Ziarul de Duminică

Cartea de stiinta

Cartea de stiinta
18.03.2009, 15:11 50

Umberto Eco

O teorie a semioticii
Editura Trei
 
„Scopul acestei carti consta in explorarea posibilitatilor teoretice si a functiilor sociale ale unei abordari unitare a tuturor fenomenelor de semnificare si/ sau comunicare. Aceasta abordare imbraca forma unei teorii semiotice generale, capabila sa explice orice caz de functii-semn in termeni de sisteme subiacente de elemente mutual corelate de unul sau mai multe coduri.
Un proiect de semiotica generala include: a) o teorie a codurilor si b) o teorie a productiei de semne; cea de-a doua teorie ia in considerare un grup vast de fenomene, cum ar fi utilizarea obisnuita a limbilor, evolutia codurilor, comunicarea estetica, diferitele tipuri de interactiune in comportamentul comunicational, folosirea semnelor pentru a indica lucruri si stari ale lumii si asa mai departe." (Umberto Eco)
Traducere din limba engleza de Cezar Radu si Costin Petrescu.
 
Septimiu Chelcea (coordonator)
Rusinea si vinovatia in spatiul public
Pentru o sociologie a emotiilor
Editura Humanitas
 
„Cartea este prima abordare sociologica a emotiilor in literatura de specialitate din Romania si si-a propus sa treaca in revista teoriile clasice si moderne despre emotii; sa analizeze rusinea si vinovatia din perspectiva sociologica; sa evalueze manifestarile rusinii si vinovatiei in perioada tranzitiei postcomuniste in Romania; sa prezinte rezultatele cercetarii psihosociologic concrete privind relatia dintre rusine si vinovatie (ca variabile independente) si frauda intelectuala in invatamantul universitar in perioada de tranzitie de la «comunismul ceausist» la «capitalismul salbatic» de azi." (Septimiu Chelcea). Au colaborat: Andreea Bob, Daniela Botone, Petru Ilut, Loredana Ivan, Gabriel Jderu, Fidelie Kalambayi, Radu Malureanu, Andreea Moldoveanu, Elena Stanculescu, Alexandru Zodieru – de la universitatile din Bucuresti, Cluj-Napoca si Sibiu.
 
Stefan Afloroaei
Metafizica noastra de toate zilele
Despre dispozitia speculativa a gandirii si prezenta ei fireasca astazi
Editura Humanitas
„Paginile cartii de fata privesc unele chestiuni ce pot sa ne apara in prima instanta ca inactuale sau chiar straine. Este vorba despre modul nostru de a gandi si despre spatiul de libertate al gandirii, despre unele date ce sunt proprii gandirii metafizice sau speculative (fie sub forma unor idei, fie a unor imagini si reprezentari), despre recunoasterea unor situatii omenesti profund paradoxale sau antinomice, dar mai ales despre faptul ca metafizica este inca prezenta in felul in care noi vorbim, intelegem si ne situam in aceasta lume istorica. Astfel de chestiuni nu ne pot fi deloc straine astazi. Ele se fac prezente in viata de zi cu zi, ori de cate ori avem in atentie limitele vointei noastre, ideile ce iau forma unor convingeri de fond sau a unor mari utopii, credintele care ne orienteaza intr-o directie sau alta. Nu o doctrina sau alta importa in aceasta carte, ci mai curand o forma de sensibilitate, o dispozitie care se manifesta in reprezentari si imagini, credinte si idei, in limba vorbita si in vointa care ne expune timpului dat. Este vorba, in definitiv, de o experienta metafizica, asa cum o facem noi in acest timp sau, mai bine spus, cum ajunge ea insasi sa decida modul nostru de a fi." (Stefan Afloroaei)

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO