Dr. Adrian Silvan Ionescu
Miscarea artistica oficiala in România secolului al XIX-lea Ed. Noi Media Print, Bucuresti, 2008
Noua carte a criticului de arta Adrian Silvan Ionescu, Miscarea artistica oficiala in România secolului al XIX-lea, aparuta la sfârsitul anului 2008, se constituie intr-un reper de excelenta in peisajul cultural al societatii românesti a inceputului de secol XXI, aflata in cautarea pierdutei cadente a evenimentelor editoriale de exceptie.
Autorul, fin cunoscator al artelor si istoriei secolului al XIX-lea, a realizat o lucrare inedita despre dezvoltarea artelor plastice românesti in epoca implinirii marilor deziderate nationale, a emanciparii si europenizarii societatii din Principate.
Ilustratia volumului, opulenta si excelent aleasa, se imbina in mod fericit cu textul cursiv, savuros prin citarea unor surse literare ale epocii, bogat in informatii, viu si indemnând la meditatie conform dictonului latin: "Deschide cartea si citeste ce au gândit altii, inchide cartea si gândeste tu insuti!".
Arhitectura lucrarii este simpla, la prima vedere, urmarind intr-o cronologie fireasca atingerea unor repere ale dezvoltarii artelor plastice românesti impreuna cu societatea secolului al XIX-lea, aflata in plin si 
vivace proces de transformare „din strafunduri" si de reintegrare in lumea civilizatiei occidental-europene.
vivace proces de transformare „din strafunduri" si de reintegrare in lumea civilizatiei occidental-europene. Contextul modernizarii societatii românesti, iesita dintr-un orientalism profund ca gândire, dar cu un ritm mult prea "incet" ca dezvoltare, impus de mai multe decenii de lentoare fanariota, permite autorului sa surprinda una dintre caracteristicile esentiale ale modernizarii României: transformarea artelor de curte in arte cu destinatie de consum.
In introducerea lucrarii se puncteaza, fara ostentatie, unele tare ale sistemului social al veacului al XIX-lea, in care ascensiunea protipendadei românesti este – din pacate – dureros de asemanatoare, peste timp, cu aceea a protipendadei actuale, o societate in care se cheltuieste mult pe aparente, pe lucruri frivole, "pe dantele si satinuri de mii de galbeni", se pierd averi la mesele de joc ale cazinourilor, dar nu se da nimic pentru operele de excelenta ale artistilor vremii.
Autorul surprinde, aproape fotografic, situatia precara a artistilor plastici, confruntati cu lipsuri materiale de tot felul, fara posibilitatea de a expune public, de a se afirma si mai ales de a-si vinde lucrarile. La toate acestea se adauga o superficialitate semidocta a celor ce se erijau in supreme instante de evaluare critica a operelor si artistilor, a celor care, fara a pricepe mai nimic din actul artistic, "imparteau merite si reputatii".
In capitolul de debut al lucrarii, Primii pictori si formarea gustului artistic al societatii românesti, autorul marcheaza pasii pe care protipendada Principatelor ii face la inceputul veacului al XIX-lea pentru adoptarea modei vestic europene, importate odata cu patrunderea in tarile Române a influentelor aduse de ofiterii austrieci, amatori de arta si mai ales de imortalizare in falnice portrete ce se constituiau in galerii de noblete, in rabojuri de ascendenta nobiliara si de bun gust. Se subliniaza, totodata, aparitia unei arte diferite de arta ornamentala, specific orientala, care impodobea edificiile private ale boierimii române, pictura de sevalet.
In mod firesc, promotorii acestui nou tip de arta sunt pictorii straini stabiliti in Principate ca urmare a unei firesti atractii fata de posibilitatile de exprimare, fara concurenta, pe care le aveau intr-un mediu ce descoperea, asa cum aratam mai sus, arta de sevalet, portretul. Pe lânga pictorii de origine straina, Topler, Shoeft, Henri de Mondoville, Miklos Barabas, Anton Chladek, Carol Wahlstein, Nicolo Livaditti, pentru a cita numai câtiva dintre mânuitorii penelului amintiti in carte, se produce si o trecere a artistilor autohtoni de la plastica artei sacre la pictura de sevalet, cum este cazul zugravului de subtire Nicolae Polcovnicul.
Deveniti "buni români", multi dintre pictorii straini stabiliti pe aceste meleaguri vor sluji arta nu numai cu penelul, dar si cu harul lor pedagogic, formând o generatie de artisti autohtoni, in fapt, prima generatie de artisti ai României moderne.
