Cuvintele cronicarului te incearca tot mai des cand ai ajuns la o varsta la care anii lasati in urma sunt multi si amenintati de inecul uitarii, in valtoarea ei nedomolita... Academicianul Camil Muresanu, director al Institutului de Istorie "George Barit" din Cluj-Napoca si autor al unor contributii esentiale cu privire la istoria Transilvaniei, dar si a lumii anglo-saxone, subscrie din toata inima acestei afirmatii. In randurile ce urmeaza, reputatul istoric clujean isi permite ragazul de a lasa deoparte documentele de arhiva, pentru a-si retrai propria devenire. Nascut in 1927, la Turda, viitorul istoric a avut sansa de a se forma intr-o familie in care literatura se afla la loc de cinste, tatal sau, poetul Teodor Murasanu, fiind unul dintre intelectualii de frunte ai Ardealului interbelic. (Radu Constantinescu)
Mi-am petrecut copilaria si adolescenta in ambianta unei febrile activitati literare, desfasurate in jurul parintelui meu, poetul Teodor Murasanu, la Turda, cu deosebire in anii de dupa 1933.
Anii '30 au fost anii unui reviriment cultural al Transilvaniei romanesti. S-au auzit, la inceputul lor, voci care exprimau nemultumire fata de o anumita inertie, pe acest plan, sesizabila in deceniul imediat urmator Unirii celei Mari. De asemenea, o "ramanere in urma", un aer vetust al productiilor culturale, complacandu-se doar in a continua preocuparile si nivelul atins inainte de 1918. O disputa intre generatii - cele formate inainte si dupa anul de cumpana a istoriei - a avut drept rezultat un apel si o angajare la innoire, la afirmarea unei creativitati bogate si moderne a spiritualitatii romanesti din Ardeal.
Printre consecintele palpabile ale acestui demaraj au fost, pe de o parte, proliferarea cvasisubita a revistelor literare in mai toate orasele si oraselele Transilvaniei, indreptarea multor tineri catre publicistica literara, prezenta, in cadrul acesteia, a unei calitati a gandirii, a informatiei, a stilului si talentului pe o treapta de exceptie. Pentru intreaga cultura romaneasca, nu numai pentru cea din Transilvania, deceniul 1930-1940 a insemnat o explozie de valori intelectuale.
In aceasta ambianta au aparut, cu incepere din 1933, la Brad si la Turda, doua reviste literare astazi de multe si de multi uitate. Ele au insemnat insa un eveniment al momentului, inscriindu-se in ascendenta valorica a revirimentului cultural despre care vorbeam. Au realizat performanta de a deveni, din aparent modeste periodice provinciale, publicatii de notorietate nationala, atragand la colaborare condeie din intreaga tara si fiind totodata la curent cu miscarea europeana de idei. Imi reamintesc acum cateva dintre ele...
"Abecedar" a aparut la Brad, sub ingrijirea tinerilor poeti Emil Giurgiuca si George Boldea. Primul, un talent ce s-a consacrat ulterior intr-o longeviva cariera (s-a petrecut din viata nu demult...), al doilea rapit de boala in decembrie 1934, nu fara a lasa posteritatii promisiunea unui remarcabil poet. Revista a aparut intr-un format aparte, cred unic: o coala ministeriala indoita in lungime, rezultand astfel o revista de patru pagini, fiecare din ele de cate o singura coloana. Vazand-o, iti veneau in minte cuvintele lui Tudor Arghezi despre Biletele sale de papagal: ca o revista asa de mica n-a mai aparut decat, poate, la furnici...
Aproape de la primele numere s-a stabilit o relatie intre cei doi redactori si Teodor Murasanu, care, cunoscandu-le greutatile, s-a oferit sa tipareasca revista la Turda, ceea ce s-a si intamplat incepand cu nr. 8, din 29 iunie 1933.
Atat in ipostaza anterioara, cat si in cea de dupa data mentionata, revista si-a sporit popularitatea, tirajul si numarul de pagini, dar si numarul de colaboratori de marca: Eugen Jebeleanu, Octav Sulutiu, G.M. Zamfirescu, Radu Gyr, Pavel Dan, Grigore Popa, Emil Isac, Victor Papilian, Romulus Demetrescu, Aron Cotrus, Emil Cioran s.a.
S-a intamplat insa ca redactorii initiali sa inceapa a se simti cumva marginalizati de asaltul atator nume noi si a avea impresia ca Teodor Murasanu imprima revistei o linie diferita de cea gandita de ei. Iritarea a crescut din momentul in care Teodor Murasanu, apreciind aportul masiv al "celor noi", a adaugat numele catorva dintre ei in lista comitetului de redactie, tiparita pe prima pagina.
