Jan H. Mysjkin s-a nascut la Bruxeles in 1955. In anul 1990, dupa castigarea, in Belgia, a Premiului National pentru Traducere Literara, s-a mutat la Paris. A publicat 80 de volume: poezie originala, eseuri, traduceri de proza si poezie. Este un prieten al literaturii romane, din care a tradus si continua sa traduca masiv.
- In ultima vreme, ati talmacit in olandeza si in franceza cativa poeti si prozatori romani contemporani. Din cand in cand, din Franta, ajung pana la noi ecouri ale receptarii autorilor nostri in aceasta tara. Care este insa imaginea literaturii romane in Olanda?
- O imagine ca si inexistenta. Despre literatura clasica pot spune ca practic lipseste, atat in ceea de priveste poezia, cat si proza. Ceea ce este cel putin ciudat, in special in cazul pleiadei scriitorilor interbelici. Autori epici precum Rebreanu, cei doi Petrescu sau Calinescu, pentru a da numai cateva nume, au toate calitatile pentru a fi cititi in strainatate. Si nu numai in Olanda, ci in toata Europa. Am vazut in anticariatele din Bucuresti multe traduceri vechi in germana, franceza si engleza, insa majoritatea apartin unor traducatori romani si, pe deasupra, au fost publicate in Romania. Personal nu vad sensul unui asemenea demers. Scopul unei traduceri in engleza este de a familiariza cu opera respectiva cititorii din Anglia si din SUA, nu-i asa? O traducere inseamna munca si bani, ca sa nu mai vorbim de talent. In ultimii ani in Olanda a renascut interesul pentru romanele despre primul razboi mondial. Poate ca aceasta ar fi o ocazie potrivita pentru a propune cateva romane clasice, ca Padurea spanzuratilor, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi sau Intunecare...
- Pana acum a fost vorba de clasici. Ce parere aveti despre literatura contemporana?
- In urma cu cincisprezece ani in Olanda parea sa se nasca un oarecare interes pentru autorii romani in viata. Dupa asa-zisa revolutie din decembrie, in 1990, a fost publicat un volum de versuri de Mircea Dinescu, iar in 1992 un volum de povestiri de Ana Blandiana. Din pacate, acesti autori i-au fost prezentati cititorului nu pentru calitatile lor literare, ci pentru ca era vorba de numele unor fosti disidenti. Dupa ce Romania n-a mai fost subiect de stiri, a scazut si interesul pentru disidenti si pentru literatura lor. In 1995, a aparut in Olanda ultima carte tradusa din literatura romana, Travesti de Mircea Cartarescu, autor care, in acea perioada, era invitat ca lector la Universitatea din Amsterdam. Romanul a fost publicat la o editura importanta, intr-un tiraj de cinci sute de exemplare, ceea ce inseamna ca editorul stia ca va iesi in pierdere. S-au vandut doua sute de exemplare. Rezultatul comercial lamentabil al celor trei autori romani a fost urmat de zece ani de tacere.
- Totusi, in ultimii ani, ati publicat in revistele olandeze si flamande destul de multe traduceri din autori romani. Nu se contrazice astfel concluzia la care tocmai ati ajuns?
