Fapt vizibil in creatia de azi a artistei, care isi marturiseste fatis reverenta fata de cel ce i-a modelat personalitatea artistica, pictorul si profesorul iesean Dan Hatmanu. Studii ulterioare de teologie ortodoxa si o viata traita in preajma si in duhul altarelor, au adancit inclinatiile meditativ-contemplative ale artistei catre modelul de ruralitate genuin, austera si incremenita in vetustitate. Ceea ce in peisagistica pictoritei se traduce in transparente calde si luminoase de culoare, in compozitii dominate de calmul paradiziac al viziunilor nostalgic-romantice.
Cu toate acestea, conduita stilistica predilecta a Floricai Ionescu este una afina cu marea traditie post-cezannista, asa cum s-a configurat ea in inepuizabila si prolifica scoala impresionista. In acest exercitiu, practicat cu eleganta si dezinvoltura, dar fatalmente repetabil la infinit, artista transmite privitorului bucuria simpla a trairii sale in mijlocul unei ambiante de o invaluitoare intimitate domestica. Ea promoveaza obstinat imaginea unei realitati idilice si conservatoare, estompand amanuntele exotice sau sever "expresive" ale unui mediu auster si periferic apartinand unei lumi a resemnarii si impacarii cu sine. Peisajele sale sunt de fapt o insumare de "stari" emotionale, cu un pronuntat caracter animist. Poarta ograzii, strada desfundata din marginea satului, pridvorul bisericii privit din fereastra propriei odai, dudul din fata casei devin, in viziunea sensibila a artistei, personaje ale unei lumi omogene si suficiente siesi in ingenuitatea ei. Florica Ionescu surprinde cu seninatate si vibranta simpatie aceasta atmosfera de candoare juvenila, pe care o emana universurile pastorale ori agreste ale "casei bunicilor" si ale "vacantelor la tara"!
Peste toate insa pictorita asterne cu iscusinta si rafinata stiinta a dozajelor, o lumina invaluitoare sugerand pacea universala si echilibrul launtric. Gestul pictural al Floricai Ionescu se incarca in aceste panze cu o energie mistica. Tusa de culoare este precisa si eleganta, totodata, discursul plastic capata cursivitate si limpezime, iar transparenta tentelor amplifica savoarea vizuala. Este ceea ce regasim exemplar implinit, in spiritul marii traditii postimpresioniste de la noi, in compozitii precum cele intitulate: Biserica, toamna; Vara la Movila; Duhul batran, iarna; Casa parohiala si altele. Bastina rurala, cu toata incarcatura ei de legendaritate, de farmec agrest; de armonie conviviala si de mister este tema imuabila a tipului de pictura pe care ni-l propune Florica Ionescu. Si este deopotriva expresia unei compatibilizari stilistice cu propria ei natura si sensibilitate artistica.
Atunci cand abandoneaza acest fagas, voit si cu obstinatie cercetatoare, pictura Floricai Ionescu isi pierde lumina si forta expresiva. Se intampla in tentativele sale de a conferi corporalitate unor notiuni sau stari cu o accentuata tenta de abstractizare. Insusi discursul pictural se abstractizeaza, dar intr-o maniera silnica si incerta, in care culorile par a se vesteji, iar imaginea se dizolva in labirintul unor plasmuiri fantaste, de pseudoarhitecturi solemne si glaciale ale unui univers ce penduleaza intre abstract si suprareal. Este suita picturilor sale conceptualiste, mai spiritualizata, pasamite, din care amintim aici cateva titluri: Imnul ingerului; Taina; Inaltare; Legamant; Rugaciune; Marturisire; Perihoreza...
Calmul serafic din pictura sa peisagistica se pierde in tensiunea magmatica a delirului magic, spiritualist, amorf, mult mai prielnic muzicii decat picturii!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
