Profesor universitar de literatura, cunoscut in special pentru romanul sau Les âmes grises, care a primit premiul Renaudot in 2003, Philippe Claudel debuteaza in regie cu acest Te iubesc de mult/ Il y a longtemps que je t’aime, caruia i-a scris si scenariul. "Romanele pe care le-am scris pâna la 34 de ani erau invariabil nereusite. Pentru a incepe sa scrii cu adevarat e nevoie de durere, iubire, experienta de viata, e nevoie sa devii barbat. Dupa 34 de ani, romanele mele s-au imbunatatit pe neasteptate. Exact acelasi lucru se intâmpla cu filmul. Am mai scris scenarii, dar nu am fost pregatit sa regizez timp de zece ani. Apoi toata povestea mi-a venit brusc in minte, atât de clar incât nu m-am mai temut deloc. Eram foarte sigur pe mine si stiam exact ce vreau", spune el undeva. Asemenea declaratii explica nu doar spiritul autocritic al autorului, ci si grija sa pentru nuante. Pentru ca Il y a longtemps que je t’aime nu are deloc ezitari sau diletantism. Dimpotriva, povestea - deloc banala - este spusa cu neobisnuit calm si limpezime, iar regizorul stie sa creeze un suspans special prin urmarirea celor mai delicate resorturi sufletesti ale personajelor. Reintâlnirea a doua surori, Juliette si Lea, dupa ce prima dintre ele a stat 15 ani in inchisoare, este, de fapt, o poveste despre vina si iertare, despre crima si pedeapsa, despre graba si frecventa cu care oamenii aplica verdicte si fac erori, dar mai ales despre durere. Despre durerea livresca, despre durerea zugravita in carti si in arta, in general – atât de disecata, disputata, interpretata si explicata, dar artificiala, la urma urmei - versus durerea reala din viata, nesfârsita si imposibil de uitat. Iar acest truc fictional, menit sa reliefeze si mai expresiv durerea lui Juliette, eroina filmului, este servit cel mai bine de izbucnirea patimasa a rezervatei Lea, care isi pierde doar pentru o scurtisima secventa stapânirea de sine, intr-o discutie cu studentii carora le preda literatura. In rest, Lea, cu discretia sa, este interlocutorul perfect pentru enigmatica si introvertita Juliette, care refuza sa faca efuziuni, sa se elibereze, sa se explice sau sa se disculpe in vreun fel. Ramasa intr-o inchisoare din care nu va scapa niciodata (asa cum, atât de tulburator, isi numeste la un moment dat trauma), ea asista la propria reabilitare cu un aer absent ce camufleaza tot zbuciumul unui suflet omenesc neobisnuit de sensibil. Pentru ca povestea ne dezvaluie o femeie extrem de complexa, de fermecatoare, de tandra, de fragila si profunda, care contrazice cu fiecare gest postura sa initiala. Iar adevaratul spectacol este reabilitarea ei. Pentru ca, in timp ce reabilitarea juridica si financiara nu ridica probleme extraordinare, cea sociala este extrem de anevoioasa, iar cea sufleteasca pare sa tinda spre imposibil – paradoxal - pe masura ce filmul inainteaza, deci timpul trece, teoretic, in favoarea inchiderii ranilor si a estomparii traumelor. Numai ca Juliette se loveste de zidul invizibil si extrem de puternic al suspiciunilor, indiferentei si grosolaniei omenesti, pâna la un punct motivata narativ prin faptul ca ea nu face nimic pentru a-si explica fapta. Iar daca deznodamântul rastoarna totul, iar ultimele zece minute ale filmului capata o intensitate emotionala aproape insuportabila, dar si o gratie si o frumusete perfecta, totul se datoreaza si jocului actoricesc de exceptie. Inteligent, subtil si sensibil regizat, scris si filmat, acest film static care nu plictiseste nici o clipa beneficiaza de interpretarea sublima a unei foarte mari actrite, pe care o vedem aici in cel mai bun rol al ei de pâna acum. Kristin Scott Thomas, pe care multi spectatori o considera o actrita de mare clasa (ceea ce si este), cu un aer aristocrat, dar multi o vad ca pe o persoana rece, definitiv detasata de orice emotie, ne ofera aici o eroina plina de caldura si finete, de farmec si umanitate, in ciuda faptului ca o parte din ea a murit. Actrita matura, capabila de incredibile nuante si fermecatoare gesturi mici care compun un personaj mare, Kristin Scott Thomas, care a dezvaluit un umor teribil si o ironie ascutita in rarele comedii in care a jucat (Amour et confusions, Keeping Mum si Easy Virtue), creeaza aici un personaj de o gratie singulara, in tandem cu o alta actrita absolut speciala, Elsa Zylberstein, care o secondeaza cu o subtilitate si o receptivitate fara cusur. Un film superb, de nepierdut, apreciat prin mai toate premiile importante ale cinematografului european (Academia Americana nu l-a mai luat in consideratie, desi a fost excelent primit si cotat de criticii de peste ocean) si prezentat in premiera, in România, in cadrul Festivalului Filmului European, un film care transforma intr-un mod incredibil un discurs despre durere si infrângere intr-unul despre iubire, forta si regenerare.
Te iubesc de mult/ Il y a longtemps que je t’aime; Productie Franta-Germania, 2008. Regia: Phillippe Claudel. Cu: Kristin Scott Thomas, Laurent Grevill, Elsa Zylberstein, Frederic Pierrot.Premiera: 5 iunie. Distribuit de: New Films România
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
Angajaţii sunt importanţi pentru o companie atâta timp cât firma are rezultate şi acţionarii sunt mulţumiţi sau până când nu îmbătrânesc
Povestea unui miliardar controversat. Cum a ajuns acesta dintr-un criminal cu acte în regula un afacerist de succes ce învârtea miliarde, iar acum este falimentar şi aproape să ajungă la puşcărie
Coşul de cumpărături este mai uşor, iar bonul, tot mai scump? Iată 10 moduri prin care poţi să economiseşti bani la cumpărăturile zilnice. Uneori facem exact opusul fără să ne dăm seama
