Asaltul asupra ratiunii se constituie, in cea mai mare parte, intr-un atac direct la adresa presedintelui american George W. Bush, pe care autorul, fostul vicepresedinte Al Gore, il considera, fara menajamente, rupt de realitate, conducator al unei administratii extrem de incompetente. Bush si administratia sa se fac vinovati de ignorarea avertismentelor clare de dinainte de 11 septembrie, facand din America un loc mai putin sigur, starnind "cuibul de viespi" din Irak, folosind un limbaj si o politica a fricii, in incercarea de a stabili o noua agenda publica, fara a lua in considerare faptele, dovezile sau interesul public. Volumul trece dincolo de criticile la adresa administratiei Bush, pentru a pune un diagnostic asupra starii in care se afla Statele Unite, ca democratie, caracterizata de un interes din ce in ce mai scazut al votantilor fata de viata politica, de un electorat neinformat si de un cinism in crestere alarmanta. Ceea ce ne comunica Gore este ca ratiunea, logica si adevarul par a juca un rol din ce in ce mai neinsemnat in procesul de luare a deciziilor, ca discursul natiunii a devenit mai putin centrat si clar, mai putin rational. Al Gore trece in revista si motivele sociale si culturale care au determinat un astfel de declin pe piata ideilor din Statele Unite, printre acestea numarandu-se influenta "nefasta" a radioului si televiziunii si rolul lor in manipularea opiniei, impiedicand in acelasi timp indivizii sa ia parte la dialogul national. Partial lectie de civism, partial manifest politic, dar si tratat de filosofie, Asaltul asupra ratiunii ne arata un Al Gore plin de patos si ardoare, cu totul diferit fata de Al Gore autorul unui adevar incomod.
Aceste grupuri sustin ca, in lumea moderna a tehnologiilor in continua schimbare, judecatorii trebuie sa caute informatiile cele mai actuale in legatura cu o serie de probleme tehnice, pentru a lua decizii corecte. Desigur, Congresul a creat Federal Judicial Center (Centrul Juridic Federal), centru apolitic, anume pentru a oferi judecatorilor cele mai bune informatii in legatura cu orice chestiune pe care ar dori sa o studieze. Dar unele dintre aceste grupuri de interese sunt mai putin interesate sa ofere instruire post-universitara obiectiva judecatorilor, ci sunt mai ales interesate sa-i convinga pe acestia sa adopte punctele lor de vedere.
Grupul de monitorizare Community Rights Counsel (Organizatia de Aparare a Drepturilor Comunitatii) a realizat o ancheta privind grupurile care au sponsorizat aceste evenimente, judecatorii care au participat la ele si deciziile lor, prin care au sprijinit constant grupurile de corporatii care le-au oferit "instruire". Rezultatele acestei anchete nu sunt surprinzatoare, dar sunt ingrijoratoare, avand in vedere dorinta fondatorilor de a crea un sistem judecatoresc independent.
Community Rights Counsel a descoperit ca numarul excursiilor cu scop educativ ale judecatorilor a crescut substantial - cu peste 60 la suta - de la jumatatea anilor 1990, pana in 2004. In unii ani, peste 10 la suta din judecatorii federali au participat la astfel de evenimente. Desi multe dintre aceste seminarii au ca scop informarea si instruirea participantilor, procentajul de seminarii sponsorizate de "cele trei mari organizatii" - The Foundation for Research on Economics and the Environment (Fundatia pentru Cercetarea Economiei si Mediului), George Mason University's Law and Economics Center (Centrul Juridic si Economic al Universitatii George Mason) si Liberty Fund (Fundatia pentru Libertate) - a crescut dramatic.
Aceste trei organizatii au o atitudine evident conservatoare fata de legislatie, mai ales fata de legile si reglementarile privind protectia mediului inconjurator. Ele cer ca legile de protectie a mediului sa fie abrogate, pentru a fi protejata proprietatea corporatiilor care polueaza. Si este usor de ghicit care sunt judecatorii pe care ii invita sa participe la seminariile de perfectionare pe care le organizeaza: in total 68 la suta dintre participantii la conferintele organizate de cele trei mari fundatii mentionate mai sus intre 2002 si 2004 erau numiti de republicani, iar la evenimentele organizate de Liberty Fund in aceeasi perioada, 97 la suta dintre participanti erau judecatori numiti de republicani.
