Entuziasmul de filosof amator asociat cu stilul bombastic genereaza un comic involuntar de genul celui din discursurile lui Rica Venturiano.
Despre betia de cuvinte a scris Titu Maiorescu un articol ale carui ecouri nu s-au stins nici azi. Totusi, betia de cuvinte se practica in continuare, la peste o suta treizeci de ani de la publicarea acelui articol.
O ilustrare, printre altele, a betiei de cuvinte o constituie amplul poem (trei sute si ceva de pagini) filosofico-testamentar Fiului meu de Grigorescu Ioan (Noni), aparut recent la Editura Kullusys. Autorul a avut, fara indoiala, o intentie frumoasa (sa scrie o "carte de invatatura" pentru fiul sau), dar trecand la fapte a realizat un lung si grandilocvent discurs in versuri, lipsit de idei. Ceea ce ramane dupa lectura lui este doar o stare de exaltare provocata de intonarea apodictica a unor banalitati:
"Sa ne bucuram de viata noastra binecuvantata/ Caci pe langa deziluzii ea-i o sursa de splendori,/ Floare minunata care infloreste doar o data,/ Ca apoi uscandu-se sa lase locul altei flori."
Uneori entuziasmul de filosof amator asociat cu stilul bombastic genereaza un comic involuntar de genul celui din articolele si declaratiile lui Rica Venturiano:
"Multe fapte-n existenta sunt imprevizibile/ Sau superbe, eclatante sau de un tragism notoriu/ Cu infern si paradis ce-s incomprehensibile,/ Si realitatea unde-i viata, chin si purgatoriu."
Melania Cuc - autoarea volumului Iisus din podul bisericii, Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2006 - se imbata si ea cu cuvinte mari. Impresionata de celebra scrisoare adresata de Gabriel Garc?a M?rquez planetei, dezvolta un lung monolog eseistico-confesiv pe tema mortii (si pe alte teme, la fel de grave) fara sa reuseasca sa ne comunice altceva decat o stare de surescitare, asemanatoare cu aceea produsa de alcool. De un umor irezistibil (desi neintentionat) este pasajul in care autoarea incearca sa mitologizeze geneza propriei ei carti:
"Sigur, totul a pornit de la punctul zero al starii de inghet sufletesc, de la o scrisoare trista si expediata Planetei de un muribund intelept ca mai toti cei ce reusesc sa ramana lucizi si cu lumanarea aprinsa in mana.
Atunci cred ca am auzit primul pocnet in inima si-n teasta. Cordul crestea, creierul impingea, punea in functiune zona aceea cu celule in plus, pe care contam in ziua ce vine vijelioasa."
Vasazica cordul crestea, iar creierul impingea... In aceste conditii era greu, intr-adevar, ca Melania Cuc sa reziste presiunii interioare si sa nu scrie. In schimb ramane de neinteles faptul ca experimentatul editor Vasile Igna a acceptat sa publice cartea. Numai daca nu cumva si in cazul lui cordul crestea, iar creierul impingea...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
