Vremuri de bejenie
Un episod despre primii ani ai copilariei, petrecuti in paradisul Bustenilor si al Perisului - doua localitati ce pareau mai aproape de Cer decat de Pamant, dar care n-au putut scapa nici ele de iadul razboiului. Povestea unor timpuri cand istoriile personale se intersectau tot mai dramatic cu istoria colectiva.
M-am nascut in vremea ofensivei germano-romane impotriva Uniunii Sovietice, in toamna lui 1941, cu doua saptamani inainte de cucerirea Odesei, dar nu pot spune, fireste, ca as avea amintiri personale din razboi. Singura amintire, vaga - atat de vaga incat nu stiu daca este vorba de cea mai veche aducere-aminte ori de reminiscenta evocarii unei scene din copilaria mea de catre mama - priveste tentativa mea de a atrage la joaca doua fetite mai mari decat mine, in atmosfera destul de sumbra a adapostului antiaerian din subsolurile imobilului BINAC, de pe strada Batistei, unde este instalata astazi Curtea Suprema de Justitie. Se pare ca fetitele m-au refuzat, iar eu, fara sa ma arat vexat, le-am propus atunci sa se joace daca nu cu mine, macar cu sora mea.
Bucurestii sub asediu
Ne prinsesera bombardamentele in Bucuresti. Indata dupa primul atac aerian american, tata ne-a expediat, pe copii si pe mama, afara din Bucuresti, unde el a ramas sa se ocupe de treburile firmei. Tata a scapat ca prin minune de la moarte. Se refugiase in graba, in urma unei alarme aeriene, impreuna cu salariatii firmei, in subsolul magazinului nostru de automobile din Palatul Societatii "Generala", situat in Piata Universitatii, la "coada calului" lui Mihai Viteazul, chiar in spatiile ocupate acum de Banca Comerciala Romana, unde eu ma plimbam pe vremuri cu trotineta. O bomba a taiat pur si simplu cladirea, de sus pana jos, ca pe un tort, iar fatada a cazut. A murit acolo un sofer al firmei, i-au putut recupera din moloz numai verigheta; tata si colaboratorii lui, azvarliti de suflul exploziei in pereti, s-au ales doar cu rani usoare. Imi amintesc ca, dupa razboi, stateam alaturi de tata pe trotuar, in fata magazinului, si priveam cum sunt indepartate resturile cladirii Facultatii de Istorie, care fusese distrusa. Avea sa fie refacuta abia in vremea lui Nicolae Ceausescu.
Locuri privilegiate
Am stat in timpul bombardamentelor, dar si dupa incheierea razboiului, multa vreme fie la Busteni, unde familia noastra isi petrecea de obicei vara, fie la Peris, la mosia sotilor Stere si Zoe Hagigogu, fratele si cumnata bunicii. Mi s-a spus ca, la Busteni, imi faceam initierea in aritmetica numarand avioanele care brazdau cerul. La Peris, cautam ouale in cuibare, ma alaturam taranilor care bateau turtele de floarea-soarelui, hoinaream cu Ion si Vasile, niste copii si ei, care duceau vacile si oile la pascut, ma scaldam in graul din hambar, mergeam cu sareta, mandru ca pot sa man calul, ma cocotam pe carul cu fan, urmaream travaliul lent al viermilor de matase pe straturile de foi de dud, contemplam mainile iscusite ale olarului, fascinat de felul cum modelau vasele de lut pe roata si cate si mai cate. Pentru iluminat foloseam lampi cu petrol, erau unele splendide, vieneze. Proprietarii invecinati isi faceau vizite la conacele lor, deplasandu-se in trasuri, unele foarte elegante, ca a domnului profesor Mazilu, trasa de doi superbi cai negri. Dl. Mazilu avea si o vie exemplar ingrijita, iar peretii biroului sau erau captusiti de carti; era prima biblioteca in toata puterea cuvantului pe care am admirat-o in viata si am visat de atunci sa am candva si eu una la fel. Bustenii si Perisul au fost, pentru mine, locuri privilegiate, unde, copil de oras, crescut in bloc, am avut revelatia a ceea ce insemna Natura si "viata la tara" din vechea Romanie, cu tot farmecul ei patriarhal, dar si cu toate mizeriile ei sociale. Era, nu trebuie uitat, multa saracie, nivelul de civilizatie era foarte scazut in satele din Campia Romana, iar tatal meu condamna aspru aceste stari de lucruri. M-a stapanit insa mereu nostalgia acestor locuri ale copilariei. Ma bantuie si azi mirosul trandafirilor din gradina casei de la Peris, dogorati de soarele amiezilor de vara, mireasma fanului, seara, savoarea painii calde, abia scoase din cuptor, din care ma infruptam impreuna cu lucratorii de la ferma, asezati pe pamant, la umbra unui nuc imens. Si mai era Lascu, un ciobanesc urias, originar din Bucovina, foarte prietenos cu noi, copiii, foarte vigilant cu strainii. Cu toata frica mea proverbiala de caini, nu m-am temut niciodata de el.