Community Rights Counsel a aratat ca judecatorii care participa la mai multe asemenea conferinte sunt, in general, raspunzatori pentru cele mai radicale hotarari procorporatiste, antiecologiste si militante. Desigur, ar fi imposibil sa dovedim ca participarea la aceste conferinte schimba parerea unui judecator. Dar Community Rights Counsel relateaza ca "un buletin informativ al Centrului Juridic si Economic al Universitatii George Mason anunta cu mandrie ca multi judecatori declara ca programul 'le-a schimbat complet cadrul de referinta in cazurile privind probleme economice'".
Aceste grupuri nu ofera o instruire juridica impartiala. Ele ofera vacante de mii de dolari unor judecatori federali pentru a-si promova agenda de dreapta radicala, in detrimentul interesului public. In timp, acest efort a avut un rezultat evident. Acesta este un alt exemplu al modului in care bogatia a inlocuit ratiunea in centrul democratiei noastre reprezentative - de data aceasta in centrul puterii judecatoresti. Parintii nostri fondatori au inteles ca nici inteligenta, nici educatia nu ne apara de tentatiile si slabiciunile inerente naturii umane.
Unii sustin ca solutia acestei probleme este de a incuraja grupurile ecologiste si alte grupuri care apara interesul public sa organizeze propriile seminarii de "instruire" pentru judecatorii federali - dar problema cu care s-au confruntat din totdeauna aparatorii unui interes public larg si general, care se bazeaza, in principal, pe forta argumentelor si pe autoritatea ratiunii, este ca nu au acces la aceleasi resurse financiare de care dispun aparatorii unor interese speciale restranse, al caror venit constant este influentat considerabil de deciziile instantelor de judecata ale Congresului si ale Executivului. Dar chiar si daca ar avea asemenea resurse, ar fi la fel de incorect ca aceia care pledeaza in favoarea pronuntarii anumitor hotarari in cazurile care ajung in instanta sa sponsorizeze si sa conceapa programe "educative" pentru judecatori si sa-i convinga sa participe oferindu-le vacante gratuite.
Daca fondatorii tarii noastre credeau ca puterea juridica, descrisa in Articolul 3 al Constitutiei, era, de departe, cea mai slaba dintre cele trei puteri ale statului, este la fel de adevarat ca doreau ca ramura legislativa, descrisa in Articolul 1 al Constitutiei, sa fie cea mai puternica. Desi unii dintre ei nu erau de acord, marea majoritate considerau ca legislativul va fi cea mai mare garantie impotriva concentrarii abuzive a puterii in mainile executivului.
Cel mai grav si mai surprinzator esec al sistemului de control reciproc al puterilor din ultimii caativa ani a fost renuntarea de catre Congres la rolul sau de putere a statului cu statut egal cu al celorlalte doua. In urma alegerilor din 2006, noua conducere democrata a Congresului a inceput un demers de mult necesar, menit a reda legislativului statutul cuvenit.
Dar au fost aduse prejudicii serioase de majoritatea obedienta care a controlat Camera Reprezentantilor, in cei doisprezece ani de dinainte si Senatul, in cea mai mare parte a aceleiasi perioade - mai ales din ianuarie 2001 pana in ianuarie 2007. In acea perioada, conducerea republicana a fost atat de supusa presedintelui incat a renuntat la practica audierii ministrilor si a permis executivului sa controleze aproape in totalitate activitatea Congresului.
Nevoia de a strange mereu fonduri pentru a cumpara reclame televizate face Congresul extrem de vulnerabil la influenta grupurilor de interese care se concentreaza pe finantarea campaniilor. Si in Partidul Republican activitatea de strangere a fondurilor a capatat un caracter national, astfel incat presedintele in functie are o influenta enorma asupra distribuirii contributiilor la campanie catre candidatii republicani pentru Camera Reprezentantilor si Senat.
