Premisa romanului este una careda fiori: chiar si niste oameni foarte normali pot ajunge intr-osituatie terifianta si absolut iesita din comun. Cynthia Bigge, oadolescenta dificila, se trezeste mahmura dupa o noapte depetrecere si nu-si mai gaseste familia: tatal, mama si fratele eiTodd au disparut, pur si simplu, din casa, fara sa lase nicio urma,niciun indiciu, nici macar un bilet de ramas-bun. Trec douazeci sicinci de ani si disparitia familiei Bigge a ramas acelasi mister denepatruns. Dupa atâta timp, Cynthia apeleaza la o emisiune deteleviziune gen reality-show, cu speranta ca undeva s-arputea sa existe cineva care sa stie ceva despre familia ei. Isiangajeaza si un detectiv particular, ceea ce declanseaza o avalansade semne care spun unul si acelasi lucru: daca scormonestitrecutul, risti sa afli sau sa patesti ceva ce nu-tidoreai.
Bestseller international, tradusin 25 de limbi. Cel mai bine vândut roman in Marea Britanie in anul2008. "Un excelent roman palpitant, care te tine in suspans pâna lafinal." - Peter Robinson "Nu-i timp de ramas-bun se citestedintr-o suflare. Este un thriller pe care-l devorezi intr-o singurarepriza. Iei cartea in brate si nu te mai poti ridica pâna nu aiintors si ultima pagina." - Michael Connelly. "O fi, poate, uncliseu sa spui ca nu poti lasa din mâna acest roman, dar mie chiarasa mi s-a intâmplat: am inceput sa-l citesc seara târziu - maregreseala, fiindca a trebuit sa-mi fac o cana de cafea tare dupamiezul noptii, ca sa pot sa termin povestirea obsedanta a luiBarclay." - Ali Karim, January Magazine. "JurnalistulBarclay, de la Toronto Star, propune un roman-mister, incare suspansul si umorul suculent merg mâna-n mâna." -Booklist
Linwood Barclay s-a nascut inStatele Unite, dar de la vârsta de patru ani traieste in Canada. Astudiat limba engleza la Universitatea Trent din Peterborough,Ontario. Prima slujba de gazetar a avut-o la micul cotidianPeterborough Examiner. A lucrat la Toronto Star,cotidianul cu cel mai mare tiraj din Canada. A publicat patru cartide non-fictiune, printre care Last Resort, in care isirelateaza propria experienta ca administrator al unei mici afaceride familie - o pensiune si un parc de rulote - dupa moartea tataluisau. In 2004, a inceput sa publice o serie de patru romanepolitiste - Bad Bad Guys, Lone Wolf, Stone Rain - in carecreioneaza acelasi personaj, un tata macinat de anxietati,atotstiutor si nesuferit, pe nume Zack Walker. In afara de Nu-itimp de ramas-bun, care a devenit bestseller international,fiind tradus in douazeci si cinci de limbi, alte recente romane desucces purtând semnatura lui Barclay sunt Too Close to Home(2008) si Fear the Worst (2009).
Când Cynthia s-a trezit dinsomn, era atâta liniste in casa, incât s-a gândit ca erasâmbata.
Macar de-ar fifost.
Daca si-a dorit vreodata sa fiesâmbata, sa fie orice, numai o zi de scoala nu, cu siguranta acumera momentul. Inca mai avea stomacul intors pe dos, isi simteacapul parca plin cu ciment si-i trebuia ceva efort ca sa nu-l lasesa-i cada in piept sau intr-o parte.
Isuse Cristoase! Ce naiba era incosul de gunoi de lânga pat? Nici macar nu-si amintea ca vomitasein timpul noptii, dar, daca avea nevoie de vreo dovada, o aveaacolo.
De asta trebuia sa se ocupe maiintâi, pâna nu intrau parintii in camera.
Cynthia s-a ridicat in picioare,s-a clatinat un pic, a luat cu o mâna micul recipient de plastic sicu cealalta a deschis, dar numai putin, usa de la dormitor. Nu eranimeni in hol, asa ca s-a furisat pe lânga usile deschise de ladormitoarele fratelui si parintilor ei, s-a strecurat in baie si aincuiat usa dupa ea.
