Excelent scrie Ioan Es. Pop despre intrarea "Calauzei, acest Vergiliu contemporan noua care este Nichita Stanescu", in viata si in poezia lui Aurelian Titu Dumitrescu, in Cuvantul la urma al volumului Zabava: "Episodul trimite cu gandul la Divina Comedie, dar la una in largul careia Infernul, Purgatoriul si Paradisul functioneaza nu diacronic, ci simultan, cu demonii si ingerii in imperechere, cu pedeapsa si iertarea intr-o grea intrepatrundere, din care biruitor nu iese nimeni, daca nu reuseste sa fie viu si mort in acelasi timp". (Ioan Es. Pop, Oameni, calauze si zei)
Autobiograficul psalmodic, starea critica a supravietuirii (in text) la limita, lirismul dens si tensionat, ca marca a modernitatii (cu avantajul "tensiunilor nerezolvate", conform cu Hugo Friedrich), toate acestea poarta amprenta escatologica a "prezentului (acela) mizerabil" in care Nichita Stanescu a murit si traieste mai departe cu ingerii.
Nici un psalm din aceasta lume nu poate fi descalificat prin patetic si relativizat ca psihodrama.
Toata "realitatea psihologica a literaturii care a trebuit sa supravietuiasca in aerul toxic al unei istorii nenorocite" (conform cu Eugen Negrici, Iluziile literaturii romane) este analizabila in contextul dramatic al dizidentei "evazioniste" a scriitorilor. (Se stie ca desolidarizarea de "invataturile" partidului era sinonima cu crima de lesmajestate!)
"Trec ingerii in alaiuri mortuare,/ asa cum nu au fost la inmormantarea lui,/ la care toti ateii se inghesuiau/ spre a dobandi glorie.// Cand Nichita traia,/ vesnicia devenise inutila:/ toti traiam in normele ei/ si prezentul ni se parea o mizerie// N-am putut sa schimb oamenii,/ n-am putut sa schimb tara,/ in care mie mi se ingaduie/ sa traiesc numai departe/ de cele adevarate.// Supravietuiesc criminalii/ de care Nichita/ nu se temea// (…) Era frumos si alunecator,/ ca o uitare de inger" (cantul 45, Cand l-am cunoscut pe Nichita).
Zabava este un poem cu versete (in 45 de canturi), care ar putea fi "citit" ca o Cantare a Cantarilor contemporana, descriptiva si apolinica: "sub nuferii culesi/ de inecatul toamnei/ prin slove parasit./ va lecui tacerea/ ce ingeri n-au visat?/ caci eu/ din floarea noptii/ ma scurg in trandafiri" (cantul 6). Sau: "Tu esti frumoasa cand eu respir cu sufletul/ pe masura ce schimb sufletul cu aerul,/ infloresti si te inalti in campie// Cand ploua,/ ne e frica sa respiram cu sufletul,// Pasarile zboara aproape de om/ si bolile trec mai usor la campie./ Dar mai ales vara este frumos,/ cand lumina cade de pe soare/ si ramane agatata in maracini,/ in cioburi/ si pe lamele cutitelor" (cantul 41).
O armonie in stil classic, al echilibrului cartezian, meditativa, intoarsa inspre sine. Doar ca, in transcrierea reflexiva a acestor perceptii, transpare ruptura:
"Mi-e frig de haos, femeie/ hainele mele sunt prea subtiri/ si inima e prea slaba!// Apara-ma de suferinta,/ caci m-as putea prabusi// Pazeste-ma toamna, iubito,/ caci sunt nascut la campie/ si abundenta/ e suma mortilor posibile/ in lumea ireala/ in care te-am intalnit!" (cantul 40).
Lirismul se densifica, imprevizibil, in momentul in care hainele discursivitatii pareau asezate tandru si "cuminte" pe memoria sentimentala. Zabava este un moment reflexiv, al destinderii lirice controlate, un moment de pace, aflat in imanenta propriilor puncte de fuga: "mi-e frica de duhovnic, frica de temnicer! De tine, femeie" (27); "Opusul virtutii este libertatea/ spunea Origene,/ si niciodata daimonul/ nu l-a lasat liber pe Nichita.// Nichita nu mai era cu nimeni/ cum era cu mine/ si asta imi dadea curajul/ de a ramane singur/ intre ceilalti oameni".
*) Aurelian Titu Dumitrescu, Zabava, Editura Agerpress, 2009
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