Au urmat explicatii neplacute, somatii scrise ("Dle Murasanu, restituie revista fondatorilor ei!...") care au sfarsit cu ruptura intre micul grup originar si "cei noi". "Abecedarul" a fost restituit lui Giurgiuca si Boldea. Nemaigasind resurse materiale, revista si-a incetat aparitia, cu nr. 49-52 din 25 martie 1934 (aparuse la 11 mai 1933). Au urmat relatii reci intre Giurgiuca si Teodor Murasanu, ameliorate dupa vreo patru-cinci ani, fara a mai atinge insa temperatura inceputurilor.
In scurta si delicata sa prezenta in peisajul literar de atunci, "Abecedar" s-a bucurat de simpatii. Amintirea lui a fost nimbata cu o aura de duiosie pentru gestul indraznet de a fi rasarit ca din necunoscut pe cei doi versanti ai Apusenilor si de a fi atins, cu mijloace mai mult decat modeste, un incontestabil nivel calitativ. Unii l-au considerat ca marcand, daca nu o epoca sau o etapa, macar un moment bine conturat in acel reviriment literar al anilor '30.
Un cerc mai numeros de fosti colaboratori au ramas grupati in jurul lui Teodor Murasanu si, intr-o reuniune de la locuinta acestuia din Turda, au hotarat sa continue activitatea printr-o noua revista, careia i s-a ales numele de "Pagini literare". Noua revista a avut o aparitie constanta, desi nu egala ca dimensiuni ale numerelor, pana in anul 1941. Intre februarie-septembrie 1943, au mai fost tiparite cateva numere, in pagini putine si cu alta echipa de colaboratori, dar incercand sa pastreze structura sumarului din anii "de glorie".
"Pagini literare" aveau formatul obisnuit, de caiet, si un numar relativ mare de pagini. Revista a polemizat, o vreme, cu "Gand romanesc" de la Cluj, pe tema mai veche a necesitatii promovarii unui suflu nou, mai proaspat, in literatura ardeleana. Evident, in situatia data, relatiile dintre Teodor Murasanu si Ion Chinezu, redactorul "Gandului" - un valoros om de cultura - au fost, ani de zile, distante. S-au indreptat in timpul razboiului cand, fiind Ion Chinezu consul al Romaniei la Cluj, se oprea adesea la noi, in timpul calatoriilor sale oficiale spre si dinspre Bucuresti.
"Pagini Literare" au fost, asadar, o tribuna larga de afirmare a talentelor si a preocuparilor de cultura. Au intretinut o bogata cronica a revistelor si a manifestarilor artistice. Erau surprinzator de in actualitate cu informatii din cultura europeana, cu precadere din cea franceza si italiana.
Oare mai stie astazi cineva, la noi, ca premiul Goncourt pe 1935 a fost atribuit unei carti, de altminteri slabe, Capitaine Conan, de un Roger Vercel, a carei actiune se petrecea, partial in Romania si in Transilvania, in timpul primului razboi mondial? Sau (ceea ce cronica literara a "Paginilor" comenta prompt) ca in 1934 aparea la Amsterdam o revista, "Die Sammlung", numarand printre colaboratori pe André Gide, Heinrich si Klaus Mann (unchi si nepot), Albert Einstein, Ludwig (nu Herbert) Marcuse, Carlo Sforza, Bertold Brecht si Else Lasker? O revista de provincie dintr-un orasel ardelean inregistra si comenta publicatia, la interval foarte scurt dupa aparitia ei.
"Strategia" revistei se organiza intr-un cenaclu restrans, care se intrunea cam o data pe luna sau la doua luni, la locuinta lui Teodor Murasanu. Se purtau discutii cu totul libere, "informale", acceptarea sau respingerea colaborarilor realizandu-se, firesc, fara dispute in contradictoriu.
De altfel, ceea ce constituie o nota remarcabila in acest cenaclu, poate si in altele ale vremii, era evitarea cu sinceritate si cu eleganta a oricaror motive de discordie, straine preocuparilor literare. Se stia ca unii aveau convingeri politice de dreapta, altii de stanga. Nimeni nu facea vreo aluzie la acest fapt, toti isi respectau unii altora convingerile, iar in planul literaturii manifestau in genere un spirit conciliant, in sensul acceptarii fara a dramatiza, a opiniilor ce se impuneau, fie prin majoritate, fie prin verva argumentelor convingatoare ale unuia sau ale altuia. Numai atmosfera de dupa 1945 a dus la unele distantari si suspiciuni, pe care circumstantele obiective (hélas!) le inoculau fortat.
Dincolo de ele, transpare frumusetea unui timp in care oamenii se considerau, de la sine inteles, datori sa-i stimeze si pe colegii si pe adversarii de idei. Sa nu ma auda cineva!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
