Europa - de nerecunoscut
Europa nu mai era de recunoscut. In rasaritul ei era totala anarhie - izbucnise haosul revolutiei dezlantuite („printre crime si cimitire", cum declara Lenin). Pe moment, masurile brutale de nationalizare a industriilor si de confiscare a pamanturilor n-au facut decat sa accentueze haosul administratiei tariste. Probleme de tot felul au inrautatit dramatic existenta: lipsa comertului interior si a celui exterior, pentru ca nimeni nu mai muncea, dezorganizarea drumurilor de fier, razboiul civil generalizat, jaful oraselor si al satelor, deopotriva, de garzile rosii si de trupele de cazaci, lipsa painii in orase, absenta carbunelui (productia a scazut cu 71%) si a petrolului (scadere cu 66%). O buna parte a teritoriului era ocupata de armata germana, obligata de armistitiul din 11 noiembrie sa ramana aici pana in momentul in care Aliatii vor considera oportun. Ea nu se va retrage decat in 1919, cu greutate, din cauza disputelor germano-poloneze. Armatele albilor erau pretutindeni, in Ucraina (conduse de Denikin si de Petliura), in Curlanda, amenintand Petrogradul (Iudenici), in Siberia (Kolceac). Americanii si japonezii tineau Vladivostok-ul, anglo-francezii Murmansk-ul si Arhanghelsk-ul. Englezii supravegheau inclusiv drumul de fier transcaucazian, drumul petrolului.
Franta, in partea vestica, era un camp de ruine. Orase ca Lens, Soissons, Saint-Quentin, Arras, Reims nici nu mai existau. Fusesera distruse 300.000 de imobile, iar 440.000 fusesera deteriorate. La capitolul distrugeri se adaugau 58.700 km de drumuri, 6.120 de poduri si 6.000 km de cale ferata, 5.000 de intreprinderi complet puse la pamant. La fel, minele din nord, care nu mai dadeau Frantei in 1919 decat 600.000 de tone in loc de 19 milioane in 1913. In zonele in care frontul se stabilise pentru mai multe luni, totul trebuia luat de la inceput. Cheltuielile de buget erau in 1918 de noua ori mai mari decat in 1913. Datoria publica a ajuns de la 33 la 210 miliarde.
In Germania, totul s-a rationalizat. Ocuparea unor teritorii straine daduse roade in nordul Frantei si in Belgia, exploatate inca de la inceputul razboiului, dar fusese mai putin fructuoasa in urma ocuparii partiale a Romaniei si Ucrainei. Razboiul costase Germania 164 de miliarde de franci aur (din 249 de miliarde de franci aur, cat s-a apreciat ca a costat razboiul in ansamblu). Preturile au sporit in 1918 de doua-trei ori. Dolarul, care in 1913 valora 4,2 marci, in 1918 valoreaza 8 marci.
In Marea Britanie, efectele razboiului sunt mai reduse. Britanicii mai pastreaza o prioritate navala (razboiul submarinelor aduce pierderi de 20% din tonajul de marfuri, mai putine cu 10% decat Frantei), dar razboiul generase insemnate perturbatii in circuitul international al marfurilor in favoarea SUA, a Japoniei sau a tarilor neutre. Marina comerciala britanica reprezenta, in 1913, 42% din tonajul mondial. In 1919, 
ajunge la 33%, iar in 1928 - la 26%.
ajunge la 33%, iar in 1928 - la 26%. Frontiere noi
In fosta Austro-Ungarie, efectele razboiului sunt cu atat mai grave cu cat se suprapun peste destramarea imperiului in state distincte, cu probleme de transfer economic, de trezorerie, de comunicare si de repartitie a resurselor existente. Apar 11.000 km de noi frontiere in Europa. Ungurii, polonezii, cehii, slovacii si slavii de sud isi proclama independenta. Italienii din Trieste si Trentin, romanii din Bucovina si Transilvania, Banat si partile unguresti se unesc cu Italia si Romania. In aceasta parte de Europa, destramarea imperiilor rus si austriac lasa nu numai libertate popoarelor, ci si neintelegeri intre ele. Diferende apar intre polonezi si lituanieni pentru Vilna, intre cehi si polonezi pentru Teschen, intre italieni si iugoslavi pentru Dalmatia, intre iugoslavi si romani pentru Banat, intre romani si unguri pentru Transilvania. Se aplica principiul nationalitatilor, dar aplicarea lui face adesea si mai dificila rezolvarea problemei minoritatilor (Tirolul de Sud e dat Italiei, dar, odata cu el, si o minoritate de 250.000 de austrieci. Cehoslovacia pastreaza vechea Boemie, dar si o importanta minoritate germana in Sudet, Romania se uneste cu Transilvania, Banat, Crisana, Bucovina, Basarabia, dar are si o minoritate maghiara de aproape un milion si jumatate de persoane, plus una germana de peste 700.000).
