Imprejurarile au facut ca in anul 1999 sa fie necesar sa exprim punctul de vedere al MLPAT in privinta constructiilor ce urmau a se ridica pe locul unde, intre 1852-1947, a existat vechiul Teatru National. Teatrul care a reprezentat prima mare institutie de cultura de la noi, adapostita intr-o cladire remarcabila.
Incarcatura emotionala si culturala a acestui loc, unde a pulsat intens viata orasului vreme de mai bine de un secol, ne-a determinat sa cercetam dezvoltarea urbana a zonei si istoria cladirii pentru a putea alege o solutie echilibrata, in care sa primeze aspectul cultural, si numai dupa aceea cel tehnico-economic. Distrugerea vechiului Teatru National ar putea fi una dintre primele file la doritul dosar de condamnare a comunismului.
Cum a fost procurat locul? Cum s-a construit cladirea Teatrului National dupa Revolutia de la 1848? Cum a fost ea intretinuta de-a lungul unui secol? Cum a fost ea consolidata dupa cutremurul din 10 noiembrie 1940? A fost distrus Teatrul National la bombardamentele din 1944? Nu. Atunci, care au fost motivele reale ale daramarii? Care era starea fundatiilor vechiului Teatru in anul 2003? Iata cateva intrebari ale caror raspunsuri capata astazi o semnificatie aparte, prin incarcatura de responsabilitate pe care si-au asumat-o cei ce au decis dupa 2003 ridicarea pe locul teatrului a unei monstruoase constructii.
Omul caruia ii datorez clarificarile prezentate in continuare si pe care il consider autorul lor moral este ing. Emil Prager. Iata ce spunea in notele sale personale din 1978 (note pe care mi le-a lasat in noiembrie 1984): "Doresc a mai prezenta cateva amintiri si evenimente - putin cunoscute azi - care se leaga de conceptia ce-mi facusem asupra unei tinute si atitudini cetatenesti, pe care o datoram patriei:
- campania de presa initiata in ziare in 1947 sub semnatura, pentru refacerea cladirii Teatrului National din Bucuresti, incendiat de bombardamentul nazist din al doilea razboi mondial, pe zidurile si fundatiile vechi de aproape 100 ani si oferta de acoperire printr-o bolta subtire de beton, ce am facut conducerii Teatrului in ianuarie 1947 (Ziarul de dimineata, Adevarul, Universul, Liberalul etc.) de a executa lucrarea de protectie in trei luni. Fusesem invitat de Ministerul Artelor la 11 noiembrie 1946 a lua parte la , ceea ce am refuzat ca nefundamentat (vezi expertiza profesorului inginer Victor Popescu din 1945)".
Aceasta nota m-a determinat sa caut documentele amintite si nu numai.
Intemeierea Teatrului National bucurestean se datoreaza dorintei domnitorului Gheorghe Bibescu de luminare a poporului. El a hotarat in anul 1843 infiintarea unei comisii care sa se ocupe cu "alegerea locului si cu studierea felului cum s-ar putea ajunge, cu sprijinul Carmuirii, la ridicarea in Bucuresti a unui edificiu destinat teatrului." Comisia propune, printr-un raport, ca piata si cladirea teatrului sa fie facute "pe locul fostului han Filaret", in a carui "cladire aproape ruinata se adapostea de la o vreme un orfelinat"; iar mai la dreapta, spre strada Campineanu pe "locul Merisestilor". Locul fusese ales de comisie pentru cladirea Teatrului National fiindca se afla in centrul orasului, pe Podul Mogosoaiei, unde era si Palatul Domnesc. La 28 decembrie 1843, Comisia intocmita pentru cladirea Teatrului National cumpara "casa cea parinteasca din mahalaua Cretulescului, vopseaua verde" de la surorile Elenca si Elisaveta Merisescu, cu suma de o mie opt sute galbeni imparatesti" conform actului aflat la Arhivele Nationale, Fond Teatru National, dosar 63/1941, fila 20. Insist asupra acestui document, pentru ca el dovedeste clar ca "terenul cumparat de stat, cu titlu de proprietate pentru Teatrul National" in 1843, apartine de drept acestei institutii. Este interesant de aratat ca, desi Primaria Capitalei a solicitat in 1875 drept de proprietate asupra unui loc langa magaziile Teatrului National, cererea a fost respinsa de Tribunalul Ilfov prin sentintele din 15 octombrie 1875, 28 mai 1876 (A.N., d 63/1941, f 24, 25, 27, 28, 32...). Cu prilejul cercetarilor pe care le-am facut la Arhivele Nationale am fost surprins sa constat ca dosarul 63/1941 nu fusese consultat de nimeni.
