Pentru ca ma uit pe stalpi, aflu ca in Capitala exista spectacole de teatru ale unor companii alcatuite cu ocazia evenimentului respectiv; as vrea sa le vad, dar informatiile despre zi, ora, loc nu sunt complete sau lipsesc cu desavarsire; afisul prezinta o combinatie de vedete si nume vag cunoscute; cobor in statia de metrou si uit de teatru. Sunt un om curios din fire, incerc sa fiu un cronicar constiincios, cred ca asemenea spectacole fac parte din viata teatrala a tarii cu aceeasi indreptatire ca si acelea ale teatrelor de stat subventionate si n-as vrea sa ma limitez la cunoasterea oferita de stalp. Ma tine acasa faptul ca nu sunt invitata: nu e vorba despre asigurarea unor locuri gratuite (sunt dispusa sa-mi platesc viciile si teatrul e unul dintre ele), ci despre dorinta creatorilor de a se confrunta si cu alte opinii decat cele ale prietenilor. Cand ea lipseste, n-are rost sa te oferi. Cu exceptia regizoarei Chris Simion, extrem de insistenta in popularizarea spectacolelor ei, ceilalti "alternativi" exerseaza teatrul intr-o alta zona a discutiei sau fara nici o discutie, asa ca de cate ori vorbim despre teatrul romanesc, despre succesele si crizele lui, ne referim la o anume parte a realitatii; poate cea mai importanta, poate nu.
Dupa aceasta constatare prin care inregistrez nelinistea provocata de zonele necunoscute, rasfoiesc la repezeala dosarul cu premierele anului 2007 prezentate de teatrele din tara. Am vazut mult, dar nu tot si ma gandesc ca tentatia exhaustivitatii e condamnata la neimplinire, apoi regret absenta unei retele necesare pentru stabilirea puntilor peste aceasta prapastie a lipsei de informare. Ma refer la cronicarii locali, care ar putea analiza critic activitatea teatrala din orasul unde traiesc. E adevarat, primul obstacol major este pus chiar de presa locului. Pe urmele celor bucurestene, ziarele tind sa desfiinteze pagina culturala, pentru ca prin cultura nu creste tirajul (absenta culturii ar putea sa desfiinteze cu totul ziarele, dar asta e alta discutie), asa ca nu exista spatiu unde mai vechii sau mai noii cronicari sa-si exerseze abilitatile. Mai in profunzime actioneaza un fel de patriotism local, pornit din cunoasterea in amanunt a problemelor de existenta ale teatrului respectiv: omul crede ca ar fi o dovada de cruzime sa mai adauge pretentiile lui intelectuale la meschinaria traiului cotidian. Asa e, dar gratie examenului critic produs de oamenii de la fata locului, care cunosc pretentiile si disponibilitatile publicului, am vedea, poate, mai putine spectacole fals novatoare si inutil socante, prezentate uneori cu intentia evidenta de a "rupe gura", de a dovedi ca acolo, in orasul cu cateva zeci de mii de locuitori, se pot face spectacole la fel de neinteligibile ca in orasele cu cateva milioane. Cu exceptia (cunoscuta de mine) lui Mircea Morariu, de la Oradea, caruia ii pretuiesc calitatile si efortul, cam nimeni nu te lamureste daca merita sau nu sa vezi un spectacol din tara. Deplasarea pana acolo e cel mai adesea motivata de notorietatea regizorului sau de ineditul materialului dramatic (am evitat cuvantul "piesa", pentru ca vedem din ce in ce mai putine, sunt preferate dramatizarile, sintezele originale sau acele texte "dupa" Shakespeare, Moliere sau cine mai stie cine). Membri ai unui grup aleatoriu, critici, cronicari sau "stiristi" de teatru se raspandesc pe banchetele unui autobuz, parcurg cateva sute de kilometri, debarca in orasul cutare, daca au ajuns la timp beau o cafea in biroul directorului, vad spectacolul, participa la "drink-ul" traditional de premiera, se imbarca din nou in autobuz, sute de kilometri in sens invers, ajung acasa la ore mici din noapte. Unii scriu apoi articole despre ce au vazut, combinand amabilitatea exprimata cu rezervele subintelese. Rar se pot citi consideratii despre programul teatrului vizitat sau despre prestatia regizorului notoriu in contextul propriilor idealuri.
Festivalul National de Teatru alege stafidele dintr-un cozonac despre care nu stim mare lucru. Si ma uit pe stalpi, si-mi dau seama ca pretentia de a afla ce se petrece la Satu Mare, de pilda, e ridicola cat timp la Bucuresti staruie atatea necunoscute.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
