Pe insula Vasili, la reşedinţa cneazului serenisim Alexandr Menşikov, Geamănul nu s-a putut trezi nici după un somn de 24 de ore, istovit de un chef mai lung decât oricând. În schimb, Petru era de acum gata echipat pentru o vânătoare de urşi, pregătită în cele mai mici amănunte, cu multe săptămâni în urmă. Tânărul ţar nu ştia să aştepte şi a trimis deja pentru a treia oară după Al Optzeci şi nouălea şi după Jean-Paul. Însă Al Optzeci şi nouălea refuza să se scoale. Jean-Paul era disperat, nimeni nu putea prevedea cum va reacţiona atotputernicul copil năzdrăvan la cel mai mic refuz. Şi tocmai atunci a izbucnit acel scandal-monstru între cei doi-într-unul, scandal în care a decis Chiar El să intervină.
În tot vacarmul iscat de cele două voci dintr-unul, în încăpere şi-a făcut apariţia frumosul Dolgoruki. Petru şi Natalia încălecaseră deja şi, însoţiţi de obişnuita armată de slujitori, şi-au văzut de drum, urmând ca Dolgoruki, împreună cu Geamănul şi cu Jean-Paul să-i ajungă din urmă. Al doilea a oftat uşurat că favoritul ţarului a sosit cu un mesaj atât de paşnic. Să vină însuşi Ivan Dolgoruki după el (ei) era într-adevăr un semn de mare prietenie! Pe de altă parte, faptul că stăpânul nu s-a enervat că Al Optzeci şi nouălea întârzia îi spunea favoritului lui Petru că, în clipele acelea, ţarul dorea să fie împreună cu sora sa şi că l-a trimis pe el după cei doi pentru a rămâne singur cu Natalia. (Sora ţarului, care era dispusă la orice fantezie cu un bărbat, refuza categoric amorul în trei, în ciuda celor ce se şopteau despre ea de către gurile răutăcioase.)
O voce părea să se liniştească, văzând că neglijenţa întârzierii nu a stârnit reacţia aşteptată din partea lui Petru, dar cealaltă a tras plapuma cu puf de lebădă peste trupul celor doi-într-unul. Ceea ce a fost totuşi prea mult! Cei patru (tânărul ţar al Mamei Rusia - Ivan Dolgoruki - Geamănul - Jean Paul) erau prieteni, însă marile diferenţe ierarhice dintre ei puteau să modifice în orice clipă relaţia. Dolgoruki s-a amuzat la început, apoi, fiindcă "italianul" prelungea peste măsură acel joc, a început să se enerveze şi el, considerând atitudinea Celui de Al Optzeci şi nouălea pur şi simplu ofensatoare. În felul acela nu se purtase nimeni cu el, mai ales că, în clipa aceea, îndeplinea rolul de sol al împăratului!
Şi iar s-a auzit cearta celor două voci din acelaşi trup, iar Dolgoruki n-a mai stat pe gânduri şi a tras plapuma de peste Geamăn. Chiar şi acel gest putea să mai pară venind din prietenie, nefiind prima hârjoană dintre cei doi tovarăşi de aventuri şi chefuri. Mai ales că se aflau doar ei de faţă, servitorii netrebuind să fie luaţi în seamă mai mult decât mobilierul scump din încăpere. În loc să perceapă lucrurile aşa, Al Optzeci şi nouălea sări din pat şi se apropie, gata de bătaie, de oaspetele său. În ochi îi sclipea nu privirea jucăuşă de altădată, ci o furie părând pregătită pentru orice consecinţe. Cu un urlet îngrozitor, Geamănul se azvârli la gâtul lui Dolgoruki, căruia îi trebui un timp până să priceapă că, de data asta, nu mai era vorba de tachinările obişnuite. Răgazul s-a dovedit a fi suficient pentru a se pomeni cu doi pumni zdraveni în plină figură. Şi asta în vreme ce agresorul nici măcar nu mai avea scuza beţiei!
Brusc, cei doi au fost înconjuraţi de o linişte profundă, cu atât mai grea, cu cât contrasta profund cu gălăgia făcută până atunci de vocile certăreţe ale celor doi-într-unul. Şi Al Optzeci şi nouălea şi Ivan Dolgoruki erau înalţi, cu braţe puternice, căliţi în tot felul de exerciţii sportive. (Aşa cum a povestit şi bunicul lui Jean Paul, mai toţi marii demnitari de pe vremea lui Petru cel Mare, precum şi odraslele lor, dispuneau de staturi impunătoare şi chiar se spunea că acesta ar fi fost un criteriu după care ţarul şi-ar fi ales colaboratorii apropiaţi. Menşikov a fost o matahală, ca şi împăratul, şi i-ar fi fost greu unui bărbat mai fragil să facă faţă celebrelor chefuri ale suveranului. Cei plăpânzi, a spus-o chiar Petru I, nu sunt decât nişte şoricei. Şi ei sunt utili, însă nu trebuie să-i foloseşti decât la mânuitul hârtiilor.) O încleştare între doi oameni atât de solizi nu putea rămâne fără urme vizibile, aşa cum apăruseră deja pe pomeţii obrajilor lui Dolgoruki.