Starea jalnica a ramurii legislative este principala cauza care a facut ca sistemul nostru de control reciproc al puterilor, atat de laudat, sa nu poata impiedica consolidarea periculoasa a puterii executivului, care ameninta acum sa schimbe radical sistemul american.
Am fost ales in Congres in 1976 si am fost, timp de opt ani, membru al Camerei Reprezentantilor si, timp de opt ani, membru al Senatului. In calitatea mea de vicepresedinte al Statelor Unite am condus Senatul timp de opt ani. Cand eram tanar, am vazut Congresul cu ochii mei, ca fiu de senator. Tatal meu a fost ales in Congres in 1938, cu zece ani inainte sa ma nasc, si a parasit Senatul in 1971.
Congresul de astazi este de nerecunoscut in comparatie cu cel din care a facut parte tatal meu. Sunt si astazi multi senatori si congresmeni distinsi in forul legislativ. Dar, sub fosta conducere, legislativul functiona ca si cum ar fi fost complet subordonat executivului. Mai mult, prea multi membri ai Camerei si Senatului se simt obligati acum sa-si petreaca majoritatea timpului nu dezbatand serios problemele, ci strangand bani pentru a achizitiona reclame televizate de treizeci de secunde.
Ramura executiva a preluat repetat si rolul Congresului, iar Congresul a fost adesea un complice care a renuntat de bunavoie la autoritatea proprie. Sa vedem, de exemplu, care a fost rolul Congresului in "supervizarea" acestei campanii extinse de interceptare a convorbirilor care a durat patru ani si care, la prima vedere, parea ca incalca evident Declaratia drepturilor. Presedintele a declarat ca a informat Congresul, dar ce a vrut sa spuna, de fapt, este ca a discutat cu presedintii comisiilor pentru serviciile secrete ale Camerei Reprezentantilor si Senatului si cu lideri importanti din Camera si din Senat. Membrii acestui grup restrans au sustinut, la randul lor, ca nu li s-au dat toate datele, desi cel putin unul dintre presedintii comisiilor pentru serviciile secrete a trimis o scrisoare olografa vicepresedintelui Cheney, in care isi exprima ingrijorarea in legatura cu aceasta campanie, si a pastrat o copie a acesteia in seiful sau.
In orice caz, acestor lideri li s-au dat informatii in secret si nu aveau voie sa le divulge altor membri ai Congresului si nici macar propriilor subalterni - de aceea scrisoarea adresata vicepresedintelui Cheney a trebuit sa fie scrisa de mana. Astfel, era imposibil ca informatiile respective sa provoace o dezbatere in Congres privind justetea programului de supraveghere si faptul ca intarea securitatea in detrimentul libertatii.
Desi inteleg pozitia dificila in care au fost pusi acesti membri ai Congresului, nu pot sa nu fiu de acord cu Liberty Coalition (Coalitia pentru Libertate), care a declarat ca atat democratii, cat si republicanii din Congres sunt vinovati pentru ca nu au protestat si nu au incercat sa blocheze un program pe care il considerau complet neconstitutional.
Exista acum multi congresmeni care nu au avut niciodata ocazia sa conduca audieri ale unor membri ai executivului. In anii 1970 si 1980, eu si colegii mei participam la audieri in care ii puneam pe jar pe membrii executivului- indiferent ce partid era la putere. De exemplu, in primele mele doua mandate in Camera Reprezentantilor am tinut, impreuna cu colegii mei democrati, audieri agresive si adesea contradictorii ale unor membri ai executivuluicondus de presedintele democrat Jimmy Carter - nu pentru ca nu il respectam, ci, pur si simplu, pentru ca noi consideram ca aceasta era una dintre indatoririle noastre ca membri ai legislativului.
Totusi, acest tip de audieri a disparut practic in primii sase ani ai administratiei Bush-Cheney, fiindca loialitatea liderilor republicani ai Congresului fata de partidul lor a fost mai puternica decat respectul pentru rolul independent pe care legislativul ar trebui sa-l joace in sistemul nostru constitutional.
Din volumul in pregatire la Editura RAO. Traducere din engleza de Liana Stan.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