Nationalitatile oprimate fusesera exaltate de propaganda razboiului, dar era foarte dificil pentru conclavul pacii sa stabileasca frontiere necontestate de unele sau de altele. In fapt, dupa terminarea razboiului, fostele nationalitati din Imperiile Habsburgic si Otoman intra in conflict intre ele.
In Orientul Mijlociu, caderea Imperiului Otoman, acordul anglo-francez din 1916 (de care americanii nu stiu), renasterea nationalismului arab, incurajat de englezi, reprezentat de Faycal si sustinut de Lawrence, produc o alta reorganizare politica. Palestina, Mesopotamia (Irak) si Transiordania intra sub mandat britanic, iar Siria - sub mandat francez.
Imperiile coloniale se restructureaza si ele. Imperiul colonial britanic se transforma in Commonwealth. Noua denumire incepe sa fie folosita din mai 1917, de la o Conferinta desfasurata la Londra, care recunoaste necesitatea reformarii constitutionale a imperiului britanic in viitorul apropiat, precizand ca, dincolo de self government, deja folosit in chestiunile interne, va trebui sa se ajunga la o recunoastere completa a dominioanelor, ca natiuni independente ale Commonwealth-ului imperial, si a Indiei, ca parte importanta a acestuia. Constanta loialitate a dominioanelor si importanta lor economica si militara in sustinerea metropolei in razboi trebuiau rasplatite. India daduse Aliatilor 943.000 de oameni, dintre care 683.000 combatanti. Coloniile si protectoratele franceze dadusera 928.000 de oameni, dintre care 690.000 combatanti. Din 1918, Canada, Australia, Noua Zeelanda si Uniunea Sud-Africana sunt membre ale Cabinetului de Razboi britanic. Cu acordul tacit al regelui Marii Britanii, ele vor participa la negocierile de pace de la Versailles si vor semna tratatul de pace. Australia, Noua Zeelanda si Uniunea Sud-Africana vor prelua sub mandat fostele colonii germane. Imperiul colonial francez nu se restructureaza, doar ca se strang raporturile dintre metropola si coloniile mai vechi, precum Algeria si Marocul.
Puterile dinspre Pacific
Un vant de schimbare se simte insa pretutindeni, chiar si in Siria sau in Thailanda, in posesiunile olandezilor si ale italienilor. O noua lume isi arata fata dupa razboi, directa consecinta a acestuia. Europa incepe sa cedeze. Sa piarda din viteza. Spengler ii vede crepusculul. Dinspre Atlantic si Pacific, doua puteri incep sa se afirme cu autoritate: SUA si Japonia. Prima are un sol bogat: 64% din petrolul mondial, 51% din
huila, 36% din minereul de fier (61% din productia de otel a lumii)... si a fost in timpul razboiului cel mai mare furnizor natural al Aliatilor (exportul SUA in anii razboiului a crescut cu 14 miliarde de dolari). Stocul de aur al SUA reprezenta aproape jumatate din stocul mondial. SUA avanseaza in timpul razboiului credite de 9,5 miliarde de dolari si deschid filiale in toate marile orase ale lumii. New York-ul detroneaza Londra ca piata mondiala a schimburilor. Flota americana, din 10% cat reprezenta in 1914 comparativ cu flota britanica, ajunge la sfarsitul razboiului la 60%. SUA inlocuiesc Europa pe pietele din China, Asia de Sud-Est, Canada si mai ales America de Sud, deopotriva in raporturile comerciale si in politica de investitii in industrie, agricultura, minerit.
