Volumul Apocalipsa după Marta, integrala cuprinzândpoemele de la debutul Martei Petreu, Aduceţiverbele, 1981, şi până la la Scara lui Iacob,2006, e un drum al luptei cu sinele din perspectiva "celui dejamort" (privirea în urmă din perspectiva Ideii); o cronologie aconştiinţei care lasă să transpară trepte aşezate, între altele,peste miturile lui don Juan (Dona Juana) şi Faust (Coruride iarnă pentru Doctor Faustus) sau peste simbolurilebiblice.
Tehnica Martei Petreu e contrastul extrem de dur întrefragilitatea sentimentelor ("cu o floare dacă mă atingi/ mă umplude clopote" - Săptămâna patimilor) şi infernul Ideii("Infernul e numai un ochi lucid care vede"). Poemele suntcomentarii la acest contrast, la întrebarea "Cât putem trăiînfrăţiţi cu teroarea?", acul balanţei înclinând mai ales spretalgerul lucidităţii. (Verbul "ştiu" este unul dinpreferatele autoarei, venind ca o palmă peste orice încercare denarcotizare: "E dimineaţă. Ştiu: urmează o noapte"; "Noiamânăm moartea şi teama de moarte/ ba mai mult: o vindecăm - îmispuneai./ Acum ştiu: ai greşit"; "Ştiu: ei vor linge(în visele mele e beznă)/ sarea din lacrimi. Sarea din sânge";"Ştiu pentru ce/ acum ştiu/ pentru ce s-a petrecut aceastăcălătorie neclară/ puntea corpului meu între două nimicuri").
Spinarea mereu gârbovită a celui conştient de păcatul originar("stau ghemuită în mine ca o fiară la pândă") se ridică uneori îndialogul cu numit, în bună tradiţie catolic-clujeană a adresăriireligioase, Domine; de fapt, un monolog al ironieidisperate. În general, poeta e atinsă de exotismul verbal allatinismelor, "boală" ardelenească de care nu scapă, iată, niciminţile cele mai moderne. Chiar când spune, pe româneşte, "Ziuamâniei", e clar fundalul unui Dies irae care cutremură"carnea muritoare". Evident, simbolurile apocaliptice abundă(îngeri, aripi, colţi, gheare, şerpi, monştri etc.) şi în generalatmosfera dezolantă face numeroase aluzii la "Cartea lui Daniel" şiliteratura rabbinică, dar şi la - după cum observa deja MirceaZaciu - limbajul de "răfuială" al Psalmilor arghezieni. Dela "freamătul măruntaielor" şi strâmtorarea în trupul de tinereţela focul care arde sub cenuşa păcatului ("Stau în mine ca într-ovatră de jar"), de la focul apocaliptic pustiitor la vâltorile şileşiile caustice, de la furtunile nestatorniciei şi pământulblestemat la înălţarea spre cetatea Gloriei, totul pare săcontribuie la topirea plumbului care acoperă conştiinţa; dar, ca înIov, "cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce estenecurat? Nimeni". Tot ca în Iov, "bolile muşcă din celule","o disperare cu metastaze umple conştiinţa", solzii acoperă trupuletc. Cititorul tot speră că această sumbră atmosferă de VechiTestament se va limpezi spre final, mai ales că un poem oarecum"conclusiv" e intitulat Vârsta senină - dar, nici vorbă...Viaţamoartea "vârstei senine" e încă mai crudă,pâinea coaptă în cuptorul suferinţei e "frământată cu sodăcaustică", pierderea iluziilor se petrece cu o artă brutală care"mă sculptează mă şlefuieşte mă cântă mă scrie/ şi-apoi mă boceşteca o ţărancă. Amin". Astfel sculptată, poezia Martei Petreu devineo pecete, iar peceţile nu sunt purtate de oricine; înApocalipsa, cei aleşi poartă pecetea Viului Dumnezeu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