Comisia alcatuita din maiorul I. E. Florescu, arhitectul Alexandru Orascu, Iancu Filipescu si Constantin Pencovici il angajeaza in 1847 pe arhitectul vienez Heft Josef sa faca planul teatrului si sa supravegheze realizarea constructiei, sa procure materialele si sa angajeze mesteri. Intervin insa evenimentele revolutionare din iunie 1848 care conduc la abdicarea lui Gh. Bibescu si intreruperea lucrarilor. Aceasta stagnare a avut si un efect benefic caci la reluarea lor in 1850, Costache Caragiale intervine pentru schimbarea planurilor, solicitand marirea capacitatii salii de la 500 de locuri, cat fusese gandita initial, la 1000. Lucrarile de constructii vor fi finalizate in anul 1852, inaugurarea teatrului avand loc la 31 decembrie 1852.
Grija pentru pastrarea cladirii Teatrului National apare inca din anul 1852, cand se elaboreaza "Memorandumul privind intretinerea si conservarea Teatrului National". In anul 1875, cand directorul Teatrului National era Alexandru Odobescu, s-au executat primele lucrari de restaurare. Ministru al Cultelor si Instructiunii Publice era atunci Titu Maiorescu. Din adresa 663/16 ianuarie 1876 a directorului teatrului catre minister reiese ca lucrarile au fost executate de arhitectul Paul Gottereau. Dupa ani, in 1914 conducerea teatrului solicita ministerului de resort prin adresa 349/5 mai 1914 alocarea fondurilor pentru "reparatiile cladirii si ale scenei" conform "tabloului" intocmit de arhitectul Teatrului National, Victor Stefanescu.
Anii au trecut si a inceput "occidentalizarea" Capitalei cum spunea "Gazeta Municipala", saptamanalul de informatii si critica edilitara din 3 septembrie 1933.
Langa cladirea-simbol a Teatrului National, pe locul unde fusese gradina-terasa Otetelesanu, Societatea Americana de Telefoane pentru Romania cere autorizatie pentru ridicarea unei cladiri gigant... Proiectul era intocmit de arhitectul Concernului American pentru filiala din Romania (arh. Van Saunen Algi). Presiunea americanilor combinata cu lipsa de curaj a edililor si a ordinului dat de ministrul de interne C. Argetoianu pentru eliberarea autorizatiei, au facut ca orasul sa fie inzestrat cu "o oroare arhitectonica, care a coplesit Teatrul National." Dar mai grav este ca distrugerile provocate Teatrului National de bombardamentele din 1944 se datoreaza acestui "nefericit amplasament". Caci vizat era Palatului Telefoanelor...! O confirma Barbu Brezianu, pe atunci tanar procuror, trimis la fata locului...
La marele cutremur din 10 noiembrie 1940, cladirea Teatrului National a suferit o serie de avarii, care au impus consolidarea structurii, conform decretului lege 3912/26 noiembrie 1940. Starea cladirii in urma cutremurului este prezentata de directorul teatrului, Liviu Rebreanu, prin adresa nr. 5080/12.03.1941 inaintata Ministerului Cultelor si Artelor. In aceasta se arata ca "sala de spectacol si foyerele publicului au ramas neatinse de pe urma cutremurului", dar a fost "deteriorata scena al carei plafon s-a prabusit", iar "zidurile scenei au suferit stricaciuni". Se cerea alocarea fondurilor pentru a incepe urgent lucrarile de reparatii estimate la cca. 22.000.000 lei. Pe adresa se afla rezolutia ministrului, generalul Radu Rosetti din 18.03.1941, prin care se accepta reparatii in limita sumei de 9.000.000 lei.
Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta din data de 8 aprilie 1941 deschiderea unui credit extraordinar de noua milioane lei pentru reparatiile cladirii Teatrului. Imediat, conducerea teatrului se adreseaza profesorului arhitect Constantin Iotzu, rectorul Academiei de Arhitectura, si profesorului inginer Aurel Ioanovici, care prezinta o oferta pentru repararea stricaciunilor de la cutremur, prevazand cheltuieli de 6.000.000 lei. Trebuie aratat ca structura de rezistenta avea ziduri cu grosime de 1,0 m - 1,25 m (zidurile salii de spectacol si zidurile exterioare) si plansee de lemn. Zidaria era din caramida bine arsa cu mortar de var hidraulic.
