"Cand privesc societatea contemporana, ma izbeste un lucru. Dezbatem, dar nu progresam. De ce? Pentru ca oamenii inca nu au incredere unii in altii."
In 1949, cand a facut o calatorie in Statele Unite si a fost primit cu onoruri deosebite, Albert Schweitzer era considerat "cel mai mare om al secolului". Nimanui nu-i pareau exagerate aceste vorbe.
Viata lui Schweitzer era deja cunoscuta multora, iar realizarile sale starnisera de mult admiratie.
Albert Schweitzer, care dorise sa ajunga pastor ca si tatal sau, a facut studii muzicale la Paris, apoi s-a hotarat sa-si dedice viata alinarii suferintelor oamenilor si a studiat medicina.
In 1913 a ajuns la Lambarene - un satuc gabonez situat la 30 de kilometri de tarmul oceanului - cu 60 de cutii si cufere cu medicamente si instrumente medicale. A deschis primul "spital", in fapt o biata coliba in care facea operatii in conditii imposibile - caldura sufocanta, umezeala, furtuni zilnice.
Cu banii obtinuti din concertele date in Europa si din publicarea cartilor sale de teologie, a ridicat din bambus cateva pavilioane in care primea si ingrijea bolnavii - cate 40 pe zi.
Nu refuza pe nimeni, desi avea probleme cu ingrijirea si aprovizionarea. Intr-un an a descoperit principiul care-i va calauzi existenta: etica respectului vietii.
"Am descoperit ca toata catastrofa civilizatiei se reduce la catastrofa conceptiei despre lume. Esentialul civilizatiei este perfectiunea etica a individului si a societatii. Vointa de civilizatie este vointa universala de progres, constienta ca eticul reprezinta valoarea suprema.
Cel ce mediteaza asupra lumii si asupra lui insusi observa ca tot ce-l inconjoara - plante, animale si semeni - tin la viata, exact ca el insusi. Cel care a inteles asta trebuie sa-i trateze si pe unii si pe altii cu dragoste".
A revenit la Lambarene in 1924 (o va mai face in deceniile urmatoare de peste zece ori) si a reconstruit spitalul pentru 150 de pacienti.
Foametea si epidemia de dizenterie l-au convins ca si acest spital este prea mic si in 1927 a construit un al treilea, pentru 200 de pacienti, cu mai multe cladiri, inconjurat de plantatii de cafea si cacao. Spitalul a devenit celebru in lume, bolnavii veneau aici de la mari departari.
Albert Schweitzer devine din ce in ce mai cunoscut, e ales membru al Academiei Franceze, numit doctor honoris causa al mai multor universitati din lume si distins, in 1952, cu Premiul Nobel pentru Pace.
Principiul respectului pentru viata il face pe Schweitzer sa se numere printre savantii lumii care se impotrivesc bombei atomice si experientelor nucleare, mesaj transmis chiar in discursul de acceptare a Premiului.
In aprilie 1957 rosteste la postul de radio din Oslo un apel catre umanitate, reluat de alte 140 de statii radio din lume, in care cerea renuntarea la experientele nucleare. Un an mai tarziu, publica intr-o carte intitulata "Pace sau razboi nuclear" trei texte fundamentale.
In 1964 inregistreaza pe disc la Lambarene "vorbele mele catre oameni", in care rezuma continutul vietii sale si filosofia "respectului vietii".
In amurgul existentei sale, Albert Schweitzer nu si-a schimbat filosofia. Faptul cel mai elementar de care este constient omul - spune el - se exprima in felul acesta: aâ¬oSunt viata care vrea sa traiasca, inconjurata de viata care vrea sa traiasca.
Etica respectului vietii cuprinde in ea insasi tot ce cuprind notiunile de dragoste, devotament, impartasirea suferintelor si bucuriilor altora, angajament pentru binea�.
Acest material pare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