Servitorii aflaţi de faţă, deşi netrebuind a fi luaţi în seamă mai mult decât mobilierul scump din încăpere, s-au grăbit să dispară. Nimeni nu putea anticipa cum se va termina scena şi nimeni nu dorea să fie luat de martor la cele ce se vor întâmpla. Aşa că ei n-au asistat decât la cele două voci venind dintr-unul (de parcă asta n-ar fi fost îndeajuns!), dar nu şi la cele ce au urmat.
Ce a urmat? Dolgoruki şi-a revenit repede şi a reuşit să prindă el Geamănul de gât. Şi să-l strângă. Să-l sufoce. Înainte de a se culca sub plapuma din puf de lebădă, Al Optzeci şi nouălea a fost atât de epuizat de oboseală şi de băutură, încât s-a trântit în pat aşa îmbrăcat şi încălţat cum a venit de pe drum. Lacheul în uniformă verde şi cu fireturi argintii, care i-a fost pus la dispoziţie de Menşikov, a încercat zadarnic să-l roage să-l ajute la dezbrăcat, degeaba, stăpânul său temporar a aruncat cu o vază de porţelan după el. Asta poate i-a salvat viaţa. Cu toate că abia mai putea respira, a mai apucat să-şi îndoaie un genunchi şi să scoată din cizmă stiletul pe care-l avea mereu acolo.
Dumnezeu procedează aşa cum crede El de cuviinţă. Multe dintre deciziile Sale sunt greu de înţeles de către muritori. Altele nu pot fi descifrate deloc - să ne amintim doar de dilema lui Ambrogio, care nu şi-a găsit liniştea până ce n-a priceput că sorocul dat în dar fiecărui om pe pământ este o taină. În clipa când Geamănul şi-a apropiat stiletul de trupul lui Dolgoruki, lui Dumnezeu i s-a făcut milă de Al Optzeci şi nouălea şi i-a vorbit!
Dumnezeu i-a făcut Celui de Al Optzeci şi nouălea o favoare fără precedent: lăsându-l să priceapă că omul este răsplătit după faptele sale, fără a le şti dinainte toate consecinţele, El i-a arătat fiului lui Ambrogio două variante a ceea ce ar fi putut urma:
- varianta întâi: Geamănul îşi va împlânta lama stiletului în trupul lui Dolgoruki şi frumoasa matahală se va prăbuşi peste el, dându-şi în doar câteva clipe duhul. De frica repercusiunilor, Geamănul, devenit asasin, va fugi de pe insula Vasili, aşa cum se găsea. Va lua un cal şi va dispărea în imensa Rusie. Numai că nici chiar imperiul lui Petru al II-lea nu era nesfârşit. Geamănul va călări până ce va omorî calul de sub el. Apoi va fura un alt cal. Nimeni nu i se va pune în cale, văzându-i straiele scumpe de pe el. Scumpe, dar nu suficient de calde pentru iarna rusească. Geamănul se va îmbolnăvi şi va fi îngrijit în casa unui mujic, dornic de o răsplată pe măsură. Omul acela va alerta autorităţile în legătură cu boala boierului din izma sa. Autorităţile îi vor mulţumi, deoarece şi ele îl căutau de câteva zile pe asasin. Geamănul va fi preluat de oşteni, iar mujicul se va alege cu o răsplată mult mai mică decât sperase. Apoi prizonierul va fi dus la ţar, iar acesta îl va omorî fără milă, după ce-l va tortura aşa cum l-a torturat bunicul său pe ţareviciul care i-a fost tată lui Petru cel Mic. Geamănul va trece prin toată această deznădejde cumplită şi va simţi în creieri fiecare mişcare a călăilor. Noroc doar că durerile vor fi atât de cumplite, încât mintea sa nu va mai putea să raţioneze. Va muri în chinuri, ca orice animal;
- varianta a doua: Al Optzeci şi nouălea va lăsa stiletul să-i cadă din mână şi-şi va pierde cunoştinţa. Va muri în menghina mâinilor uriaşe ale lui Dolgoruki? Oricum, va fi o moarte mai uşoară decât în varianta întâi, a mai apucat să gândească, fiindu-i doar ciudă că ucigaşul său nu va păţi în mod sigur nimic, fapta aceluia fiind muşamalizată în mod cert: "Contele italian? Care conte italian? Mult mai prudent este să nu-ţi aduci aminte de el!" Probabil că şi Jean-Paul va dispărea.
Al Optzeci şi nouălea a trăit întocmai ambele variante! Şi le-a trăit cât se poate de intens.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
