Iuliu Maniu protesteaza
La 5 februarie 1919, Iuliu Maniu trimitea un protest vehement guvernului maghiar, prin Ioan Erdely, impotriva jafurilor, a recrutarilor fortate, a arestarilor facute de trupele maghiare in diferite parti ale Ardealului. Cita uciderea sublocotenentului Gheorghe Tamas la Bologa si a taranului Teodor Totea, cita jefuirea comunelor Ciucea, Poieni si Hodos si uciderea altor 3 tarani. „Multi alti locuitori au fost deportati fara a avea dreptul de a se intoarce acasa... Locuitorii comitatelor Arad, Bihor, Salaj si Satu Mare traiesc sub teroare permanenta". Consiliul Dirigent cerea guvernului maghiar „sa puna capat acestei situatii care loveste in drepturile cele mai elementare ale umanitatii si vine in contradictie cu principiile care guverneaza Comunitatea Natiunilor".
Documentul a fost trimis si lui Alexandru Vaida –Voevod, ca sa fie adus la cunostinta delegatilor la Conferinta Pacii de la Paris. St. Cicio Pop, care era ministru de stat cu afacerile externe ale Transilvaniei in Consiliul Dirigent, trimite si el in mai multe randuri memorii reprezentantilor Aliatilor de la Bucuresti, iar la 9 martie ii cere contelui Saint-Aulaire sa provoace o reactie colectiva a tuturor reprezentantilor Antantei la Bucuresti pentru a nu se impotrivi inaintarii armatei romane pana la limitele admise de Conferinta de Pace.
Pranzul istoric de la Capsa
O prima depasire a liniei Muresului e obtinuta de romani cu ocazia vizitei generalilor Franchet d’Esperey si H.M. Berthelot la Bucuresti, la 13 decembrie 1918. Contele de Saint-Aulaire, ministrul Frantei la Bucuresti, un cald sprijinitor al cauzei romanilor, le ofera, la Capsa, celor doi generali francezi o masa foarte bogata (se stia ca Berthelot era un mare gurmand), la care sunt invitati de asemenea generalul Prezan si colonelul Ion Antonescu. E un prilej cu care militarii romani expun din nou argumentele lor in favoarea inaintarii armatei romane dincolo de linia Muresului. Ion Antonescu numeste pranzul de la Capsa „istorica masa". La un moment dat, generalul Berthelot a rostit vorba „Allez-y". Scrie Antonescu: „Dupa ce Berthelot a lansat, ca rezultat al pledoariei noastre de a fi lasati sa trecem Muresul, faimoasa fraza „Allez-y", am fugit la M.G.G. si am cerut Comandamentului Trupelor din Transilvania sa faca si sa inainteze, imediat, spre aprobare proiectul de operatie".
Inaintarea trupelor romane
Si trupele romane au inaintat rapid spre Turda, Cluj, Dej, spre Zam, Alba Iulia, Aiud..., oprindu-se in Apuseni. Generalul Prezan cere Aliatilor ca ofensiva sa nu se incheie inainte de ocuparea Aradului, a Oradiei Mari si a Careilor Mari. Motiva cererea prin comportamntul agresiv al administratiei maghiare fata de populatia romaneasca, prin nevoia stavilirii curentului bolsevic, puternic si in Ungaria, nu numai la granita de Est si Nord a Romaniei si prin impiedicarea ridicarii proviziilor din Transilvania de catre unguri, ceea ce ar fi adus dupa sine o criza alimentara in aceasta provincie. Dar Aliatii nu accepta. Intre altele, Berthelot, la 3 ianuarie 1919, cand se aflase la Cluj, cedase presiunilor lui Istvan Apathy, profesorul de la Universitatea din localitate, devenit acum presedinte al Comisariatului Suprem al Ungariei de Est, si admisese ca inaintarea trupelor romane sa se opreasca pentru moment pe aliniamentul Baia Mare – Dej – Cluj – Deva , „pentru a ingadui fortelor armate maghiare sa organizeze retragerea".
Pana la urma, aliatii sunt de acord cu o extindere a liniei inaintarii trupelor romane pana la un aliniament care trecea pe la vest de Sighet - Baia Mare – Jibou - Zalau - Varful Gaina - Zam. Guvernul Karolyi protesteaza vehement. Dar, la cererea Aliatilor, trupele unguresti nu opun rezistenta si, in aceasta faza, se retrag. Metodic, armata romana ia in posesie cea mai mare parte din Transilvania.
