La 1 martie, pictorul si fotograful Ion Dumitriu (Bucuresti, 1943-Bucuresti, 1998) ar fi implinit 65 de ani. Anul trecut, Galeria Posibila din Bucuresti a gazduit o excelenta expozitie cuprinzand fotografii realizate de artist in anii '70. Aceasta latura mai putin cunoscuta a operei sale secondeaza un tip de pictura dominat fara echivoc de doua genuri pentru multi cazute in desuet: peisajul si natura statica. Membru al "scolii" de la Poiana Marului alaturi de Horia Bernea, Teodor Moraru, Theodor Rusu etc., Ion Dumitriu repunea in drepturi prin intensitatea cu care filtra si cartografia realul, un model de atitudine meditativa, nostalgica in fata naturii. Eroii picturii sale sunt dealurile, copacii si casele, firul de iarba si lemnul vechi peste care mana omului a trecut candva. Figura umana, absenta in pictura, este totusi reperabila in desen dar mai ales in fotografie. In pictura insa, Ion Dumitriu nu avea sa fie un ilustrator al fabulei ci, asemeni lui Bernea - cu a carui opera impartaseste o comuniune spirituala - un sobru interpret al motivului pictural. Iar daca pictura sa ramane o glosa asupra unui univers rural din care lipsesc orice coordonate istorice, fotografia este vie, dezvaluind cu franchete si ironie o multitudine de fire ce il leaga de prezent. Mai mult ca oricand, intr-un deplin contrast cu pictura, opera sa fotografica ramane in plina actualitate, exaltand imaginea induiosatoare si hilara a obiectului kitsch si a mizeriei de la periferia urbana. Artistul surprinde pe pelicula firescul amar al unor vieti ce curg la marginea lumii, inconjurate de o scenografie halucinanta: groapa de gunoi din cartierul Giulesti aflata in apropierea fostei manastiri Chiajna. Desi imaginile amintite pot fi considerate adevarate reportaje, sensul lor nu se suprapune intru totul ideii de comentariu social. E vorba in egala masura de practica lipsita de mofturi a unei poetici a mizeriei si absurdului ce ne recheama in memorie anumite fraze vizuale din cinematografia italiana clasica, un amestec de Pasolini si Fellini intr-o punere in scena locala. E o lume in care binefacerile comunismului nu au ajuns decat la nivelul citatului (ca suprema ironie in ciclul de imagini luate din Parcul Copilului Giulesti-Sarbi). Dar pe de alta parte, citim in mod inevitabil in aceste fragmente de jurnal bucurestean un act de constiinta ce arunca in lumina fetele rareori vazute ale orasului; critica recenta inclina sa vada in aceste interogari o tema de gandire despre ceea ce presupune eul nostru colectiv: "Cine eram noi inainte de '89? pare a fi intrebarea pe care ti-o trezesc fotografiile lui Ion Dumitriu. Privindu-le, nu stii daca ti se spune ceva, daca ti se reaminteste ceva sau daca ai nimerit fara sa vrei peste cateva notite intime ale cuiva. Surprinzator, acest cineva pare asemanator cu tine, pare a fi trecut prin aceleasi locuri, pare a fi inregistrat aceleasi stari". (Matei Caltia).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