huila, 36% din minereul de fier (61% din productia de otel a lumii)... si a fost in timpul razboiului cel mai mare furnizor natural al Aliatilor (exportul SUA in anii razboiului a crescut cu 14 miliarde de dolari). Stocul de aur al SUA reprezenta aproape jumatate din stocul mondial. SUA avanseaza in timpul razboiului credite de 9,5 miliarde de dolari si deschid filiale in toate marile orase ale lumii. New York-ul detroneaza Londra ca piata mondiala a schimburilor. Flota americana, din 10% cat reprezenta in 1914 comparativ cu flota britanica, ajunge la sfarsitul razboiului la 60%. SUA inlocuiesc Europa pe pietele din China, Asia de Sud-Est, Canada si mai ales America de Sud, deopotriva in raporturile comerciale si in politica de investitii in industrie, agricultura, minerit. SUA ar fi crescut oricum in raport cu celelalte mari puteri, continuand un proces inceput din secolul al XIX-lea. Probabil ca ar fi depasit productia Europei in 1925. Cu razboiul, au depasit-o cu sase ani mai devreme. In plus, modificarea echilibrelor economice nu s-a mai produs intr-o lunga perioada de pace, cu respectul regulilor de piata. S-a facut, dimpotriva, cu impunerea unor imperative proprii, razboiul si blocus-ul deformand structurile naturale ale comertului mondial. Stabilizarea financiara si comerciala din anii de dupa 1925 a fost doar aparenta. Pentru ca bazele ei erau mult mai precare decat inainte de primul razboi mondial. Etalonul aur, la care se reintorc mai toate tarile, nu va insemna si reintoarcerea la ’’mecanismul subtil’’care fusese inainte de razboi sistemul ce avea City-ul londonez drept centru al fluxurilor comerciale mondiale. Londra va face eforturi disperate de a-si relua locul de mai inainte, fixand in 1925 convertibilitatea lirei sterline la nivelul antebelic si reluand politica imprumuturilor in strainatate.
Dar SUA devenise deja creantierul lumii. Si structura lor economica era diferita de aceea a Europei, adica depindea mai putin de comertul mondial si prefera protectionismul liberului schimb, mai ales in domeniul agricol. Dispare echilibrul asigurat de Banca Angliei intre fluctuatiile expansiunii si recesiunii economice. In plus, oamenii politici americani sunt sub influenta directa a grupurilor de presiune nationale. Tot sistemul financiar si comercial mondial devine mult mai instabil. Productia agricola se diminueaza substantial in Europa in anii razboiului. Exporturile de grane din Rusia dispar. Cele din Romania se diminueaza drastic si reforma agrara din 1921 nu reface productia de export. In schimb, productia agricola creste spectaculos in America de Nord, in America de Sud si in Australia. Spre sfarsitul anilor 30, creste si in Europa, dar vine pe o piata deja plina de produse noneuropene. Si preturile se prabusesc.
Japonia aproape ca nu participase la razboi. Trimisese doua divizii in 1914 in China, cateva crucisatoare in Mediterana in 1917 si debarcase ceva trupe la Vladivostok in iulie 1918, pentru a proteja transsiberianul de bolsevici. Castiga insa incomparabil la sfarsitul conflictului mondial: isi mareste stocul de aur de patru ori si isi dubleaza flota comerciala de la 1,6 la 3,2 milioane de tone, isi creeaza un excedent de 371 milioane de yeni (de unde, in 1914, fusese in deficit cu 4,7 milioane), preia sub mandat excoloniile germane, insulele Caroline si Mariane si obtine serioase avantaje economice in Manciuria. Aceasta lume noua, in care pot fi incluse si dominioanele britanice Canada, Noua Zeelanda & Australia, isi afirma o identitate puternica pe seama decaderii europenilor, care se razboiesc intre ei. Si va fi o lectie a istoriei din care Europa n-a invatat nimic. Cum, de altfel, nu se invata niciodata din lectiile istoriei.
De ce a fost Versailles pentru semnarea pacii?
Rezultatele razboiului abia terminat cu armistitiul din 11 noiembrie 1918 (chiar daca operatiunile militare continua si dupa noiembrie 1918, ele se restrang la fronturile principale) se pun in evidenta la pacea care urmeaza sangerosului conflict. Delegatii chemati la Paris pentru a discuta aceasta pace sunt salutati la 18 ianuarie 1919, orele 15.00, de catre presedintele Frantei, R. Poincare, in saloanele de la Quai d’Orsay. Intrebarea de ce trebuie Parisul sa fie gazda pacii nu si-o punea nimeni. Franta fusese principala victima a razboiului si era principalul stat care contribuise la victorie. De ce tocmai la Versailles, in decorul celui de al doilea imperiu? Pentru ca aici se proclamase in 1871, chiar la 18 ianuarie, Imperiul German, in 1871. Venise ora revansei. Erau prezenti delegati din 27 de state. Erau state aliate sau asociate, dupa efortul fiecareia la razboi si la victorie. Efort foarte diferit, unele state din America de Sud neavand alta contributie decat ruptura relatiilor cu Puterile Centrale. Participau si state noi, precum Cehoslovacia sau Polonia. Lipseau reprezentantii statelor invinse. Nu fusesera invitati. Procedeu contrar spiritului wilsonian si democratiei internationale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
