Ziarul de Duminică

Ce-i de făcut când te doare trecutul?

Ce-i de făcut când te doare trecutul?

Autor: Ziarul de Duminica

04.05.2012, 00:03 283

Patrice Van Eersel, Catherine Maillard

Mă dor strămoşii

Psihogenealogia sau cum să ne schimbăm viitorul cunoscându-ne trecutul

Editura Philobia

Traducere de Victoria Mihai."Mă dor strămoşii" prezintă o colecţie de interviuri cu cei mai importanţi reprezentanţi ai unui nou curent în psihoterapie: psihogenealogia. Punctul de plecare al acestei orientări este descoperirea faptului că o parte semnificativă a nevrozelor şi problemelor cu care ne confruntăm repetă nevrozele şi problemele altor membri ai familiei - părinţi, unchi, bunici sau chiar strămoşi mai îndepărtaţi.
În ce măsură iubirile, revoltele, deznădejdile vieţii noastre repetă trăirile şi alegerile înaintaşilor noştri? Unul dintre cazurile de vindecări este edificator: un pacient avea de multă vreme tulburări respiratorii grave, de care nu l-a putut vindeca nici un medic.
În cursul unei şedinţe de psihogenealogie, a aflat că bunicul său a murit în primul război mondial, sufocat în tranşee din cauza gazelor toxice folosite de germani. Din acel moment, boala sa respiratorie a dispărut.
Conştientizarea faptului că printr-o fidelitate inconştientă faţă de familia de origine putem face alegeri care nu ne aparţin întru totul, este o descoperire eliberatoare.
Nu suntem condamnaţi să repetăm vieţile părinţilor şi bunicilor noştri. Avem libertatea de a alege.
Patrice Van Eersel este co-fondator al ziarului Libération. Din 1975 a lucrat timp de 20 de ani ca jurnalist de investigaţie la revista Actuel. El este în prezent redactorul-şef al revistei Nouvelles Clés şi editor la Albin Michel, Paris. Jurnalist şi scriitor francez, Patrice Van Eersel explorează cu pasiune la graniţele cunoaşterii umane. Marile mistere sunt subiecte de predilecţie pentru anchetele sale: naşterea, moartea, inconştientul uman, legătura omului cu natura şi cu Dumnezeu.
Cărţile-anchetă sunt tot atâtea ocazii pentru autor de a face înconjurul lumii, în căutarea de adevăruri şi de mărturii: şamani de tradiţie din jungla Amazoniană, astrofizicieni laureaţi ai premiului Nobel, celebri vindecători ruşi, mari campioni sportivi sunt intervievaţi asupra unui subiect comun. Patrice Van Eersel ne oferă astfel chintesenţa cunoaşterii umane, un puzzle de abordări diametral opuse care converg într-un punct: adevărul.

Vă prezentăm cuprinsul cărţii:


Cuvânt înainte. Irezistibila dezvoltare a psihogenealogiei
1. Anne Ancelin Schützenberger - Amprenta propriilor noştri străbuni: cercetări în psihogenealogia clinică
2. Alexandro Jodorowsky - Familia este un arbore magic în propriul tău interior
3. Bert Hellinger - Constelaţiile familiale sau contactul de la suflet la suflet
4. Didier Dumas - Fantome şi îngeri în ţara străbunilor
5. Chantal Rialland - Familia trăieşte în interiorul tău… stă în puterea ta să o alegi!
6. Serge Tisseron - Să ne eliberăm de secretele de familie: o condiţie prealabilă a oricărei psihoterapii
7. Vincent de Gaulejac - Cum ne lasă moştenire familia şi străbunii o nevroză de clasă

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO