De la Gao Xingjian (Nobel pentru literatura in anul 2000) la Shan Sa (Goncourt 1997), André Makine (Goncourt si Médicis, 1995) sau Vassilis Alexakis (marele premiu pentru roman al Academiei franceze, 2007), ca sa nu pomenim decat cativa dintre ei, strainii veniti in spatiul literaturii franceze isi inmultesc, in vremea din urma, randurile si isi incarca pana la refuz vitrina cu trofee literare de prestigiu. (O paranteza: va mai amintiti ca, in 1960, lui Vintila Horia i se atribuia, pentru romanul Dieu est né en exil, premiul Goncourt?)
La finele anului trecut, premiile (care conteaza) s-au impartit echitabil (pentru ca-i stimez prea mult, nu merg pana la a-i suspecta pe juratii francezi nici de coniventa, nici de corectitudine politica) intre autohtoni si expati: Jean-Louis Fournier lua, pentru extraordinarul Ou on va, Papa, premiul Femina, Jean-Marie Blas de Robles (scriitor globe-trotter si specialist in arheologie submarina) primea Medicis pentru La ou les tigres sont chez eux, in vreme ce laurii Renaudot se asezau pe fruntea lui Tierno Monenembo (scriitor francofon din Guineea, emigrat in Franta in 1973), iar cei de la Goncourt acopereau palaria chic, de vanator colonial, a afganului Atiq Rahimi (vezi foto).
Monenembo (cu romanul Le Roi de Kahel, publicat la Seuil, si care l-a depasit, cu 5 voturi contra 4, pe Elie Wiesel) si Rahimi (pentru Syngue Sabour, editat de P.O.L., 7 voturi fata de cele 3 primite de Michel Le Bris) vin de pe doua continente diferite, dar au ales, amandoi, exilul, ca sa scape de „razboi si de violentele politice" si, pana acum, au fost aproape necunoscuti marelui public.
Regele din Kahel este epopeea lui Olivier de Sanderval, plecat sa cucereasca un mic taram african, spre a-si stabili acolo regatul si reprezinta, potrivit lui Patrick Besson - unul din membrii juriului Renaudot - „un text nuantat, cel dintai scris de un african care isi asuma punctul de vedere al unui alb ca sa povesteasca istoria colonizarii". Lucru ce nu pare atat de limpede, daca aveti lipsa de inspiratie sa zaboviti prea mult asupra motto-ului romanului: „Creatorul i-a facut negri, ca sa nu li se vada pe trup loviturile..."
Singue sabour este, in traditia basmelor persane, o piatra magica, asupra careia iti poti revarsa toate mahnirile si tragediile interioare, toate vorbele nespuse. Piatra le absoarbe si ii elibereaza de suferinte pe cei ce i se spovedesc. In cartea cu acelasi nume a lui Rahimi, eroina este o femeie care isi vegheaza barbatul ranit (adus de un glont ratacit la stadiu vegetativ) si care se elibereaza prin cuvant de teroarea conjugala. „Am scris acest roman atunci cand am aflat de asasinarea unei poetese afgane de catre sotul ei. Cartea este nascuta din furie si as vrea sa ramana ca un glont infipt in ceafa intolerantei", a declarat romancierul. Fiindca tot e vorba aici despre eliberare prin cuvant, poate ca ar trebui amintit felul cum s-a apucat de scris Rahimi in franceza. Desi ceruse azil politic inca din 1985, nu a scris in limba tarii de adoptie pana in 2002. Prilejul? Paradoxal, o calatorie in Afganistan, cand si-a dat seama ca nu poate aborda toate subiectele importante care il bantuiau, toate tabuurile afgane, in limba sa materna. „Limba franceza mi-a dat posibilitatea sa ma exprim cu o oarecare libertate". Desi explicatia e plata ca boruruile palariei pe care o poarta, Rahimi e chiar un scriitor important.Sa vedem acum situatia vanzarilor cartilor mai sus pomenite, si influenta pe care premiile au avut-o asupra lor. La sfarsitul lunii ianuarie, primul loc il ocupa Femina, cu 280.000 de exemplare epuizate din Ou on va, Papa, al lui Fournier. Foarte putin in urma, vine Goncourt, cu 230.000 de exemplare. La distanta, Medicis-ul lui Blas de Robles, cu 47.000 de exemplare si, in sfarsit, Renaudot/Monenembo, cu 35.000. In privinta acestuia din urma, tebuie spus ca, la momentul decernarii premiului, Le roi de Kahel nu se mai afla in rafturile librariilor. Seuil scosese doar 8.000 de exemplare in aprilie, epuizate toate. Pe 10 noiembrie, colorat cu banderola rosie a premiantilor, volumul a cunoscut un supliment de tiraj de 80.000 (!) de exemplare. Franz-Olivier Giesbert, unul dintre juratii cu greutate, explica: „E o tampenie sa crezi ca Renaudot recompenseaza best-seller-urile sau autorii cunoscuti. Noi votam pentru cartile bune. Fara sa cautam in mod special surpriza, ne place sa o apucam pe scurtaturi." Chiar daca suplimentul de tiraj de la Seuil a fost (deocamdata) supraevaluat datorita prestigiului dar si superbiei celor de la Renaudot, pe trupul lui Monenembo nu se va vedea lovitura.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