A desertat galeata in toaleta, aclatit-o in cada, s-a uitat cu ochii impaienjeniti in oglinda. Asa,deci, arata o fata de paisprezece ani când se imbata crita, s-agândit ea.
Nu era o priveliste preafrumoasa. Abia daca isi mai amintea ce-i daduse Vince sa guste innoaptea dinainte, chestii pe care le luase pe furis de la elde-acasa. Câteva cutii de bere, niste vodca, gin, o sticla dejadestupata de vin rosu. Promisese si ea sa aduca din romul tataluiei, dar i se facuse frica in cele din urma.
Ceva, totusi, ii stârneacuriozitatea. Ceva legat de dormitoare.
Si-a dat cu apa rece pe fata sis-a sters cu prosopul. Apoi a tras aer adânc in piept si a incercatsa se adune, asta in situatia in care mama ei o astepta de cealaltaparte a usii.
Dar n-o astepta.
Cynthia s-a indreptat sprecamera ei, pe culoarul cu peretii captusiti de postere cu Kiss sialti artisti omorâtori de suflete, care ii scoteau din minti peparintii ei, simtind mocheta sub vârfurile picioarelor la fiecarepas. In trecere, a aruncat o privire in camera fratelui ei Todd,apoi in cea a parintilor. Paturile erau facute. De obicei, mama einu apuca sa le faca decât spre amiaza - Todd nu-si facea niciodatapatul, iar mama lor nu-l punea niciodata sa si-l faca -, dar acumiata-le, aratau de parca nici nu s-ar fi dormit inele.
Pe Cynthia a trecut-o un fior despaima. Nu cumva intârziase la scoala? Cât de târziu era defapt?
De unde se afla, vedea ceasullui Todd pe noptiera. Numai opt fara zece. Aproape o jumatate deora mai avea pâna la ora ei obisnuita de plecare lascoala.
In casa eraliniste.
Cam pe la ora asta isi auzea, deobicei, parintii jos, in bucatarie. Chiar daca nu-si vorbeau, cumse intâmpla de multe ori, tot se auzeau zgomotele slabe facute ladeschiderea si inchiderea frigiderului, o spatula scrâsnind intigaie, zanganitul surd al vaselor in chiuveta, cineva - de celemai multe ori tatal ei - rasfoind paginile ziarului de dimineata sibombanind câte ceva despre vreo stire care-l enerva.
Ciudat.
S-a dus inapoi in camera ei si ainchis usa. Sa se adune, si-a spus in sinea ei. Sa-si faca aparitiala micul dejun, ca si cum nu s-ar fi intâmplat nimic. Sa simulezeca n-ar fi fost nici un scandal cu tipete si urlete in noapteadinainte. Sa se poarte ca si cum tatal ei n-ar fi scos-o cu fortadin masina prietenului ei mult mai in vârsta decât ea si n-ar fiadus-o mai mult pe sus acasa.
Privirile i-au cazut pe tema declasa a noua la matematica, scrisa in caietul deschis de pe biroulei. Reusise sa rezolve numai jumatate din exercitii inainte saiasa, pacalindu-se ca le putea termina de dimineata, daca se sculadestul de devreme.
Cam pe la ora asta, in fiecaredimineata, Todd facea galagie. Intra si iesea din baie, punea LedZeppelin la combina stereo, striga pe scari in jos la mama,intrebând-o unde ii sunt nadragii, râgâia, se tinea pâna in fatausii Cynthiei ca sa traga un pârt zdravan.
Nu tinea minte ca el sa-i fispus ca pleaca devreme la scoala, dar, la urma urmei, de ce i-ar fispus ei? Nu mergeau prea des impreuna. Pentru el, Cynthia era otocilara de clasa a noua, desi ea se dadea peste cap sa faca toateprostiile pe care le facea si el. De-abia astepta sa-i spuna ca seimbatase de-a binelea pentru prima oara. Ba nu, stai putin, era instare s-o pârasca mai târziu, când ar fi dat el de belea si ar fisimtit nevoia sa-si atraga bunavointa parintilor.
Sa zicem ca Todd a trebuit saplece mai devreme la scoala, dar mama si tatal ei undeerau?
Tata poate ca plecase dejaintr-o calatorie de afaceri de-a lui, cum pleca de obicei, inaintesa rasara soarele. Mereu se ducea pe undeva, nu stiai niciodata peunde putea fi. Pacat ca nu fusese plecat siazi-noapte.
