Galeria NIT este noua firma a fostei resedinte expozitionale a si mai fostului "Atelier 35". Ea se afla in strada Selari
nr. 13. Jos expun juniorii artelor plastice contemporane. La caturile de deasupra trudesc si-si duc traiul semisihastru seniorii artelor plastice. O parte dintre ei sunt profesorii sau indrumatorii unora dintre expozantii de la parter. NIT este un staff tanar de tot si vrea, evident, sa schimbe fata lucrurilor. Asteapta si stimuleaza proiecte expozitionale din partea congenerilor de oriunde. Ultimul dintre ele poarta semnatura lui Alexandru Niculescu, masterand si universitar ce orbiteaza in jurul maestrului Ilfoveanu.
Cu care nu are nici o filiatie estetica sau stilistica. Cum nu au nici altii aflati in posturi similare. The City se numeste micul recital pictural al tanarului artist, intr-o ironica insinuare de stari contrariante, traduse cu aplomb intr-un limbaj plastic penduland inteligent intre figurativismul secvential, senzorialitatea tasist-expresionista si abstractionismul gestual. Totul topit intr-o convulsie atitudinala cu motivatie polemica. Pentru ca Alexandru Niculescu, aveam sa observ la o cercetare mai atenta, nu risca infatuarea rebela a emanciparii fata de impulsurile memoriei sale culturale. O face cu rafinamentul celui desprins cu meditatia asupra tainelor si rosturilor mestesugului pe care il profeseaza. Pictura este, probabil, arta cea mai supusa aventurismului experimentalist si tendintelor negatoare. El nu adera mecanic la astfel de fluxuri "en vogue", ci le forjeaza polemic prin prisma propriei filosofii culturale. Rezulta, pentru ochiul atent, o fermecatoare cochetarie cu orientari stilistice clasificate de istoria artelor, chiar cu unele repere clasicizate pana la vulgarizare (Pissaro, Manet, Van Gogh, Nolde), pe care le antepune cu discretie propriei viziuni, intotdeauna decente, elegante, reverentioase, as spune, dar cu atat mai convingator reliefate ca "profil atitudinal" al unui discurs si al unei sensibile perceptii contemporane. Alexandru Niculescu isi asuma cu seninatate aceasta conditie a artistului-exponent al timpului sau. Toata pictura lui, atata cata este, inspira o asemenea reconfortanta rationalitate.
Modernitatea lui se bizuie pe asumarea rafinata a spiritului picturii si nu a formelor ei de manifestare. Niculescu a inteles unde este salasul tentatiei efemerului in arta. Motiv pentru care, in pictura lui, el nu renunta la unele ticuri (supraimpastarea; destructurarea formelor, dar fara abandonarea, prin detalii, a intelesului lor; hiperbolizarea efectelor de gol/plin, de lumina/umbra prin solicitarea extrema a suporturilor etc.), ce sporesc forta expresiva a compozitiei. De fapt, a intregului discurs plastic!
Dar, peste toate acestea, tanarul artist vadeste un respect suveran fata de conditia suprema in dobandirea expresivitatii picturale optime: primordialitatea culorii in ansamblul discursului plastic! Fie ca lucreaza in regim de "ton in ton" (precum in compozitia "citat Intercontinental - reper arhitectonic", detaliu, in game de griuri si riguros geometrizate grafisme) sau in eclatante tonuri postimpresioniste, ori in neutre conversii imagistice, precum in adorabila compozitie a strazii cu gugustiuci ciugulind, vazuta de la nivelul portierei unei masini de mers (usoara aluzie parodica pop-art), sau in falsele peisaje cu Ateneul (cupola exterioara, "only"!) profilate pe ceruri admirabil tratate pictural prin sensibila decantare cromatica a luminii, Al. Niculescu vrea sa ne convinga ca drumul picturii nu poate fi altul decat al ei insasi. Demonstratie care ii reuseste deplin!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