Trupele ungare nu se mai supun guvernului
In acelasi timp la Budapesta si in Ungaria situatia nu inceteaza sa se deterioreze. Guvernul Karolyi e inlocuit de guvernul Berinkey, mult mai slab decat cel anterior. Dezordinea se accentueaza si in armata. Trimisii generalului Berthelot, printre care gen. Henri Patey, denuntau si ei „violentele cele mai inumane" comise impotriva populatiei romanesti, semnalau diferite concentrari de trupe si observau (impresie „foarte neta") ca „trupele ungare nu se mai supun guvernului". Gen. Patey propunea ocuparea unor puncte strategice, precum Arad, Oradea, Satu Mare, de catre trupe franceze.
Un alt trimis, maiorul R. Massiet, raporta la 3 februarie despre trupele maghiare pe care le vazuse: „Intr-adevar, aceste trupe nu au nici o disciplina. Ofiterii se tem sa fie violentati de soldatii lor, care se imbata si, sub pretextul patriotismului, al pastrarii Transilvaniei la Ungaria, bat si jefuiesc locuitorii de origine romana". Nu diferit de aceste rapoarte era si acela trimis de lt. colonel J. Sagner, subsef al Statului major al Armatei de Dunare.
Problema Transilvaniei, din punctul de vedere al marilor puteri, parea sa fie intr-o stare de ambiguitate, cum constata gen. Berthelot intr- unul dintre rapoartele sale catre Clemenceau. Scria el: „Ungurii au comis masacre asupra oamenilor de nationalitate romana; zilnic izbucnesc impuscaturi asupra avanposturilor romane, chiar lovituri de tun indreptate asupra punctelor ocupate de detasamentele romanesti, toate aceste fapte facand sa se regrete adanc intarzierea punerii in ordine a partii Transilvaniei care nu este ocupata de trupele romane. Minimum cerut era ca ungurii sa fie obligati sa-si retraga trupele pe Tisa sau cel putin la vestul liniei indicate printr-o precedenta telegrama" (linia etnica a romanilor, confirmata si de hartile germane).
La 24 februarie, gen. Prezan il informa pe Berthelot ca o brigada regulata maghiara a atacat trupele romane la vest de Cluj, iar langa Arad s-au comis masacre contra populatiei romane. Faptul indica intentia Budapestei de a riposta militar contra Romaniei.
Un nou razboi?
Un razboi in toata regula statea sa izbucneasca. Un razboi pe care Aliatii voiau sa-l evite. Intr-o telegrama din 27 februarie, generalul Berthelot observa din nou ca in Transilvania „actele de violenta continua, fara incetare, in regiunile Arad, Oradea Mare". De aceea cerea, pana la ameliorarea situatiei, „suspendarea imediata a trenurilor blindate unguresti armate cu mitraliere si cu tunuri, care zilnic bombardeaza si mitraliaza satele si locuitorii din valea Crisului Alb, care, in urma acestor bombardamente zilnice si de necrezut, au trebuit sa-si paraseasca satele si vitele".
Autoritatile politice si militare romane iau in calcul si o inaintare a trupelor in Transilvania fara sa se mai ceara acordul Aliatilor. In absenta lui Bratianu, dar cu stirea lui, guvernul se reuneste in noaptea de 7 spre 8 februarie si hotaraste ca armata sa ocupe toate teritoriile revendicate. Informat de gen. Prezan, Berthelot deconsiliaza un astfel de gest din cauza dificultatilor in care ar fi pusa Conferinta de Pace.
Iar romanii renunta. Dar Marele Cartier General ia masuri pentru intarirea armatei din Transilvania. In ianuarie si februarie, sunt aduse aici noi trupe. In colaborare cu Consiliul Dirigent, e infiintat la Sibiu Comandamentul General Teritorial, condus de gen. Ioan Boeriu. Proiectul de organizare e aprobat de Sectia tinuturilor reunite din cadrul Ministerului roman de Razboi, de sub conducerea gen. Alexandru Hanzu. La inceputul lui februarie, Consiliul Dirigent mobilizeaza Corpul voluntarilor ardeleni si contingentele 1986-1898. Sunt organizate patru regimente de voluntari, Beius, Horia, Avram Iancu si Alba Iulia.
ION BULEI (n. 1941). Profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti, a fost atasat cultural la Roma, director al Institutului Roman de Cultura de la Venetia. In prezent este si director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane. Membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internationale de Relatii Internationale si in colegiul de redactie al mai multor reviste de specialitate. Specializat in problematica evolutiei fenomenului politic romanesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria moderna a Romaniei, la diverse proiecte de cercetare internationale, a publicat un numar considerabil de articole, studii si carti pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria Romaniei si a primit Premiul Academiei Romane si Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa „Scurta istorie a romanilor" a aparut nu numai in numeroase editii in romaneste, dar si in traduceri in franceza, engleza, germana, italiana si greaca. A fost decorat cu ordinul Steaua Romanei in grad de Ofiter, in anul 2000.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