Si mama - poate ca-l dusese peTodd cu masina la scoala sau ceva de genul asta.
S-a imbracat. Blugi si unpulover. Sa se fardeze. Destul cât sa nu arate ca dracu', dar nuprea mult, ca sa nu inceapa maica-sa iar sa faca bascalie de ea, case duce la "preselectii de boarfe".
Când a intrat la bucatarie, s-ablocat.
Nu tu cutii cu cereale scoaseafara, nu tu suc, nici cafea facuta in filtrul de cafea. Nufarfurii pe masa, nu pâine in prajitor, nu cani. Nici macar uncastron in chiuveta, cu vreo urma de lapte si câtiva fulgi de orezinmuiati in el. In bucatarie arata exact cum ar fi aratat aseara,dupa cina si dupa ce mama ei facuse ordine sicuratenie.
Cynthia s-a uitat dupa vreunbilet. Mama era maestra in lasatul de biletele, când trebuia saiasa. Chiar si atunci când era suparata. Un bilet scurt, in carezicea: "Esti pe cont propriu azi", sau "Fa-ti niste oua, a trebuitsa-l duc pe Todd cu masina", sau macar "Ma intorc mai târziu". Dacaera suparata rau, in loc sa semneze "cu drag, mama", scria doar"d., mama".
Nici urma de bilet.
Cynthia si-a facut curaj sastrige:
- Mama?
Dintr-odata, chiar si glasul eii s-a parut ca suna ciudat. Poate pentru ca era o nuanta in el, pecare nu voia s-o recunoasca.
Vazând ca mama nu-i raspundea, astrigat din nou:
- Tata?
Din nou, nici unraspuns.
Asta, probabil, ca s-opedepseasca, a presupus ea. Isi suparase parintii, ii dezamagise siacum aveau de gând sa se poarte ca si cum ea nici n-ar fi existat.Nebagare in seama, la scara nucleara.
Poate ca era chiar mai bine.Asa, evita ditamai confruntarea la prima ora adiminetii.
Cum nu se prea simtea in staresa manânce de mic dejun, Cynthia si-a luat cartile care ii trebuiaula scoala si a iesit pe usa.
Ziarul Journal Courier,facut sul si prins cu o banda elastica, zacea pe primatreapta.
Cynthia l-a dat la o parte cu unsut, fara sa se gândeasca la el, si a pornit cu pasi mari pe aleeapustie din fata casei - si Dodge-ul tatalui ei, si Fordul Escort almamei lipseau - in directia liceului Milford-Sud. Poate ca, daca arfi reusit sa-si gaseasca fratele, ar fi aflat care era treaba, câtde mare era buclucul in care intrase de fapt.
Mare de tot, s-a gânditea.
Nu venise la ora stabilita -devreme, la opt. Intâi si intâi, era o zi de saptamâna si apoifusese telefonul acela din cursul serii, ceva mai inainte, de ladoamna Asphodel, care-i spusese ca, daca nu-si preda temele laengleza, nu trecea clasa. Le spusese parintilor ei ca se ducea laPam sa-si faca temele, ca Pam se oferise s-o ajute sa recupereze ceavea la engleza, chiar daca era o prostie si o pierdere devreme.
- Bine, dar sa fii acasa pâna laopt.
- Haide, zau! zisese ea. Abiadaca am timp sa fac una din teme. Vrei sa pic? Astavrei?
- Opt, zisese tatal ei. Nu maitârziu.
Bine, da-o incolo, se gândiseea. Venea când venea, si gata.
La opt si un sfert, vazând caCynthia nu se intorsese acasa, mama ei sunase la Pam, ii raspunsesemama lui Pam si ea intrebase:
- Buna! Sunt Patricia Bigge.Mama Cynthiei. Pot sa vorbesc cu Cynthia?
Mama lui Pamzisese:
- Poftim?
Nu numai ca Cynthia nu era laei, dar nici macar Pam nu era acasa.
