Primul numar al revistei "Dacia literara", aparut in ianuarie 1840, recomanda literaturii romane pe tanarul de nici nouasprezece ani Vasile Alecsandri, prin nuvela "Buchetiera de la Florenta".
Fondatorul revistei, Mihail Kogalniceanu, cu doar trei ani mai in varsta decat debutantul Alecsandri, intuise deja omul de actiune ascuns sub mantia visatorului. Astfel, Kogalniceanu reuseste sa il smulga prozei, inscriindu-l pe traiectoria dramaturgiei, in acelasi an.
O zi mohorata din luna martie 1840 a adunat deasupra Iasilor nori incruntati si vinetii, asemeni cautaturii aspre a tanarului director al Teatrului National. Pe numele sau Costache Negruzzi, acesta stalpuia o cafenea greceasca ticsita de fum evadat din ciubuce si narghilele.
Prietenul sau Kogalniceanu ii daduse intalnire in urma cu ore bune, amagindu-l subtil ca-i va prezenta "un amic sociabil si uluitor de inzestrat pentru responsabilitatile artei dramatice fata de destinele colective".
Lucrurile nu mergeau bine in teatru. Negruzzi isi arcuise sprancenele in oglinda neagra a cafelei, inchipuindu-se un Don Quijote in lupta cu incultura si superficialitatea societatii contemporane.
"Ce vreme ticaloasa!...", mormai pe sub mustata Kogalniceanu, tragand aproape un taburet pipernicit de cafenea.
"Pardon de intarziere, dar am stat inglodati pret de doua ceasuri, cu trasura pe-o rana, prin ulitile capitalei noastre!... Da-mi voie sa-ti prezint un tanar hotarat si talentat, proaspat scapat de pe laitele scoalelor frantuzesti. Iata pe Vasile Alecsandri!".
Astfel s-au intalnit cei trei directori ai Teatrului National din Iasi, solidari in generatie, angrenati din toate puterile in opera de renastere nationala.
Timp de doi ani, "triumviratul de aur" s-a straduit sa lege creatia literara de cea culturala, incercand sa creeze si sa educe un public initial dificil, ce cunoscuse numai palidele imitatii occidentale.
Impreuna rezolvau sacaitoarele detalii administrative si financiare, impreuna se ocupau de costumatii si recuzita. Lucrau nopti intregi la alcatuirea repertoriului, instruind tot ei zile in sir actorii.
Aceasta munca titanica, dupa gustul si capacitatea imensa a lui Alecsandri, i-a adus acestuia prietenia trainica a actorilor Matei Millo si, mai tarziu, Aristizza Romanescu.
Pe scena sectiei romanesti a teatrului iesean s-a jucat, in acelasi incarcat an 1840, pieseta "Farmazonul din Harlau", care reprezinta inceputul activitatii de dramaturg a lui Alecsandri, activitate continuata pana in ultimii ani ai vietii.
De la comedii usoare cu efecte lingvistice, trecand prin comedii de moravuri ale unei societati puternic tulburate ("Iorgu de la Sadagura", "Iasii in carnaval", "Chirita in Iasi", "Chirita in provintie", "Nunta taraneasca", "Rusaliile" s.a.), Alecsandri a nutrit si a atins mari ambitii. Spre sfarsitul vietii a scris, cu masura si echilibrul caracteristice, doua piese de inspiratie antica: "Fantana Blanduziei" si "Ovidiu", precum si drama istorica "Despot Voda".
Preocuparile culturale ale marelui poet i-au adus deopotriva faima si prietenia reginei Elisabeta. In saloanele ei din Castelul Peles, Carmen Sylva primea omagiile si, de ce nu, critica aceluia care-i descoperise talentul literar, care-i pusese pe frunte coroana poeziei. La randul ei, regina avea sa-l traduca in germana, ajutandu-l asa cum il ajutase si pe tanarul compozitor George Enescu.
Alecsandri nu mai era de mult tanar, implinise varsta de 72 de ani in august 1890, cand pornea senin pe drumul fara intoarcere.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
