In pofida faptului ca, spre sfarsitul aniilor '30, arta nonobiectuala era preconizata a deveni "religie a viitorului", ea este inca un domeniu dificil de abordat pentru publicul larg. Deschisa sub patronajul Ambasadei Italiei la Bucuresti, expozitia constituie un eveniment complex, o panoramare solid structurata teoretic si cu o selectie de mare rafinament plastic, ce argumenteaza o directie a artei italiene ce a evoluat dinspre experienta futurista spre arta nonfigurativa.
Rod al colaborarii cu Estorick Collection din Londra (unde se gaseste cel mai important fond de arta moderna italiana din afara Italiei), selectia realizata de istoricul de arta Renato Miracco cuprinde opere ce provin in marea majoritate din colectii particulare (multe cu montari originale in fastuoase rame de epoca), ce sunt prezentate cronologic, astfel ca, din parcursul atent distribuit, se desprinde firesc procesul de epurare constanta a formelor, prin simplificari si reductii la semne.
Expozitia releva astfel configurarea lenta a unei realitati interioare, a unui univers paralel cu cel natural, marcat inca de rudimentele acestuia, datorita memoriei, experientelor emotionale sau viselor. Artistii italieni au fost atrasi si ei de spargerea sistemului perspectival renascentist, realizata de cubismul european si de inducerea timpului ca a patra dimensiune in tablou. Pictorul sau sculptorul isi insuseste deci un spatiu imaginar ale carui entitati le elaboreaza conform unei conceptii proprii, in cat mai putina dependenta de realitatea inconjuratoare. Modalitatile de expresie se configureaza intr-un limbaj autonom, axat pe functia simbolica a culorilor, pe caligrafie si forta de impact a semnului, pe ritmicitatea formelor dinamice. Rezultatul este o arta atemporala, din care transpar fie efuziuni lirice sau, dimpotriva, elaborari precise ale unei rigori spirituale.
Perioada celor cinci decenii de gestatie analizate in expozitie a fost segmentata in trei etape, in functie de rata incorporarilor la nivel stilistic european - atat a artei abstracte cat si a celei figurative.
Astfel, prima etapa a aniilor 1910-1930, este marcata de futurism. Primul manifest futurist, asupra unei noi estetici a muzicii, il publica in 1907 compozitorul Feruccio Busoni, iar in 1909 aparea manifestul futurist al poetului Filippo Tomaso Marinetti. Futurismul va deveni rapid la inceputul secolului un curent international ce va exalta termenii vitezei, tehnologiei, dar si violentei. Unul dintre artistii si teoreticienii care au marcat drumul abstractionismmului in Italia, pe baza experientei futuriste, a fost Giacomo Balla (1871-1958). Opera lui evoca un drum irevocabil de la formele recognoscibile la un limbaj abstract, in care semnul poarta constant incarcatura miscarii. Balla are un concept propriu, al liniilor de forta, pe care le cauta prin elementele primordiale ale compozitiei, asa cum se releva din magistrala lucrare Liniile de forta a pumnului lui Boccioni (1915). Dupa Primul Razboi Mondial, impreuna cu Fortunato Depero, el a lansat celebrul manifest Ricostruzione Futurista dell'Universo, in care peisajul se arata ca o constructie dinamica abstracta de conuri, poliedre si spirale.
Un artist influentat de futurismul promovat de Balla, dar care a intrat in contact si cu gruparea Dada, a fost Julius Evola (1898-1974). El a avut astfel doua mari perioade, cea supranumita a "idealismului senzorial" si cea a "abstractiei mistice", dupa care, din 1921, s-a dedicat exclusiv filosofiei si stiintelor spiritualiste. Lucrarea Tendinta spre idealismul senzorial (1916) apartine primei perioade si releva incercarea dramatica de a traduce, in cheie ocultist-teosofica o stare de profunda emotivitate.
In deceniile trei si patru, in concentratii diferite, abstractionismul italian absoarbe influente diverse din zona suprematismului si constructivismului rus sau a neoplasticismului olandez. Operele lui Tato (1896-1974), Ugo Pozzo (1900-1981) sau Fillia (1904-1936) sunt cateva repere in acest sens.
O a doua etapa corespunde anilor 1930 - 1950, fiind marcata de lansarea in 1930 de catre Theo Van Doesburg a manifestului artei concrete, prin care se nega orice evocare a lumii reale. Linia, planul si culoarea devin elementele de expresie ale unor forme care se vor inedite. Prima mare expozitie de arta concreta va fi organizata la Basel de elvetianul Max Bill, in 1944. Printre reprezentantii artei concrete figureaza in selectie pictorii Farfa (1881-1964), Alberto Magnelli (1888-1971), Enrico Prampolini (1894-1956), Anastasio Soldati (1896-1953) sau Giuseppe Capogrossi (1900-1972).
A treia etapa este cea a anilor 1950-1960, aflata sub semnul artei informale si al explorarii expresivitatii materialelor. Expresionismul abstract si parintele lui, Wassily Kandinsky, sunt treptat abandonati in favoarea "action painting"-ului american, iar tehnica colajului atinge posibilitati nebanuite. Amintim de operele lui Mauro Reggiani (1897-1980), Lucio Fontana (1899-1968), Bice Lazzari (1900-1981) sau Afro Basaldella (1912-1976).
S-ar putea imagina o expozitie similara, tot atat de fascinanta, privind interferentele artei romanesti cu futurismul si arta abstracta, interferente care sunt inca foarte putin cunoscute.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
