Max Horkheimer, Theodor W. Adorno
Dialectica luminilor
Editura Polirom
Traducere si postfata de Andrei Corbea. Lucrare fundamentala a unui intreg curent filozofic, teoria critica a Scolii de la Frankfurt, intre ai carui reprezentanti de marca se numara si ginditori precum Jürgen Habermas sau Herbert Marcuse, Dialectica Luminilor analizeaza procesul logic si istoric prin care, in loc sa contribuie la crearea unei societati mai umane, Luminile ajung sa se transforme in contrariul lor - mitul sau barbaria pe care voiau sa le combata. In acest sens, Luminile nu constituie un simplu moment istoric, o miscare culturala si stiintifica ce strabate secolul al XVIII-lea, ci un proces mult mai vast de civilizare, care se desfasoara incepind cu epoca eposului homeric si pina la cea a industriei culturale contemporane. Autorii incearca totodata sa afle in ce masura proiectul Luminilor poate fi salvat in conditiile in care progresul are si un aspect distructiv, iar autodistrugerea ratiunii si regresul spre mitologie favorizeaza pe de alta parte instaurarea despotismelor.
"In ciuda intirzierii cu care aceasta carte fundamentala a filozofiei occidentale din a doua jumatate a secolului XX ajunge, in versiune romaneasca, pe «piata ideilor» din Romania, ea are sanse mari sa stirneasca interesul cititorilor de astazi tocmai datorita intransigentei cu care demonteaza clisee mentale comode in conformismul lor «afirmativ», de la credinta oarba in «progres» si pina la iluzia inselatoare a vic-toriei ratiunii asupra mitului. «Teoria critica» in dictiunea fondatorilor ei Horkheimer si Adorno incearca sa previna individul asupra tuturor cailor prin care, brutal sau insinuant, dominatia ii anihileaza autonomia si il transforma intr-o simpla «functie» a lumii «administrate» si reificate - o «lume a ororii»." (Andrei Corbea)
Theodor W. Adorno (1903‑1969), filozof, sociolog si muzicolog german, unul din reprezentantii de seama ai Scolii de la Frankfurt si colaborator al lui Max Horkheimer. Dupa anii de exil petrecuti incepind cu 1934 in Marea Britanie si SUA, a revenit in 1949 in Germania ca profesor la Universitatea din Frankfurt am Main. Dupa 1960 a fost director al Institutului de Cercetari Sociale. Dintre volumele publicate amintim: Kierkegaard. Konstruktion des Ästhetischen (1933), Philosophie der neuen Musik (1949), Minima Moralia. Reflexionen aus dem beschädigten Leben (1951), Zur Metakritik der Erkenntnistheorie. Studien über Husserl und die phänomenologischen Antinomien (1956), Aspekte der Hegelschen Philosophie (1957), Noten zur Literatur (1958, 1961, 1965, 1974), Negative Dialektik (1966), Ästhetische Theorie (1970).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