Atunci, tatal Cynthiei isi luasepalaria de fetru decolorata, pe care si-o lua peste tot, se urcasein Dodge si incepuse sa faca ture prin imprejurimi, uitându-se dupaea. Banuise ca putea sa fie cu baiatul ala, Vince Fleming, cel desaptesprezece ani, din clasa a unsprezecea, care isi luase permisulsi conducea un Mustang rosu, mâncat de rugina, din a970. LuiClayton si Patriciei Bigge nu prea le era la suflet. Copil dificil,familie cu probleme, influenta nefasta. Cynthia isi auzise parintiivorbind, intr-o seara, despre tatal lui Vince, ca era certat culegea sau ceva de genul asta, dar se gândise ca erau nisterahaturi.
Din pura intâmplare, tatal eizarise masina la capatul parcarii de la mall-ul ConnecticutPost, pe soseaua Postei, nu departe de cinematografe. Mustang-ulera parcat cu spatele la bordura si tatal ei oprise in fata lui,blocându-l. Ea realizase din prima clipa ca el era, fiindca iivazuse palaria de fetru.
- Cacat! exclamaseCynthia.
Bine ca nu venise cu doua minutemai devreme, când se lingeau, sau când Vince ii arata noul luibriceag. Cristoase, apasai butonul asta mititel si pac! - sase tolide otel apareau brusc. Vince si-l tinuse in poala, miscându-l decolo-colo si rânjind, de parca ar fi fost altceva. Cynthiaincercase si ea sa-l tina in mâna, spintecase aerul din fata ei sichicotise fericita.
- Usor, zisese Vince precaut.Poti face mult rau cu unul ca asta.
Clayton Bigge venise glont laportiera din dreapta si o smucise de-i scârtâisera balamaleleruginite.
- Bai, tu ala, vezi ce faci!zisese Vince, fara cutit in mâna acum, doar cu o sticla cu bere,dar aproape la fel de amenintator.
- Nu sunt "bai, tu ala" cu tine,zisese tatal ei, luându-si fiica de brat si ducând-o catre masinalui. Dumnezeule mare, duhnesti a bautura! ii spuseseei.
Si-ar fi dorit sa poata murichiar atunci.
Nu se uitase la el si nu zisesenimic, nici macar atunci când el incepuse sa turuie despre cum nu-ifacea decât necazuri si ca, daca nu-si baga mintile in cap, avea safie toata viata o ratata, ca nu stia unde gresise el, ca nu-sidorise decât s-o vada crescând fericita si da-i, si da-i, si da-i -Cristoase, omul asta chiar si când era nervos conducea de parca arfi dat examen pentru permisul auto, nu depasea niciodata vitezalegala, semnaliza de fiecare data, incredibil eratipul.
Când ajunsesera pe aleea dinfata casei, ea se daduse jos din masina pâna sa apuce el s-oparcheze propriu-zis, deschisese larg usa, intrase cu pasi mari,incercând sa nu se clatine, in timp ce mama ei, care o astepta inpicioare in hol, aratând nu atât furioasa, cât ingrijorata, iispunea:
- Cynthia! Unde ai…
Trecuse pe lânga maica-sa siurcase in camera ei. De jos, tatal ei strigase:
- Coboara inapoi! Avem ceva dediscutat!
- Mai bine ati crapa! le tipaseea si trântise usa.
Atâta doar si-a amintit pedrumul spre scoala. Restul serii era inca un picincetosat.
Tinea minte ca se asezase pe patsi se simtea ametita. Luase hotarârea sa se intinda, gândindu-se capâna dimineata i-ar fi trecut, dupa vreo zece ore bune desomn.
Se puteau intâmpla multe lucruripâna a doua zi dimineata.
La un moment dat, pendulândintre somn si trezie, i se paruse ca auzea pe cineva la usa ei. Casi cum ar fi ezitat in fata usii daca sa intre sau nu.
Mai târziu, i se paruse ca auzeadin nou acelasi lucru.
Se ridicase oare sa vada cineera? Incercase macar sa se dea jos din pat? Nu reusea sa-si aducaaminte.
Mai avea putin pâna lascoala.
Treaba era ca avea remuscari.Incalcase aproape toate regulile casei intr-o singura noapte.Incepând cu minciuna despre mersul acasa la Pam - cea mai bunaprietena a ei, la care se ducea mai tot timpul, la care ramâneapeste noapte la fiecare al doilea sfârsit de saptamâna. Mama ei oplacea pe Pam, poate chiar avea incredere in ea, s-a gânditCynthia. Amestecând numele lui Pam, crezuse c-ar fi reusit sacâstige putin timp, ca mama ei n-ar fi sunat-o chiar asa repede pemama lui Pam. Minunat plan.