Respectul social de care artistul incepe sa se bucure in aceasta perioada va contribui, in egala masura, la formarea unei incipiente categorii sociale de artisti plastici in Principate. Acestia vor impulsiona la rândul lor viata sociala, culturala si politica româneasca, fiind promotorii ideilor revolutiei politice si de gândire din Principate: C. Rosenthal, I. Negulici, C. Lecca, Th. Aman.
In secolul al XIX-lea apar si primele monumente de for public, a caror influenta asupra formarii bunului gust si a deprinderii marelui public cu actul artistic, este incontestabila si definitorie pentru prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Capitolul Expozitia din 1864 si testarea interesului publicului pentru arte, marcheaza in economia lucrarii o etapa necesara si ilustrativa pentru justificarea demersului stiintific al autorului.
In aceasta parte a lucrarii este descrisa prima expozitie oficiala initiata si organizata de ministerul Cultelor si Instructiunii Publice, condus la acea vreme de o personalitate a culturii române, Dimitrie Bolintineanu, el insusi puternic atras de artele plastice si prieten cu marii artisti ai vremii, intre care se detasa – printr-o deosebita prestanta – pictorul Theodor Aman. Initiativa lui Bolintineanu s-a dovedit a fi una cu mare atractie pentru publicul bucurestean, avid de a cunoaste arta româneasca, fapt ce a determinat prelungirea cu o luna a expozitiei.
Autorul utilizeaza, pentru a intregi fresca primei initiative a statului in domeniul organizarii de expozitii, articole critice scrise de profesionisti ai epocii si, deopotriva, de simpli vizitatori ai expozitiei fara pregatire in domeniul artei, dar care manifesta un simt artistic deosebit, sau cel putin o incipienta dorinta de cunoastere a fenomenului artistic.
In acelasi context este prezentata si prima mare achizitie de lucrari, efectuata de catre stat, imens pas inainte al administratiei, menit sa incurajeze artele plastice si sa formeze baza primelor colectii muzeale ale statului român cu opere ale pictorilor contemporani.
In capitolul Regulamentele expozitiei, autorul prezinta prima forma de act juridic ce reglementa Expozitia Artistilor in Viata, purtând semnatura domnitorului Al. I. Cuza. Documentul demonstra dorinta de a se crea o forma institutionalizata, reglementata juridic a unei manifestari artistice ce avea sa devina periodica. Regulamentele care au urmat au perfectionat actul artistic prin norme juridice similare cu cele utilizate in occidentul Europei. Comentariile lui Silvan Ionescu sunt pertinente si lasa sa se inteleaga fara echivoc ca actele juridice de organizare a expozitiilor erau bazate pe o abordare moderna, de factura europeana, a expunerii publice a artistilor români. Plata biletelor alaturi de gratuitatile oferite invitatilor, sponsorilor, precum si marelui public, pe categorii de pregatire (studenti sau artisti), sau in anumite zile ale saptamânii, confereau un caracter modern manifestarilor expozitionale, sau, ca sa folosim un termen avant la lettre, de self-sustaining, deauto-sustinere a manifestarii expozitionale.
Partea urmatoare a lucrarii este consacrata descrierii evenimentului organizat de stat pe baza noului regulament, 1865 – PrimaExpozitie a ArtistilorinViata. Autorul considera aceasta expozitie ca având o insemnatate exceptionala, atât pentru dezvoltarea artelor plastice românesti cât si pentru aparitia si dezvoltarea unei piete de arta in tânara Românie. Tot acum este marcat un alt moment important: donarea unei lucrari de sculptura apartinând lui Nicolae Focseneanu, lucrare ce va fi inregistrata ca atare in colectiile Pinacotecii bucurestene.
In continuare este prezentata expozitia esuata de la Iasi, din 1866, care – din motive excelent surprinse de autorul cartii (dorinta de boicotare a Iasiului de catre artistii din Bucuresti, greutatile financiare generate de inchiderea scolilor de Belle-Arte) – nu a mai avut loc.
Celei de a doua expozitii a Artistilor in Viata, din 1868, ii este consacrata o ampla prezentare, fiind redate documente ce releva atât preocuparea autoritatilor pentru dezvoltarea artelor, incurajarea artistilor si cresterea colectiilor statului, cât si greutatile insurmontabile pe care le traversau artistii in aceasta perioada, când munca la catedra le era prea putin recompensata de pensiile minuscule.
Autorul remarca si alte caracteristici importante ale manifestarii expozitionale din 1868, anume acea ca tonul criticii de specialitate este in general laudativ (chiar si comentariile extrem de acide a lui Ulysse de Marssilac fiind domolite), precum si vizitarea de catre noul domn, Carol I a atelierului maestrului Aman, semn de pretuire deosebita fata de cel mai titrat artist român al vremii. De altfel, asa dupa cum se prezinta in urmatorul capitol, O expozitie domneasca, in vara anului 1869 domnul Carol si-a prezentat propria colectie de arta, cu scopul de a impulsiona, prin exemplu personal, colectionarea de arta si de a arata protipendadei o parte din preocuparile sale culturale, alaturi de respectul pentru artistii care ii alcatuiau colectia.
