• Leu / EUR4.7787
  • Leu / GBP5.6456
  • Leu / USD4.3378
Ziarul de Duminică

Afacerea Tănase. Leapşa pe murite/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

11.10.2013, 00:07 652

La 14 octombrie, la ora 19, la sala Elvira Popescu va avea loc premiera filmului documentar „Afacerea Tănase. Leapşa pe murite”. Câteva zile mai târziu, la 23 octombrie, la sediul Jockey Club, se va organiza un eveniment public dedicat lui Virgil Tănase.

Filmul documentar „Afacerea Tănase. Leapşa pe murite” (Libra Film, 2013 - regia: Ionuţ Teianu; scenariul: Liviu Tofan, Ionuţ Teianu; producător: Tudor Giurgiu) este o reconstituire palpitantă a senzaţionalei afaceri de spionaj ce a ţinut prima pagină a presei pariziene în vara anului 1982. Personajele principale – disidenţii Virgil Tănase şi Paul Goma, şi spionul Matei Haiducu – participă la reconstituire prin mărturii actuale sau din epocă, susţinuţi de relatările unui fost director adjunct al serviciului francez de contrainformaţii. Intriga politică din fundalul afacerii este ilustrată de conflictul dintre preşedinţii Francois Mitterrand şi Nicolae Ceauşescu. Documentarul „Afacerea Tănase. Leapşa pe murite” ne dezvăluie faţa ascunsă a României ceauşiste în planul relaţiilor externe, precum şi mijloacele criminale la care Securitatea nu ezita să recurgă pentru reducerea la tăcere a opozanţilor.

Scenariul documentariului are la bază cartea „A patra ipoteză” (Liviu Tofan, Polirom, 2012), rezultatul unei investigaţii complexe de-a lungul a patru ani. Ancheta ne dezvăluie, după mai bine de un sfert de secol, resorturile secrete şi mobilurile ascunse ale celebrei afaceri, declanşată de dispariţia scriitorului Virgil Tănase, în mai 1982. Elementul central îl constituie cea mai spectaculoasă şi mai sofisticată diversiune din perioada Războiului Rece în Europa, organizată de DST, serviciul francez de contrainformaţii, împotriva Securităţii lui Ceauşescu. Spionului român Matei Haiducu primise misiunea de a-i asasina, la Paris, atât pe Virgil Tănase, cât şi pe Paul Goma. Dar Haiducu a trecut de partea franceză şi şi-a dezvăluit misiunea DST-ului, iar acesta a înscenat răpirea lui Virgil Tănase şi „otrăvirea” lui Paul Goma pentru a-l putea folosi pe Haiducu ca agent dublu într-o misiune secretă în România. Povestea este cel puţin la fel de spectaculoasă ca un foarte bun roman de spionaj, cu diferenţa că este cât se poate de reală.

„Nici în cărţi nu se pomeneşte de-aşa păcăleală pe care un cogeamite şef de Stat – preşedintele Franţei, François Mitterrand – s-o tragă altui şef de Stat – Nicolae Ceauşescu – ca să-i taie din avântul de-a ucide pe cine are el chef – scrie Virgil Tănase. De data asta, îi năzărise pe mine. Musai să-mi ia capul. Dar n-a fost să fie. Ucigaşul cu simbrie năimit la Bucureşti s-a spovedit poliţiei franceze; ca el să-şi scoată fratele din gura lupului, eu m-am făcut că-s mort, preşedintele Mitterrand şi el, care ştia bine cum stau lucrurile căci în parte le pusese la cale, s-a prefăcut, într-o conferinţă de presă, că mă crede pierdut, căsăpit pe undeva, autorităţile române au luat-o de bună, de bucurie şi-au dat poalele peste cap decorând ucigaşul şi ridicându-l în grad, iar când a venit sorocul, am scos totul la iveală, vădindu-se nu atât că statul român avea în fruntea sa un asasin (s-a văzut şi la case mai mari), ci că sminteala lui e încurajată de un sistem politic nătâng, care merge împotriva propriilor sale principii şi care stă strâmb împotriva Istoriei, deci împotriva a ceea ce suntem (sau ar trebui să fim) în lume.”

CE SFATURI AI DA TÂNĂRULUI DE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7787
Diferență: -0,023
Ieri: 4.7798
Azi: 4.3378
Diferență: 0,0692
Ieri: 4.3348
Azi: 5.6456
Diferență: -0,5128
Ieri: 5.6747
Azi: 4.4767
Diferență: 0,1342
Ieri: 4.4707