Macar daca s-ar fi oprit acolocu infractiunile. Nu venise la ora stabilita. Se dusese in parcarecu un baiat. Cu un baiat de saptesprezece ani. Cu un baiatdespre care se spunea ca sparsese geamurile scolii cu un an in urmasi ca furase masina vecinului, ca sa faca o tura.
Parintii ei nu erau chiar asa derai. Cel mai adesea. Mai ales mama. Tatal ei… la dracu', nici el nuera chiar asa rau, cu conditia sa fie acasa.
Poate ca totusi mama il dusesepe Todd cu masina la scoala. Daca avea practica si era inintârziere, se putea foarte bine ca mama sa-l duca si de acolo samearga la cumparaturi. Sau la "Howard Johnson", sa bea o cafea. Semai ducea din când in când.
Prima ora, cea de istorie, s-adovedit un dezastru. La ora a doua, de matematica, a fost si mairau. Nu se putea concentra, simtea ca-i pocnea capul.
- Cum te-ai descurcat cuexercitiile, Cynthia? a intrebat-o profesorul de mate.
Nici nu s-a uitat lael.
Chiar inainte de prânz, s-aintâlnit cu Pam, care i-a spus:
- Ce, Doamne iarta-ma, dacate-apuci sa-i spui mamei tale ca esti la mine, spune-mi dracului simie! Poate c-atunci as reusi sa-i spun si eu cevamaica-mii.
- Pardon, a zis Cynthia. Ce, afacut vreo criza?
- Când m-am intors, a zisPam.
La prânz, Cynthia a iesit putinde la bufet, s-a dus la telefonul cu fise al scolii si a formatnumarul de acasa. Voia sa-i spuna maica-sii ca-i parea rau. Foarte,foarte rau. Si apoi s-o intrebe daca putea sa vina acasa maidevreme, sa-i spuna ca nu se simtea bine. Mama ei avea s-oingrijeasca. Nu putea sa mai fie suparata pe ea, daca ii era rau.I-ar fi facut supa.
Dupa vreo cinsprezece apeluri, arenuntat, apoi s-a gândit ca poate formase numarul gresit. Aincercat din nou - nici un raspuns. Numarul de telefon al tataluiei de la serviciu nu-l avea. Atât de mult timp era pe drumuri,incât trebuia sa astepti sa dea el un semn de viata de pe unde seoprea.
Cynthia statea de vorba in fatascolii cu niste prieteni, când Vince Fleming a trecut in Mustang-ulsau.
- Imi pare rau pentru mizeria deazi-noapte, i-a spus el. Bai, da' e parfum taica-tu.
- Mda, ma rog, a zisCynthia.
- Ei, si? Ce s-a intâmplat dupace ai ajuns acasa? a intrebat-o Vince.
Era ceva in felul in careformulase intrebarea, de parca ar fi stiut deja raspunsul. Cynthias-a multumit sa ridice din umeri si sa dea din cap, nu voia savorbeasca despre asta.
Vince a intrebat-o:
- Unde-i frate-tu azi? - la careCynthia a exclamat:
- Poftim?
- E acasa, ebolnav?
Nimeni nu-l vazuse pe Todd lascoala. Vince i-a spus ca avea de gând sa-l intrebe, asa, intreacat, cam in ce necazuri o bagase pe ea, pe Cynthia, daca eraconsemnata in casa, fiindca spera sa iasa impreuna vineri seara sausâmbata. Prietenul lui, Kyle, i-ar fi facut rost de niste bere,puteau sa mearga in locul ala, sus pe deal, sa stea in masinapoate, sa se uite la stele, corect?
Cynthia a luat-o la fuga sprecasa. Nu l-a rugat pe Vince s-o duca cu masina, cu toate ca erachiar acolo. N-a mai trecut pe la secretariatul scolii, ca saanunte c-o stergea mai devreme. A alergat tot drumul, spunându-siin gând: "Te rog, fa sa fie acolo masina ei, te rog, fa sa fieacolo masina ei".