Dintre lucrarile de rezistenta remarcam realizarea unui nucleu central puternic prin refacerea integrala a zidurilor scenei. Acestea au fost alcatuite dintr-un schelet de beton armat intre care s-a executat o zidarie de caramida cu mortar de ciment si armatura din otel beton de 12,40 m lungime si 2,50 m inaltime calculata in consecinta. In calcule au fost luate "forte orizontale datorita cutremurului egale cu 1:20 din cele verticale". De asemenea, toate zidurile salii de spectacol si cele exterioare care prezentau fisuri au fost consolidate prin injectarea cu mortar de ciment, pompat cu un aparat de torkretat.
Aceasta era starea localului cand au avut loc bombardamentele germane in august 1944. Despre modul in care a fost afectat Teatrul National in urma acestui eveniment relata inginerul inspector general Ion Vardala, in februarie 1947, in ziarul "Jurnalul de dimineata". Iata ce spunea: "Dupa cum stim, cladirea nu a suferit in bombardamentul din august lovituri directe de bombe explozive, ci a fost numai atinsa de bombe incendiare; fiind vorba de o veche cladire cu acoperis si plansee de lemn, acestea si mobilierul interior au ars fara a provoca prin aceasta, distrugeri grave zidariilor, ramase toate in picioare, cum se vad azi". Imediat, conducerea Teatrului National se adreseaza inginerului Emil Prager pentru a "examina cladirea ce a mai ramas si a face o estimatie aproximativa a lucrarilor de reparatii". Dupa o analiza, acesta prezinta la 20 septembrie 1944 o solutie de consolidare cu beton armat pe care o apreciaza la o valoare de 108.000.000 lei.
O data cu numirea Guvernului General N. Radescu, se constituie un Comitet National pentru refacerea Teatrului National sub presedintia primului-ministru. In decembrie 1944 este numita o comisie de directie si control a reconstructiei sub presedintia Directorului General al Teatrelor, Victor Eftimiu, din care faceau parte prof. arh. Ion Davidescu, arh. sef Gheorghe Ionescu, M.C.A. ing. C. Silistrarianu - MLP.
Dupa o atenta analiza a starii cladirii, profesorul inginer Victor Popescu prezinta la 4 septembrie 1945 "Memoriul privind rezultatul examinarii zidurilor si fundatiilor cladirii Teatrului National din Bucuresti." Este singura cercetare facuta la vremea aceea care arata starea reala a constructiei. Sunt de retinut concluziile acestei cercetari: "ca urmare a celor expuse, refer ca actuala cladire a Teatrului National, nu numai ca poate fi, dar este necesar sa fie folosita mai departe la reconstructia viitorului teatru".
Pentru a alege solutia corecta de reconstructie a Teatrului National, Ministerul Artelor "instituie un concurs public intre arhitectii diplomati inscrisi in Colegiul Arhitectilor din Romania" pentru proiect. Concursul este anuntat in noiembrie 1945, in ziarele vremii. Din cele 17 proiecte prezentate, juriul a admis numai trei proiecte.
Cu toate acestea, inceputul anului 1947 aduce o rasturnare radicala a situatiei. Si aceasta pentru ca, dupa recunoasterea Guvernului Petru Groza, in februarie 1947, de catre puterile aliate (SUA, Anglia, Franta), ca urmare a "alegerilor libere si democrate" din 19 noiembrie 1946, puterea comunista este instaurata definitiv in tara noastra. Printre obiectivele noii puteri a fost si distrugerea a tot ceea ce era legat de trecutul nostru. Si, poate cel mai reprezentativ reper era templul culturii romanesti - Teatrul National. De aceea, s-a hotarat demolarea lui. Daramarea Teatrului National a fost o decizie politica a puterii comuniste instalate in 1947. Distrugerile lui la bombardamentul din 1944 au fost un pretext.
" Guvernul Romaniei a aprobat in sedinta din data de 8 aprilie 1941 deschiderea unui credit extraordinar de noua milioane lei pentru reparatiile cladirii Teatrului. Imediat, conducerea teatrului se adreseaza profesorului arhitect Constantin Iotzu, rectorul Academiei de Arhitectura, si profesorului inginer Aurel Ioanovici, care prezinta o oferta pentru repararea stricaciunilor de la cutremur, prevazand cheltuieli de 6.000.000 lei. Trebuie aratat ca structura de rezistenta avea ziduri cu grosime de 1,0 m - 1,25 m (zidurile salii de spectacol si zidurile exterioare) si plansee de lemn. Zidaria era din caramida bine arsa cu mortar de var hidraulic."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