Din nefericire, in 1946, la Busteni, a murit subit fratele tatei, Nicolae Tanasoca; avea doar 46 de ani. A fost prima agonie la care, pe furis, am asistat, primul mort pe care l-am vazut. Am ramas marcat de aceasta intalnire cu moartea, nu implinisem inca cinci ani. De atunci, nu ne-am mai dus niciodata la Busteni. Minunatele petreceri la Peris, unde scapaseram, tot ca prin minune, de o razie nocturna sovietica - ostasii, impresionati de somnul nostru linistit, de copii inocenti, ne-au lasat in pace si n-au putut constata ca, sub saltelutele noastre, era ascunse cateva bijuterii ale mamei - au fost curmate brutal de nationalizarea mosiilor, din 1949. Nenea Stere a fost deposedat de tot ce avea si trimis, in domiciliu fortat, la Slatina. Casa, mai curand modesta - vila "Pax et Amicitia", cum o botezase ospitaliera tanti Zoe -, a fost mai intai jefuita de localnici, iar apoi rasa de pe fata Pamantului. Nenea Stere a murit cativa ani mai tarziu, de cancer. Era pe catafalc cand i-a sosit aprobarea repatrierii in Grecia. Un frate al sau, Gheorghe, fost proprietar in Bucovina pierduta, reusise sa plece din tara cu o zi inainte de a fi arestat pentru nu stiu ce pricini; daca nu ma insel, fusese denuntat ca poseda "cocosei", adica lei de aur.
Invataturile unui ofiter sovietic catre un "burjui" roman
Societatea "Nicolae A. Tanasoca & Fratii" construise in anii 1939-1940, pe un teren achizitionat in acest scop si situat pe strada Fantanica, o uzina de montaj de automobile, in conformitate cu standardele firmei Dodge, de la care cumparase si o linie completa de asamblare. E un monument interesant de arhitectura industriala din epoca (arh. Constantin Iotzu, ing. Dan Capriel). Revendicat acum de noi, in baza Legii 10, acest imobil nu ne-a fost inca nici inapoiat, nici refuzat de Primaria Municipiului Bucuresti, care l-a inchiriat societatii de salubritate Supercom; a trebuit sa deschidem un proces.
Izbucnirea razboiului a dus la amanarea punerii in functiune a uzinei: inginerii firmei americane, reprezentata in Romania de fratii Tanasoca, nu au mai putut veni, iar linia de asamblare, platita integral, a ramas sigilata in lazile in care fusese adusa de peste Ocean si depozitata la Garajele Societatii "Nicolae A. Tanasoca & Fratii", din Calea Dorobantilor. Noua cladire n-a ajuns sa fie folosita niciodata pentru scopul in care fusese construita. A fost rechizitionata mai intai in beneficiul armatei germane, iar din 1945 in cel al Armatei Rosii. Comandantul sovietic l-a convocat pe tata la uzina ocupata, la orele trei noaptea. Potrivit stilului de viata introdus de Stalin, sovieticii intinsesera acolo masa si benchetuiau. I-au cerut tatei sa dea peste cap, ruseste, in semn de prietenie, macar un singur pahar mare de vodca, instruindu-l sa manance mai inainte o bucata mare de paine cu unt si o ceapa, ceea ce el a sfarsit prin a face, pentru prima data in viata lui. Constatand ca tata se comporta civilizat si cooperant, ofiterul i-a spus la un moment dat, spre ziua, stimulat probabil si de vodca: "Domnule Tanasoca, desi esti un burjui, imi pari totusi un om de treaba si simpatic. De aceea vreau sa-ti impartasesc ceva. Voi habar n-aveti ce grozavie vine peste aceasta tara. Imaginatia voastra este incapabila sa conceapa ce se va intampla aici de acum incolo. Dar dumneata si familia dumitale veti supravietui daca vei respecta cele trei sfaturi pe care ti le dau eu acum: sa nu speri, sa nu vorbesti si sa nu te inscrii in Partidul Comunist. Adica sa renunti la orice speranta ca se va schimba ceva din noua ordine, sa nu spui ce gandesti cu adevarat despre ce se intampla si sa nu cumva sa te inscrii in partid, pentru ca primul care va fi gasit vinovat atunci cand ceva va merge rau vei fi dumneata, burjuiul". Tata a respectat aceste invataturi si mi le-a transmis si mie, motiv pentru care, poate, am supravietuit, desi am avut toti de indurat consecintele faptului de a fi fost "burjui".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
