dependenta de satelitii sai care, la randul lor, nu puteau supravietui fara "fratele mai mare". Prin urmare, din perspectiva Kremlinului, chemarea la neamestec in treburile interne ale altor tari comuniste nu era valabila atunci cand miza era insusi viitorul de tip sovietic in una din tarile blocului.
Moscova optase deci in favoarea unei rezolvari brutale a chestiunii maghiare. Retragerea trupelor militare, anuntata la 30 octombrie, a fost o simpla stratagema de disimulare a adevaratelor intentii. Nagy a intuit manevra si l-a convocat pe ambasadorul sovietic, in ziua de 1 noiembrie, pentru a-i cere explicatii. Andropov i-a dat asigurari ca tancurile Armatei Rosii vor parasi Ungaria. Nagy nu mai era dispus sa inghita explicatiile hilare ale sovieticilor. In consecinta, pentru a lipsi URSS de orice acoperire legala in sporirea trupelor sale din Ungaria, a fost nevoit sa ia o hotarare cruciala: iesirea tarii din Pactul de la Varsovia, insotita de proclamarea neutralitatii.
Decizia Ungariei nu mai putea amana deznodamantul, lucrurile mersesera oricum prea departe din punctul de vedere al Moscovei. In fata protestelor internationale ale Budapestei, sovieticii si-au camuflat intentiile prin simularea acceptarii unor negocieri privind termenii retragerii totale a trupelor Armatei Rosii.
Discutiile au inceput la 3 noiembrie, la sediul cartierului general al armatei ruse din capitala. Delegatia ungara era condusa de Pal Maleter, proaspat numit ministru al apararii. Spectacolul regizat de Moscova a fost intrerupt insa la miezul noptii de Ivan Serov, care a navalit inarmat in incaperea unde se purtau discutiile si, spre uimirea tuturor, i-a arestat pe negociatorii unguri.
In paralel, Moscova trasese sforile la Budapesta pentru a crea o alternativa la guvernarea lui Nagy. Veriga slaba a echipei sale s-a dovedit Janos Kadar, care, la 1 noiembrie, constituise Partidul Muncitoresc Socialist Ungar, menit sa ia locul celui comunist, compromis in ochii populatiei. Un pasaj din discursul pe care Kadar l-a tinut la radio cu ocazia anuntarii oficiale a crearii noului partid este de natura sa desluseasca comportamentul ulterior al acestuia: "Noi va vorbim deschis. Revolta populara a ajuns la o raspantie: sau partidele democrate maghiare vor avea suficienta forta sa mentina realizarile noastre sau vom fi confruntati cu o contrarevolutie deschisa". Ulterior, el a disparut misterios din Budapesta. Avionul l-a purtat la Moscova, unde a purtat discutii cu sovieticii. In cadrul acestor convorbiri, Kadar a afirmat ca "in politica lui Nagy exista elemente contrarevolutionare".
Nagy nu a avut nici cea mai mica idee despre tradare. La 3 noiembrie, el a procedat la o noua remaniere, dand opt din cele zece posturi ministeriale unor necomunisti si atribuind unul dintre portofolii lui Kadar. Avea sa inteleaga gestul celui caruia ii acordase increderea sa in zorii zilei de 4 noiembrie cand, pe fondul salvelor de artilerie ale trupelor sovietice, a putut auzi la un post de radio neidentificat scrisoarea deschisa pe care Kadar a adresat-o populatiei. Acesta anunta formarea unui "guvern revolutionar muncitoresc" si comunica informatia ca noul Executiv a solicitat Armatei Rosii "sa ajute natiunea noastra sa zdrobeasca fortele sinistre ale reactiunii".
In replica, Nagy a tinut la orele 5 dimineata ultimul sau discurs public: "Vorbeste Imre Nagy, presedintele Consiliului de Ministri al Republicii Populare Ungare. Astazi in zori, fortele sovietice au inceput sa atace capitala noastra cu intentia vadita de a rasturna guvernul legal si democratic al Ungariei. Trupele noastre lupta. Guvernul este la post. Aduc aceasta la cunostinta poporului tarii noastre si a lumii intregi".
Atacul matinal al Armatei Rosii, deschis printr-un puternic foc de artilerie, incheia dramatic epopeea maghiara. In cateva zile, cei 200.000 de soldati sovietici, sustinuti de 2.000 de tancuri si aviatie, au devenit stapani pe situatie, chiar daca rezistenta populara a facut ca ultimele focuri de arma sa inceteze abia in decembrie 1956. Peste 25.000 de unguri au fost ucisi, iar alte mii au fost raniti.
Imre Nagy s-a refugiat la Ambasada Iugoslaviei, pe care a parasit-o la 23 noiembrie 1956. A fost rapit de sovietici si transportat in Romania cu sprijinul lui Dej, care si-ar fi dorit ca liderul maghiar sa fie "spanzurat de limba". Complicitatea comunistilor romani avea sa-i pecetluiasca soarta. Dupa un an, a fost livrat in Ungaria, unde a avut parte de un simulacru de proces in urma caruia a fost executat.
Jertfa sa nu a fost insa zadarnica. Chiar daca maghiarii au invatat pe pielea lor proverbul rusesc conform caruia "lacrimile altora sunt apa", revolutia a anticipat anul 1989 si a permis Ungariei sa parcurga firesc si demn tranzitia la democratie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
