Statistic, Dan Brown a vandut in toata lumea un numar de exemplare din "Codul lui Da Vinci" (50 de milioane) depasit doar de tirajul Bibliei. Este singura legatura reala dintre insailarea cu iz de thriller politist a americanului si Cartea de capatai. Probabil ca nici macar tatal lui Brown, profesor de matematica, nici mama sa, muziciana, n-ar putea fi multumiti insa de ecranizarea romanului sau, ecranizare care sufera rau de tot la capitolele logica, merite tehnice si impresie artistica. In ciuda distributiei solide (dar compusa dintr-un amestec imposibil), a unui scenarist oscarizat (Akiva Goldsman) si a unui regizor asijderea (Ron Howard), filmul debuteaza grabit, cu o crima pompoasa si o victima neverosimila, continua cu un roi de cimilituri botezate pretentios coduri, incriptari si anagrame si se taraie jalnic de lipsit de suspans de-a lungul a doua ore si douazeci de minute, foarte dificile chiar si pentru (sau mai ales pentru) fanii suspansului din carte. Este uimitor cum un film cu atatea rasturnari narative reuseste sa fie atat de liniar si greoi, explicatia fiind probabil aceea ca Howard prefera sa explice si sa numere foile din placinta acolo unde orice regizor trecut de stadiul de incepator stie precis ca trebuie sa arate. Toata trama tasneste din uciderea, in miez de noapte, la Luvru, a curatorului muzeului. Ceea ce vrea sa para o crima ritualica fioroasa este, din pornire, o absurditate insultatoare pentru bunul simt. Cu o gaura cat toate zilele in stomac, terifiat de atacul caruia nu va reusi sa-i supravietuiasca, batranul curator are timp sa se dezbrace, sa-si picteze corpul cu sange sub forma unor simboluri misterioase, sa se aseze in pozitia inscrisa in cerc facuta celebra de Da Vinci, sa-i lase nepoatei lui cheia unui misterios seif si, culmea culmilor, sa scrie in ordine aleatorie codul lui Fibonacci si inca un mesaj incriptat, urmat de un PS cu dedicatie speciala pentru nepoata! E doar un exemplu de enormitate dintre cele care se invalmasesc in film. Dincolo de interpretarea (pentru intaia oara pe ecran!) stangace si absenta a lui Tom Hanks, caruia i s-a impus sa joace a la Harrison Ford (care a refuzat rolul), dincolo de lipsa totala de sarm a fostei irezistibile Amelie, aici crispata si cu privirea fixa, dincolo de eleganta fireasca, dar stanjenita de replicile grotesti, a lui Sir Ian McKellen, de mizeria de partitura rezervata lui Jean Reno, de iesirile grotesti impuse lui Paul Bettany (care totusi reuseste ceva in rolul calugarului albinos care se autoflageleaza) si de jenantele doua-trei dialoguri rezervate unui actor de talia lui Alfred Molina, filmul are un sac de vicii majore. Peste lipsa totala de logica si bun simt a premizei (Iisus ar fi avut copii cu Maria Magdalena, iar eroii din film ii cauta cu indarjire pe descendentii acestora), filmul amesteca bajbaieli prin subterane, crime obscure, cruzimi nejustificate, revelatii scurte, succedate de alte urmariri bezmetice, solutii-minune ale unui Indiana Jones castrat de umorul sau legendar, un calm inuman al protagonistilor aflati cu pistolul la tampla, palpitatii de carton si mult zgomot inutil acolo unde ar fi trebuit sa existe tensiune. Nemaivorbind despre capitolele din istorie si religie expediate in flash-back-uri care fac, americaneste, un ghiveci din simbolica si crestinare, Cavaleri Templieri, Sfantul Graal, Cina cea de taina, Mona Lisa, Da Vinci. Totul pentru ca eroii sa caute, pana la urma, o proba de ADN a Mariei Magdalena, pentru a depista (de unde pana unde?) legitimitatea urmasului lui Iisus! Domnilor Dan Brown, Ron Howard & Comp, nu (ne) vorbiti de lucruri sfinte!
Codul lui Da Vinci / The Da Vinci Code Productie SUA, 2006. Regia: Ron Howard. Cu: Tom Hanks, Audrey Tautou, Ian McKellen, Paul Bettany, Jean Reno, Alfred Molina. Premiera: 19 mai. Distribuit de InterComFilm Romania.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
