O femeie se trezeşte după 30 de ani de căsnicie reuşită cu o veste-bombă: soţul o anunţă că vrea "o pauză", mod prudent de a trăi fără vinovăţie aventura amoroasă cu o colegă franţuzoaică, mai tânără cu 20 de ani, inteligentă şi apetisantă. Cei doi, Boris Izcovich şi Mia Fredricksen, sunt intelectuali şi au multiple afinităţi: el este cercetător în domeniul neurologiei, ea are o carieră universitară, a publicat volume de poezie premiate. Amândoi se bucură şi de succesul fiicei lor, care a început deja o carieră de actriţă.
Ce i se întâmplă femeii când o simplă discuţie îi prăbuşeşte lumea bine aşezată şi sigură în care trăia? Mai întâi, şocul îl resimte printr-o cădere psihică, o internare într-un spital de specialitate în care se află pe pragul mişcător dintre nebunie şi sănătate mintală. Ţine un jurnal în care consemnează ce gândeşte şi simte, iar când reuşeşte să se replieze, alege psihoterapia cu o specialistă inteligentă şi eficientă.
Nevasta părăsită îşi îngăduie o vară pentru sine, în care se întoarce lângă mama ei, aflată într-un azil pentru persoane vârstnice, de altfel elegant şi organizat impecabil. Profită de ocazie şi revine în Bonden, oraşul copilăriei, ţine un curs de scriere creativă pentru adolescente. Aşa se trezeşte prinsă între cele două vârste ale feminităţii, adolescentele de 13 ani cuprinse de freamătul hormonilor, şi bătrânele conştiente că degradarea le atinge trupul şi mintea, iar involuţia le duce spre moarte.
Scris la persoana I, "O vară fără bărbaţi" este romanul unei căsătorii îndelungate, scris ca o confesiune a nevestei, cu accente ironice şi amărui pe alocuri, despre armonioasa relaţie construită de un cuplu de oameni inteligenţi. Ea investighează trecutul, rememorează şi momentele dramatice din viaţa fiecăruia: Boris a dus povara sinuciderii fratelui său mai mic, ea însăşi află că şi în viaţa părinţilor ei s-a petrecut un episod similar.
Dialogul cu fetele îi relevă prospeţimea şi cruzimea adolescenţei, complexe şi frustrări, alianţe şi farse pline de răutate. Şi, ca reflex în oglindă, le cunoaşte pe prietenele mamei ele şi observă dramele bătrâneţii: pierderea memoriei şi a reflexelor, conştiinţa declinului. Între ele se distinge personalitatea originală a lui Abigail, spirit creativ, care îi arată micile ei trăznăi artistice, obiecte cu ascunzişuri, cu buzunare secrete, sfidând pudibonderia şi prejudecăţile obişnuite.
Mia Fredricksen meditează asupra condiţiei femeii şi revede lucrurile trăite: sprijinul dat bărbatului ei, care apelează la sfaturile şi lecturile ei filosofice, devotamentul faţă de soţ şi de copil, grija faţă de cumnatul ei sinucigaş, sentimentele complicate care i-au legat. Şi, pe măsură ce rememorarea o adânceşte în trecut, revine pasiunea pentru literatură, citatele şi reflecţiile despre poezie împânzesc confesiunea.
Momentele dramatice se succed: întâmplarea dură când una dintre adolescente, Alice, se trezeşte ţinta unui complot al celorlalte fete, o obligă să se implice şi să-şi adapteze temele întâlnirilor de la curs, atacul cerebral şi moartea prietenei ei Abigail, de care se apropiase de curând. Lor li se adaugă şi veştile primite de la fiica ei Daisy, ea semnalează că tatăl ei trece printr-o perioadă proastă.
Aşa că Mia Fredricksen înţelege că timpul când a aşteptat sfârşitul aventurii şi întoarcerea soţului ei a schimbat-o radical, îşi pune întrebarea dacă ea îl mai vrea înapoi pe Boris Izcovich. "Pauza" nu l-a făcut fericit pe soţul ei, mesajele primite de la el dovedesc că el a mai primit o lecţie de la viaţă şi evoluţia căsniciei lor depinde acum de ea. Ce decizii va lua Mia Fredricksen?
Îi rămâne cititorului curiozitatea faţă de o dramă comună în zilele noastre - divorţul venit după căsătorie îndelungată. Bogăţia de referinţe culturale, supleţea analizei psihologice şi observaţii subtile privind relaţiile dintre bărbaţi şi femei fac din lectura cărţii un deliciu estival.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
