Nu intotdeauna (ba chiar sunt tentat sa spun ca niciodata) fermentii gruparilor culturale au norocul sa devina blazonul acestora, marturia lor esentiala peste vremuri. Petru Comarnescu* (1905-1970) este un exemplu tipic pentru ce va sa zica sacrificarea pionilor in favoarea turnurilor... si a nebunilor.
Cand vorbim azi despre generatia '27, generatia lui Eliade, Vulcanescu, Cioran, Noica, Ionescu, cui ii vin automat in minte numele lui Petru Comarnescu, Radu Dragnea, Petru Manoliu, Misu Polihroniade, Titi Donescu, Stelian Mateescu, Paul Sterian, G. Racoveanu, Petrica Viforeanu? Cine leaga instinctiv India lui Eliade de America lui Comarnescu? Cine coreleaza fara sa clipeasca febricitarea politropica a lui N. Steinhardt de puzderia de preocupari ale lui Comarnescu, ajuns de la congresele de estetica din Parisul lui 1937 la Indreptarul artistic al monumentelor din nordul Moldovei (1961), trecand de la doctoratul in filosofie cu tema The Nature of Beauty and its Relation to Goodness (1931) si de la traducerile din T.E. Lawrence, 1937, si Eugen O'Neill (1943, 1947) la cele din colectia "Cartea rusa" - L. Laghin, N. Albakin, O. Ciornai, Cernisevski, Herzen, Gorceakov, 1953-1956 - si ajungand un lamentabil sustinator al realismului socialist, cu monografii Octav Bancila s.a.m.d.? Incai Ionel Jianu, asemanator ca temperament socio-artistic, si-a salvat natura umana si statutul profesional parasind Romania!
Nici macar langa cei revalorizati dupa 1989, precum Petre Pandrea, Petre Tutea, Vasile Bancila, Jeni si Haig Acterian, numele lui Petru Comarnescu nu-si afla numaidecat locul in constiinta colectiva. Sa fie aceasta o subtila forma de razbunare a inconstientului nostru fata de sustinuta autoreeducare, deloc de tip "pitestean", la care s-a supus intensiv Comarnescu de-a lungul anilor 50, cand a frecventat asiduu si grafoman mediile culturale dejiste? Sau, mai degraba, amendarea destinului unui eu expansiv, risipitor, hedonist si frenetic coagulat in anii criterionismului, dar de-substantiat pana la autodisolutie in anii de funesta glorie ai lui N. Moraru, Leonte Rautu, Nestor Ignat & Co. Titel Comarnescu, "argintul viu" al generatiei '27, s-a pierdut in viata la fel cum Mircea Vulcanescu, parte grea din aurul aceleiasi generatii, avea sa se piarda in inchisoarea Aiudului...
Ironizat constant, cand subtil, cand brutal de congeneri, amestecat in scandaluri de coregrafie homosexuala, insurat de coniventa cu fiica magnatului Manolescu-Strunga (Pincas), fosta amanta - si ea - a naravasului socialist priapic N.D. Cocea, contestat ca autoritate de multi congeneri, Petru Comarnescu a ramas perfect incastrat in formula lui Mircea Eliade: "nelimitatele lui posibilitati de animator cultural" (v. Memorii, Humanitas, 1991, I, 312). Acel Eliade pe care, la randu-i, Comarnescu il petrecea elegant in 1929 in formula: "un tanar de la care putem astepta realizari mari in domeniul religiei, stiintei, filosofiei" si caruia ii scria in aprilie acelasi an, oarecum de pe pozitii de mentor: "M-a bucurat insa altceva: faptul eliminarii din constiinta ta a feminitatilor pe care o buna bucata de vreme le-ai cantat si declarat, crezandu-le acte de sublima virilitate si autenticitate omeneasca" (M.Eliade si corespondentii sai, Minerva, I, 1993, p. 211).
In 1994 aparea la editura Institutului european un Jurnal-Comarnescu (1931-1937) prefatat de V. Durnea. Din notele acestuia se putea presupune ca Traian si Mircea Filip detin intregul fond memorialistic Comarnescu. Or, cand spui Traian Filip, spui Iosif Constantin Dragan (copyright-ul era clar in acest sens: Nagard, 1992) ceea ce te indeamna, brusc, la prudenta. In plus, lucru straniu in aparenta, dar normal in fond, Homo americanus avea sa fie reeditata in 1999 la editura Planeta, cu prefata lui... Eugen Florescu lui-meme! ("Cel mai spectaculos fapt observat de Comarnescu la americani a fost sesizarea ambitiei lor de a deveni stapanii planetei", noteaza E. Florescu: "in cartea publicata in 1933, Comarnescu descoperea deja coacerea gandului americanilor la un guvern mondial..."). Tot lui Traian si Mircea Filip (carora li se adauga acum, din ratiuni patronale, Adrian Muntiu) li se datoreaza si volumul de fata, ce cuprinde textul editiei din 1994, plus cateva pagini de insemnari razlete din 1923-1930, micul adaos al scrisorii lui Cioran catre Comarnescu din 30 dec. 1933 (I, 101) si o mica omisiune, la 31 dec. 1931: "ma consideram... un cameleon", in editia actuala, era in 1994: "ma consideram un Proteu, un cameleon...". Destule greseli de corectura, inexplicabila absenta a indicelui de nume (extrem de util, data fiind multimea onomastica din text), lipsa notelor lamuritoare, sunt carente care altereaza lectura. O altereaza, dar nu o anuleaza.
Jurnalul lui Petru Comarnescu este o piesa fundamentala la dosarul generatiei '27, generatie a carei deghizare in roman Comarnescu o visa aproape simultan cu Mircea Eliade. "Prin 1928, incepe el, am infiintat cu altii Gruparea Intelectuala (...) Insemn aici numele celor care au facut parte din Gruparea Intelectuala, cu gandul a-mi servi la romanul generatiei mele, pe care cine stie daca il voi scrie vreodata". Ce visa aceasta generatie si cum aratau corifeii sai vom vedea saptamana viitoare.
*) Petru Comarnescu, Pagini de jurnal, I-III, editie de Traian Filip, Mircea Filip si Adrian Muntiu, prefata de acad. Dan Grigorescu, Editura Noul; Orfeu, 328, 378, 379 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
