O legenda urbana (din Chichester, West Sussex, Anglia, mai precis) sustine ca nu-i bine sa depozitezi in acelasi loc matasea si argintul pentru ca nu te mai poti trezi din somn. O tentativa de explicatie ar fi aceea ca micile recipiente (metalice) le care se adauga culoarea ca eufemism al noptii si stralucirea ca "apa densa" tin toate de regimul nocturn al imaginii lui Durand si, sub pretextul ca te reimprietenesc cu timpul, acestea sterg demarcatiile si narcotizeaza.
Nu se stie exact ce s-a intamplat in Chirchester, dar, intr-o dimineata din iarna lui 2003, din una dintre cele mai elegante case in stil victorian din regiune a disparut un consistent serviciu de argintarie, argint vechi georgian si o colectie de evantaie si manusi, dar si colectionara acestora, doamna casei, Veronica si, mai departe, numele se va sterge, cu certitudine, in negura vremilor. Cum spuneam, efectul soporific al acestei combinatii este binecunoscut, dar cand matasea este pictata, iar argintaria este smaltuita in interior si foarte bine intretinuta la exterior astfel incat stralucirea sa fie impresionanta, atunci urmarile pot fi periculoase. Doctorii n-au aflat daca tendintele spre narcolepsie ale doamnei Veronica aveau vreo vaga legatura cu obiectele colectionate, dar cert este ca frumoasa doamna obisnuia sa adoarma admirandu-si colectia. Cu alte cuvinte, frumoasa adormita din constructia victoriana presarata cu piedici metalice si matasoase (unii sustin ca ar exista si camere secrete) era, de fapt, o frumoasa narcoleptica. Una dintre camerele secrete (cea mai secreta, fara indoiala) ar putea ascunde si acum corpul (adormit) al doamnei sau vreunul dintre obiectele colectiei. Politia din West Sussex se arata insa suspicioasa, pastrand convingerea ca ambele colectii au fost, pur si simplu, furate, cat despre doamna, nu se stie prea bine ce s-a intamplat cu ea si nici nu se incearca vreo ipoteza, inca. Astfel incat, daca detineti o cat de mica informatie in legatura cu cele trei disparitii (argint, matase sau Veronica), domnul, sotul Veronicai, politia din West Sussex si noi va rugam sa ne comunicati prin telefon, fax sau mail. Exista, cu siguranta, o recompensa. Pentru a recunoaste colectiile, politia din Sussex a pus la dispozitie o descriere amanuntita.
Ce se stie despre ultima seara (cea de 15 ianuarie, de dinaintea diminetii critice de 16)? Doamna Veronica s-a retras in podul casei unde, nevazuta si neauzita de nimeni, a vorbit in limba ei natala (poloneza) pentru a-si relaxa nervii surescitati de prea multa conversatie englezeasca. In tot acest timp, s-a plimbat de la un capat al podului la celalalt, tinand in mana piesa ei favorita din colectia de argintarie: o cupa pentru frisca smaltuita in interior, inalta de aproximativ 15 cm, plina cu lapte rece si a baut lapte direct din aceasta. O tanara ziarista din oras s-a gasit sa-i faca o vizita tocmai in seara cu pricina. Aceasta relateaza urmatoarele: "Tocmai luasem cina. Era destul de tarziu, in mod normal n-as fi indraznit sa fac asa o vizita neanuntata, dar dintr-o data ideea de a scrie despre colectia domniei sale de evantaie si manusi mi s-a parut geniala. Nu m-am putut abtine si m-am trezit ca-i sun la usa. Aici nu mi-a raspuns nimeni. Am insistat si apoi iar, nu m-am putut controla si am fortat usa, care s-a deschis cu oarece dificultate. Pe hol pustiu, liniste, o lumina placuta, pe jos obiecte din argint care straluceau foarte intens (pe jos obiecte din argint!?), am urcat cateva trepte, de balustrada erau agatate din loc in loc manusi desperecheate din matase pictata. Am incercat sa apuc una dar mi-a scapat printre degete. Aluneca (si se zbatea) de parca era o entitate vie. Nimic nu era propriu-zis anormal, doar ca lumina era dintr-o data prea intensa, ceainicul Sheffield din argint vechi se rostogolea singur pe pardoseala si din cand in cand se zgaria destul de urat de piatra, iar sunetul pe care il scotea atunci semana cand cu un geamat, cand cu un raset. Rasetul era oribil. Am continuat sa urc, desi mi se facea tot mai somn si simteam o nevoie teribila sa ating argintul rege, sa-mi culc obrazul pe cutitul de peste sau macar sa-mi plimb degetele pe cel de unt. Cand am ajuns in capul scarilor, o lingurita de 10 cm, culcata la picioarele mele, ma imbia sa sorb din ea. Nu m-am putut abtine, am ridicat-o si am simtit gust de lapte. In fata mea se afla usa podului intredeschisa. Am dat usa in laturi si un lucru minunat mi s-a infatisat ochilor - un paravan mobil din evantaie confectionate din matase galbena, pictata cu indigo, argint si aur. De dincolo de paravanul care cand se departa de mine, cand se apropia, se auzea un murmur in poloneza. M-am adresat in engleza, intreband de doamna Veronica. Paravanul s-a scurs la pamant, evantaiele au picat care incotro, cu zgomot. N-am primit nici un raspuns pentru ca, dincolo de ele, nu se afla nimic. Am plecat. A doua zi am aflat din ziare de disparitia colectiilor si a doamnei." Tanara ziarista e convinsa ca ori a baut prea mult la cina, ori a adormit si a visat. Doamna Veronica a fost vazuta dormind prin parcuri, sau dimineata foarte devreme, pe bordura trotuarului. Oamenii sustin, usor amuzati, usor inspaimantati ca a intrat in posesia propriilor obiecte, iar obiectele reapar prin tot felul de locuri, prin casele oamenilor, prin poduri. Si, daca te uiti mai bine, langa obiect, ar putea sa doarma insasi doamna Veronica.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