- As spune ca este consecinta ei logica. Pentru ca literatura romana este o pata alba pe harta literara, acum cativa ani am inceput sa traduc cu precautie versuri si scurte povestiri. Am facut-o din proprie initiava, se intelege, fara nici un fel de suport financiar si fara certitudinea ca voi reusi sa le public. Nu sunt un necunoscut in Olanda si in Flandra, mai ales in ceea ce priveste actiunile de pionierat. Prin urmare, daca-i trimit unei reviste zece poezii sau o povestire semnata de un nume nou, ele sunt privite cu un interes mai mare decat de obicei. Daca nu mi s-ar fi acordat credit ca traducator din franceza, germana si engleza, riscul ca traducerile din romana sa ajunga, necitite, in cosul de gunoi ar fi fost foarte mare. Problema este ca publicatiile din reviste nu sunt continuate la nivelul editurilor. Eu pot foarte bine sa propun unei reviste cateva poezii de Lucian Blaga sau o povestire de Alexandru Ecovoiu, dar nici un editor nu se va grabi sa le publice volumele. Toate editurile mi-au refuzat sugestiile atat in ceea ce priveste poezia, cat si proza, atat in ceea ce priveste literatura clasica, cat si cea contemporana. Ma tem ca traducatorul, de unul singur, nu poate schimba prea multe structural vorbind, pozitia lui in constelatia literara fiind mult prea neinsemnata. Intr-o zi, la Amsterdam, persoana responsabila de promovarea literaturii olandeze in strainatate mi-a spus: "Nu poti sustine o carte la o editura straina, daca nu s-au vandut o suta de mii de exemplare din acea carte in propria ei tara". Daca se aplica aceasta masura pentru literatura romana, n-are rost sa mai traducem nimic. Ce pot sa spun ? Exact aceasta este masura pe care o aplica editorii straini si de aceea literatura romana nu reuseste sa treaca granita. Cu exceptia unor "marfuri de contrabanda".
- De exemplu ?
- Anul viitor, sper sa pot realiza la Centrul de Poezie din Gent - o institutie culturala de exceptie - o antologie de poezie romaneasca din 1960 si pana in zilele noastre. Acesta va fi salutul meu de bun-venit pentru Romania la intrarea ei in Uniunea Europeana. Va fi un volum de doua sute de pagini in care vor intra doisprezece poeti, trei din anii saizeci, trei din anii saptezeci s.a.m.d. Va fi o antologie care va sublinia in primul rand diversitatea si calitatea poeziei romanesti. In plus, va fi vorba de poeti in viata.
- Datorita dumneavoastra, anul trecut poezia romaneasca a participat la Festivalul International de Poezie de la Rotterdam.
- Este consecinta faptului ca, de mai bine de douazeci de ani, cooperez cu acest festival; cum s-ar spune, fac parte din mobilier. La inceputurile manifestarii, Marin Sorescu era singurul nume cunoscut de conducere. In anii saptezeci si optzeci, el a fost invitat la Rotterdam de cel putin cinci ori, ceea ce este, daca-mi permiteti, de trei ori prea mult. La Nichita Stanescu s-au gandit abia dupa moartea acestuia, pe optzecisti i-au ignorat, iar despre generatia de dupa revolutie n-au auzit nimic. Ce-i drept, nici n-a existat o persoana care sa le furnizeze informatii directe. Au venit la Rotterdam relativ multi poeti din Irlanda, Ungaria si Suedia, numai pentru ca in Olanda exista un traducator pasionat de fiecare dintre limbile acestor tari. Cand au inceput sa apara in reviste primele mele traduceri, organizatorii festivalului pareau a fi pregatiti sa navigheze prin poezia romaneasca dupa busola mea. Anul trecut, tema festivalului a fost "Poezie si teatru", fapt pentru care l-am propus pe Matei Visniec. Impreuna cu el a venit si Constantin Abaluta, selectionat pentru atelierul de traducere. O alegere fericita. Ambii poeti au fost foarte bine receptati de public si de colegii lor din alte tari. Atelierul de traducere care l-a avut in centru pe Abaluta a fost unul dintre cele mai reusite din intreaga istorie a festivalului. Fapt care a castigat increderea organizatorilor in busola mea, asa incat anul acesta va fi invitat pentru prima oara la Rotterdam un poet din generatia nouazeci.
-Ce va considerati a fi in primul rand: poet sau traducator?
-Sa spunem ca prefer sa fac o traducere buna a unei poezii bune scrise de altcineva, decat sa adaug o poezie personala mediocra la imensa gramada de gunoi a literaturii universale. Sper totusi ca din cand in cand am scris si eu cate o poezie despre care un alt poet gandeste: la naiba, asta merita tradusa!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
