Mircea Muthu
Estetica între mediere şi sinteză
Editura Limes
După „Studii de eseistică românească” (Limes, 2005 si 2014) pledoaria analitic/sintetică pentru estetica generală situabilă în contextul intermedialităţilor din cultura contemporană unifica sectiunile volumului de faţă.
„Ca procedură generală, arheologia estetică a lui Mircea Muthu este fidelă unei strategii discursive exersată pe trei paliere – analitic, contextual, tipologic – pe întreg parcursul volumului. Calităţile scrisului sau sunt claritatea argumentării si precizia concluzivă, ce ţin de spiritul său analitic, capabil a se exersa cu economie de mijloace pe parcursul câtorva pagini, şi de simţul sintezei, ce îi permite să condenseze cu abilitate esenţa intr-o formulă sintetica chiar din titlu.” – Dan Eugen Raţiu
Iată un exemplu:
„Obiect artistic/Obiect estetic
Imaginea este parte integrantă din obiect, şi invers: acesta, fie că îl numim estetic (adică natural, dar investit cu calităţi expresive) sau artistic (creat ca şi valoare non-utilitară imediată).
În condiţiile recuzării esteticii tradiţionale – sistematică şi, cum s-a spus, esenţialistă nevoia unei circumscrieri ontologice a obiectului estetic/artistic din perspectiva existenţei sau nonexisţentei unor proprietăţi intrinseci a făcut să curgă multă cerneală exegetică, mai cu seamă în a doua jumătate a veacului al XX-lea. O tentativă, puţin cunoscută, poate fi consemnată la meridianul românesc sub semnătura lui Mircea Florian, filosof cu erudiţie impresionantă şi spirit analitic derivat din criticismul kantian. Astfel, în Cunoaştere şi existenţă (1939), dar mai cu seamă în Metafizică sşi artă (1945), pleda pentru aşa-numitul realism ontologic, încadrând „obiectul de cunoaştere” în trei categorii: obiectul real, material; obiectul nereal, aparţinând exclusiv imaginaţiei şi iluziei; obiectul neutru, în care ar intra, în primul rând, relaţiile constitutive, într-o măsură redusă, şi celorlalte categorii. O atare relaţie este obiectul estetic. Enunţul cu tăietura aforistică „Arta nu e o esenţă, ci o relaţie” este detaliat în felul următor: „obiectul estetic ia fiinţă în raportul dintre un real corporal (sensibil) şi unul sufletesc (conştiinţa celui ce simte plăcerea contemplaţiei), însă el însuşi, structural, e o confluenţă dintre ireal şi real, cu dominarea caracteristică a celui dintâi.” Văzută în acest mod, sinteza relaţională conduce la concluzia că obiectul estetic „nu se situează în suflet, el este un dat ce se impune eului contemplativ” şi este un specific „obiect de cunoaştere” temei de integrare a esteticii în sistemul de gândire al filosofului. În interpretarea lui Mircea Florian, obiectul estetic nu se aproximează/defineşte prin raportarea la o „raţiune suficientă”, deosebindu-se de celălalt gen de relaţie, prioritar aici, care e obiectul filosofic – rezultatul, fructul unei logici (inductive sau deductive).”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