Dar când a cotit-o de pe soseauaPumpkin Delight pe Hickory si in fata i s-a ivit casa ei cu etaj,Fordul Escort galben, masina maica-sii, nu era acolo. Chiar daca ise taiase rasuflarea, când a intrat in casa, tot a strigat-o pemama ei. Dupa aceea, si pe fratele ei.
A inceput sa tremure, apoi si-aimpus sa se stapâneasca.
N-avea nici un sens. Oricât desuparati ar fi fost parintii pe ea, nu i-ar fi facut una ca asta,nu-i asa? Sa plece asa, pur si simplu? S-o ia din loc fara sa-ispuna? si sa-l ia cu ei si pe Todd?
Cynthia s-a simtit aiurea cafacea un asemenea gest, dar a sunat, totusi, la usa familieiJamison de alaturi. Exista, probabil, o explicatie simpla pentrutoata situatia, ceva ce ea uitase, vreo programare la dentist,ceva, si dintr-o clipa intr-alta mama ei putea sa intre pe aleeadin fata casei. S-ar fi simtit o proasta desavârsita, dar nu asta oderanja.
A inceput sa peroreze, când i-adeschis doamna Jamison, despre cum se trezise ea, si nu era nimeniacasa, si cum se dusese apoi la scoala, si nu-l gasise pe Todd, simama ei tot nu…
Doamna Jamison azis:
- Stai putin, totul este inORDINE. Probabil ca mama e la cumparaturi, dupa care a insotit-o peCynthia pâna acasa, aruncând o privire la ziarul care inca nufusese ridicat de acolo.
Au cautat impreuna si la parter,si la etaj, apoi din nou in garaj si afara, in curtea dinspate.
- Asta chiar ca-i ciudat, a zisdoamna Jamison, care nu prea stia ce sa creada, asa incât, faratragere de inima, a sunat la politia din Milford.
A trecut un politist, care lainceput nu parea deloc ingrijorat. Dar curând au venit mai multipolitisti si mai multe masini si, pâna seara, uniformeleimpânzisera locul. Cynthia ii auzea cum faceau descrierea celordoua masini ale parintilor ei si sunau la spitalul din Milford.Alti politisti mergeau in susul si in josul strazii, bateau la usi,puneau intrebari.
- Esti sigura ca n-au zis nimicdespre vreo plecare pe undeva? a intrebat un barbat care s-aprezentat detectiv si care nu purta uniforma, ca toti ceilaltipolitisti. Pe nume Findley… sau Finlay.
Oare chiar credea ca ea putea sauite un asemenea detaliu? Ca putea sa spuna brusc: "A, da, imi aducaminte! Au plecat in vizita la sora mamei, la matusaTess!"
- Vezi tu, a zis detectivul, nus-ar zice ca mama, tata si fratele tau si-au facut bagajele si auplecat, nimic de genul asta. Hainele lor sunt aici, valizele - lasubsol…
S-au pus o multime de intrebari.Când isi vazuse parintii ultima data? La ce ora se dusese laculcare? Cine era baiatul ala cu care fusese? Cynthia s-a straduitsa-i povesteasca totul detectivului, ba chiar a recunoscut ca ea siparintii ei se certasera, omitând sa-i spuna, totusi, cât de raufusese, ca se imbatase si ca le spusese ca mai binecrapau.
Detectivul asta parea de treaba,dar nu punea intrebarile care o framântau pe Cynthia. De ce ar fidisparut mama, si tatal, si fratele ei? Unde s-ar fi putut duce? Dece n-o luasera si pe ea cu ei?
Dintr-odata, parca au apucat-opandaliile, a inceput sa intoarca bucataria cu dosul in sus. Aridicat si a scuturat servetele, a mutat prajitorul de pâine, s-auitat pe sub scaune, in crapatura dintre aragaz si perete - sitoate astea cu lacrimile siroindu-i pe fata.
- Ce-ai patit, iubito? aintrebat-o detectivul. Ce faci?
- Unde-i biletul? a intrebatCynthia, cu ochi rugatori. Trebuie sa fie un bilet. Mama nu pleacanicaieri fara sa lase un bilet.
Fragment din romanul "Nu-i timp deramas-bun" de Linwood Barclay, in pregatire la EdituraLeda.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
