Ziarul de Duminică

Colectia breslelor artistice

Colectia breslelor artistice
15.08.2008, 20:12 82

In spatiul care, pana acum cateva zile, era cunoscut sub numele de "Caminul Artei" a fost "scoasa la vedere", pentru prima oara in mod public, o mica parte din ceea ce pana nu de mult reprezenta patrimoniul de obiecte de arta al Uniunii Artistilor Plastici. Cum, cu o luna de zile in urma, acest organism reprezentativ al breslelor artistice a fost evacuat din sediul sau din str. Nicolae Iorga 12, acest fond de valori artistice, adunat de-a lungul a cateva decenii, a intrat intr-un soi de bejenie! In cautarea de domiciliu stabil, acest pretios fond de lucrari de arta a poposit deocamdata in salile de la parterul si etajul fostei galerii din str. Biserica Enei nr.16.

Unde, tot cu titlu de provizorat, liderii actuali ai UAP au instituit o forma tranzitorie de conservare, dar "la vedere", a propriei Colectii de arta moderna si contemporana. Intr-o prima repriza expozitionala, inaugurata intr-o atmosfera de dureroasa resemnare acum cateva zile, sunt reunite lucrarile de pictura, grafica si sculptura a 60 de artisti, cu piese realizate in ultima jumatate de secol.
Oficial, evenimentul este patronat de Centrul de Arte Vizuale al Uniunii Artistilor Plastici Bucuresti, initiativa implinita prin stradaniile curatoriale ale unor inimoase si prestigioase artiste contemporane - Marilena Preda Sanc si Marilena Murariu.
Centrul mai sus numit este tot o creatie de circumstanta a actualei conduceri operative a Uniunii, pana la lamurirea situatiei dramatice in care se afla din aceasta vara institutia tutelara a breslelor artistilor plastici autohtoni. Centrul si rosturile sale trebuie intelese ca atare, semnificatia lor depasind limitele unui simplu si obisnuit eveniment expozitional.
Prin continutul ei, "Colectia Uniunii" intruneste calitatile unui compendiu sui-generis de istoria artelor contemporane romanesti, in cateva dintre aspectele ei stilistice memorabile. Un parcurs expozitional ce ar putea face oricand temeiul de existenta al oricarui muzeu specializat din tara, altfel destul de vitregite, dupa cum se stie, in detinerea unor fonduri patrimoniale de aceasta natura. Poate ca nu ar fi o idee de neglijat transferarea temporara sau chiar inchirierea vremelnica a unor parti din Colectia de arta moderna si contemporana a UAP catre astfel de institutii muzeale din orase, in care prezenta unor expozitii de acest gen ar reprezenta cu adevarat un eveniment cultural benefic si onorant.
Deocamdata, prima expozitie se afla in Bucuresti, deschisa a la longue, pana la aparitia unor noi oportunitati! Dar si asa, prin valoarea pieselor pe care le detine, ea reprezinta un real punct de interes. Sunt expuse lucrari ale unor artisti pretiosi si foarte rar prezenti pe simeze sau in agore publice. O buna parte dintre protagonisti face parte deja din "panteonul de clasicitate" al artei noastre contemporane: Boris Caragea, Costache Agafitei, Bradut Covaliu, Lena Constante, Valentin Hoeflich, Costin Ioanid, Gh. Labin, Vasile Kazar, Demu Dumitriu, Geta Bratescu, Petre Achitenie, Vasile Dobrian, Eugen Craciun, Ion Dumitriu...
O alta categorie de lucrari poarta semnatura unor personalitati de mare notorietate, dar care, din varii motive, apar sporadic in tot mai rarefiata retea de galerii de arta a oraselor noastre. Ma gandesc la o serie de nume "grele" ale artei noastre actuale: Ion Anghel, Casia Csehi, Josef Krisanovsky, Ioan Murariu, Ion Salisteanu, Aurel Vlad, Virgil Preda, Lia Szasz, Vladimir Zamfirescu, Rodica Ciocardel, Alma Redlinger, Vlad Ciobanu, Nicolae Bandarau, Marilena Murariu... Apoi, un florilegiu de artisti apartinand generatiilor mai recente, purtatoare ale unor cutezatoare si, deopotriva, substantiale mesaje si peceti stilistice, precum cele ale Marilenei Sanc, D-tru Graur, Giuliano Nardin, Marian Zidaru, Vasile Tolan, Dan Palade, Carmen si Gh. Rasovszky, Doina Simionescu, Ioan Ladea, Dumitru Gorzo, Zemlenyi Csaba si inca foarte multi altii, pe care ni-i vor reduce sub priviri urmatoarele suite expozitonale de la Centrul de Arte Vizuale din Biserica Enei 16!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO