De la clasicele The Immigrant, regizat de Chaplin in 1917 si America, America (regia: Elia Kazan, 1963), pâna la miniseria de televiziune Ellis Island (regia: Jerry London, 1984) si la ceva mai recentele Green Card (regia: Peter Weir, 1990), Far and Away (regia: Ron Howard, 1992), In America (regia: Jim Sheridan, 2003), Spanglish (regia: James L. Brooks, 2004) sau Nuovomondo (regia: Emanuele Crialese, 2006) si trecând printr-o multime impresionanta de titluri, figura si avatarurile emigrantului au fost tratate pe larg in cinema, in cele mai diferite registre, de la comic la sobru. In noul sau film, Paradis in Vest/ Eden a l'ouest, regizorul Costa-Gavras ne propune insa o abordare particulara, intima si tandra, a conditiei emigrantului, pe care o cunoaste atât de bine din propria existenta. Fara a-si investi deloc personajul principal, Elias, cu datele sale biografice (substantial diferite fata de eternul fugar, zdrentaros si suspectat de toti, din film) ilustrul regizor de origine greaca descrie resorturile subtile ale contactului dintre emigrantul de aiurea si tara care il primeste, ostil sau cu ceva omenie, dar intotdeauna cu circumspectie si o curiozitate nedisimulata, strabatuta de oarecare spaima. „Istoria lui Elias nu este aceea a lui Ulise, nici cea a lui Jean-Claude (Jean-Claude Grumberg, scenaristul filmului, cu care Gavras a colaborat si la Le Couperet si Amen – n.red.), nici a mea. Dar ma recunosc in Elias, acest strain care nu mi-e strain... (...) Nu e un film biografic, ci e un film cât se poate de personal", spune Costa-Gavras despre povestea sa. Mai mult, pentru a nu o condamna la interpretari politice sau istorice particulare, regizorul inventeaza o limba si o tara fictive pentru Elias si conationalii sai. Nu vreun context politic sau vreo vendetta locala sunt trasaturile care predomina in odiseea ratacitorului Elias, ci aventura, pericolul, suspiciunile de care se loveste, pe de-o parte si ingeniozitatea solutiilor pe care le gaseste, putina omenie de care are parte si instinctul de supravietuire pe care si-l verifica la fiecare pas, pe de alta parte. Cu aerul sau bântuit si irezistibil, naiv si neclintit in acelasi timp, Elias exprima constiinta rapid dobândita a emigrantului ca, pentru a reusi, trebuie sa fie gata sa indure orice, sa nu-si uite nici o clipa visul si sa nu se abata de la idealul reusitei finale. Insa filmul lui Gavras nu e nici tezist, nici siropos idealist. De la secventele realizate in maniera de documentar de la inceput la socul atent elaborat al unor scene de o plasticitate iesita din comun si la lirismul amar al finalului, filmul ne face partasi la calatoria haituitului Elias. Un om deloc perfect, un tânar cu aer de salbatic, dar pastrându-si permanent o doza de inocenta, un emigrant deloc pregatit in maniere sau limbaj pentru societatea in care vrea sa ajunga, dar hotarât si capabil sa supravietuiasca. Este, de altfel, unul dintre cele mai convingatoare portrete vazute pe ecran, vizând esenta intretaierii si ciocnirii inevitabile dintre lumi esential diferite, ciocnire care se petrece de sute de ani si nu da deloc semne sa se opreasca. „In Franta vin 200.000 de emigranti anual", spunea regizorul intr-un interviu recent. Performanta filmului lui este aceea de-a ne face sa vibram alaturi de unul dintre ei, eroul sau, sa ne pese de cursa lui cu numeroase obstacole si mici tresariri de umanitate. Lipsit de sprijinul replicilor (pe tot parcursul filmului, Elias nu face decât sa ingaime câteva vorbe in franceza si alte câteva in limba sa imaginara), el devine extrem de expresiv, precum actorii din epoca filmului mut, exclusiv prin gesturi, priviri si atitudine. Iar interpretul sau, actorul italian Riccardo Scamarcio (cunoscut celor care au vazut recent excelentul Mio fratello e figlio unico) reuseste o performanta formidabila, anuntând o forta interpretativa comparabila cu a altui imens actor european, spaniolul Javier Bardem. In plus, veteranul Gavras are placerea de-a filma nu cu incrâncenare, ci cu o superba detasare, slefuind cu rafinament detaliul de atmosfera si figurile de plan doi. Este, de altfel, o alta nota superba a filmului sau, pentru ca, alaturi de Elias, filmul ne livreaza o adevarata galerie de figuri memorabile, reusite si datorita faptului ca regizorul (intors in Grecia, sa filmeze, dupa 42 de ani de cariera cinematografica internationala) a ales pentru interpretarea lor numai actori de exceptie din Grecia si Franta. Un film de o intensitate emotionanta, cu un umor si o tandrete care completeaza perfect umanitatea si tribulatiile personajului principal, un eveniment cinematografic care nu trebuie pierdut.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