Capitolul consacrat expozitiei din 1870 este unul in care criticul Silvan Ionescu isi focalizeaza atentia asupra afirmarii incontestabile a lui Nicolae Grigorescu, pictor ce devine pentru public una dintre cele mai
simpatizate personalitati ale artelor plastice românesti, alaturi de consacratul Aman. Remarcabil este surprinsa si frustrarea resimtita de critici de talia lui Negruzzi pentru faptul ca Iasiul nu mai intra in vederile Salonului pentru organizarea de expozitii. De altfel, asa cum se arata in capitolul urmator, 1872 – O Expozitie in Familie, o ultima tentativa de a se vernisa un Salon national la Iasi, in 1871, avea sa esueze de o asemenea maniera, incât ideea de a se mai organiza vreodata in capitala Moldovei o alta expozitie a artistilor in viata, nu va mai fi reluata dupa acest esec.
simpatizate personalitati ale artelor plastice românesti, alaturi de consacratul Aman. Remarcabil este surprinsa si frustrarea resimtita de critici de talia lui Negruzzi pentru faptul ca Iasiul nu mai intra in vederile Salonului pentru organizarea de expozitii. De altfel, asa cum se arata in capitolul urmator, 1872 – O Expozitie in Familie, o ultima tentativa de a se vernisa un Salon national la Iasi, in 1871, avea sa esueze de o asemenea maniera, incât ideea de a se mai organiza vreodata in capitala Moldovei o alta expozitie a artistilor in viata, nu va mai fi reluata dupa acest esec.Incepând cu prezentarea Expozitiei Societatii Amicilor Bellelor Arte, se deschide o noua perioada in abordarea de catre autoritati a fenomenului artistic, o perioada dominata de personalitatea lui Nicolae Grigorescu, o perioada in care apar licitatiile de tablouri si vânzarea lucrarilor de arta prin tombola sau loterie. Din aceasta perioada dateaza si strategica retragere a lui Aman de la Expozitiile Artistilor in Viata din anii 1874 si 1876, excelent surprinsa in carte, motivatiei evitarii lui Grigorescu in confruntarea directa, in spatiul public, fiindu-i adaugata motivatia „incercarii" de catre Aman a pietei de arta prin expozitii personale, intreprindere care nu a avut succesul scontat.
Infiintarea Regatului României a creat o comanda de stat pentru pictura cu caracter istoric, resuscitata dupa o indelungata perioada de estompare a pasiunii pentru acest subiect, facut uitat de evenimentele legate de obtinerea independentei, mult mai actuala si magistral zugravita de pictorii-reporteri de razboi, intre care excela Grigorescu.
In capitolul Schimbarea de generatii, Silvan Ionescu surprinde cu acurateta aparitia unei noi generatii de pictori, care se impun la sfârsitul secolului al XIX-lea, precum si maturizarea pietei de arta prin aparitia primelor galerii specializate in deschiderea de expozitii cu vânzare.
Fara a ne agasa cu idei obsesiv repetitive despre rolul autoritatilor statului in organizarea unei miscari artistice oficiale in România secolului al XIX-lea, Silvan Ionescu prezinta, cu finetea cunoscatorului profund al epocii, implicarea ministerului Cultelor si Instructiunii Publice, a familiilor domnitoare, in edificarea unui sistem coerent de exprimare artistica. In acest sistem, un rol important il joaca recompensarea artistilor cu medalii si premii, dar mai ales organizarea unui program de achizitii din fondurile statului a lucrarilor premiate. Evidentierea publica a artistilor face ca numarul slujitorilor artei si calitatea lor sa creasca direct proportional cu transferul de respect si recunoastere sociala pe care il primeste breasla in ansamblul ei.
Sustinut de un aparat critic bogat, in buna masura inedit, utilizat cu pricepere, demersul lui Silvan Ionescu de a lumina un aspect mai putin cunoscut al dezvoltarii artelor plastice românesti in decursul secolului al XIX-lea, este o reusita deplina.
Umplând un gol de cunoastere despre inceputurile miscarii artistice organizate si a comertului cu arta din România, cartea se adreseaza, deopotriva, specialistilor, studentilor, colectionarilor, sau simplilor cititori, amatori de o lectura savuroasa si de o incursiune documentata, plina de farmec, in istoria artelor plastice si a societatii din perioada formarii României moderne.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
