Episodul 5
Who the Fuck is Alice? (III)
- Sigur, spuneam bancuri, mergeam la petreceri, ma-ntalneam cu prietenii, cuceream gagici (mult mai multe si mult mai usor ca inainte), dar totul se petrecea la suprafata, era o pojghita, o spoiala, de fapt nu simteam nimic pentru nimeni. Mi-au trebuit un cutremur, doua inmormantari, o dubla tradare si doua batalii cu moartea (pe pielea Violetei, nu a mea) pentru a reusi, la doi ani dupa cadere, sa redevin normal... Dar despre toate astea mai incolo. Fapt e ca, vazandu-ma asa, ca un robot, Vicky s-a retras imediat - nici nu cred c-ar fi putut sa ma ajute atunci. In fine, dupa toata povestea cu Violeta, dar inainte de-a redeveni om, am cautat-o din nou, de data asta cu intentia clara de-a recupera tot timpul pierdut. Si l-am recuperat de nu s-a vazut... Aveam cheile de la apartamentul sor-mii, care era plecata la mare, am dus-o pe Vicky acolo, am inceput imediat s-o dezbrac, dar m-a oprit zicandu-mi ca e "indispusa" si nu se simte bine. Chestia asta cu indispusul m-a mai lovit pe mine in cateva momente-cheie, o sa vezi. In fine, am ramas totusi sa ne mozolim o ora-doua, dupa care... m-a rugat s-o conduc acasa. Se implineau cinci ani de la prima intalnire si aflam si eu unde sta... In tramvai (undeva pe Sulea) a fost teribil de dulce si de lipicioasa...
A doua zi am mers din nou la sor-mea, de data asta n-am mai acceptat scuza cu indispozitia (desi era reala) si am facut sex - cum se zice acum, da'' mie-mi suna ca dracu'' - aproape cu furie. Dupa care am dus-o din nou acasa, dupa care am disparut in ceata. Imi luasem revansa, ma-ntelegi?! Fata de cine? In nici un caz fata de ea. Probabil fata de mine. Intr-un fel fata de taica-miu. Si cel mai mult fata de Corina, evident... Vicky m-a cautat peste doua sau trei zile, era si uimita si disperata, nu intelegea nimic, am mers - eu cam in sila, mereu cu ochii pe ceas, cred ca aveam o mutra care se cerea nu luata la palme, ci impuscata - la cofetaria de la "Unirea", sus, pe terasa, Vicky imi vorbea, imi luase mana peste masa, iar eu ma uitam in zare, spre Mitropolie, sictirit. N-o sa-ti zic ce mi-a zis, macar marlania asta sa n-o fac fata de ea, oricum raspunsul meu a fost un nu categoric, fara cel mai vag efort de-a fi delicat. Nu. Ca de ce? Ca nu. Ca - iar! - ma credeam tare, eram indragostit...
- De cine?
- Lasa... eram indragostit, aveam perspective, ma-ntelegi?, drept care, evident, pe ea o cautasem numai asa, de-al dracului, stiind bine ca oricum urma sa... un fel de parafraza stupida a unei bachelor party... ca si cand as fi tinut mortis, inainte de... sa dovedesc (cui?) ca... Mi-e greu sa vorbesc despre toate astea. Momentul Vicky... ma rog, serialul cu Vicky a avut o importanta esentiala nu doar in desfasurarea vietii mele, ci si in judecarea ei retrospectiva. Vreau sa spun ca, daca pana la ea, ezitarile, balbele - pe scurt, fecioria mea - puteau fi puse pe seama inocentei, ba chiar a unui instinct subdezvoltat, a unei pubertati intarziate, ulterior nu mai dispuneam de scuza asta. Ca sa zic asa, daca tot nu stiam cum, macar stiam ce trebuie sa fac. Si totusi n-am facut-o. Intr-un anume sens (as prefera sa nu intru in amanunte), n-am facut-o nici cu Corina... Tot ce s-a petrecut intre mine si Corina se afla sub semnul unei mitologii, e un subiect tabu. Nu pot sa spun decat ca senzatia de implinire a fost atat de puternica incat ulterior, rememorand la rece, mi-a venit foarte greu sa cred ca, de fapt, Corina si cu mine n-am petrecut impreuna nici o noapte, ca suma clipelor de intimitate n-a trecut de cateva ore si ca... Ce stupide sunt detaliile astea!
- Oare?
- Stii, de fapt chestia sta cam asa: pentru ca am fost incapabil sa inteleg cand "Nu" inseamna "Insista!", toata viata am alergat dupa o femeie care sa zica "Da" si, cand s-a-ntamplat s-o gasesc, am zis "Da-o-ncolo de curva!"... In fine... Dezastrul pe care l-a provocat plecarea Corinei nu e de povestit. Din armata s-a intors altcineva decat mine. Niciodata pana atunci, niciodata de-atunci incoace nu am fost atat de convins (fara umbra de teama sau de regret) ca n-o sa mai fiu, ca o sa dispar prin disolutie, ca - vorba bancului - intr-o dimineata o sa ma trezesc mort si niciodata n-am fost atat de surprins (fara umbra de bucurie sau de usurare) ca inca mai sunt. Nu, nu eram suparat pe lume, nu uram sexul slab, nu umblam sa ma razbun pe toate femeile din lume sau alte rahaturi de-astea de prin filmele cu tampiti. Din contra, nu ma interesa absolut nimic. Mai exact, nutream un interes vag stiintific fata de cateva dintre lucrurile si persoanele inconjuratoare. Comunicarea cu lumea era exclusiv fizica si cerebrala. Nimic nu era emotie, indoiala, bucurie, tulburare, tristete, nervi... Dupa ce a trecut perioada de soc, am reinceput sa ma misc cat de cat natural, dar altfel decat inainte. Oricum, traiam. Uimitor. Organismul functiona inca, desi mult mai lent, ca intr-o hibernare. Nu stiu daca-ti amintesti, in Aeroport ?"74 e o scena: Boeingu'' e lovit drept in bot de un avion de agrement, pilotu'' lu'' asta micu'' facuse infarct, ceva de genul asta, se buseste de cabina de pilotaj a Boeingului, se sparge geamul, se depresurizeaza, copilotul e supt afara, pilotul e ranit, ma rog, chestii de-astea ca-n filme. Cand isi revine din soc, undeva intr-un salon, pe un pat, scena e foarte misto, chiar daca toata intamplarea e neverosimila, pilotul se trezeste, asadar, asculta zgomotul motoarelor, simte vibratia, ma-ntelegi?, si-i intreaba pe cei din jur: "Is it still flying?". Tipu'' joaca bine scena, pe fata lui e un amestec de teama, optimism si, evident, uimire. Mai zboara? Mai exista? Mai traieste?... Exact asa ma simteam eu... Ai putea sa zici ca toate astea n-au nici o legatura cu povestea ocaziilor ratate. Dar au. Tot ce se-ntamplase ori tocmai ca nu se-ntamplase pana atunci a contribuit cumva la prabusirea de-atunci, care a fost momentul cel mai dramatic al vietii mele...
- Pana acum.
- Nu, cred ca definitiv. Si stii de ce? Pentru ca intre timp m-am facut al dracului si nimic nu ma mai poate prinde atat de nepregatit cum eram atunci... Si tot ce a urmat are, mai mult ca sigur, legatura cu vara aia... Din povestea cu Laura m-am retras repede si
nu-mi pare rau, era aproape un copil, n-am nici o indoiala ca, daca insistam, ar fi mers pana la capat, dar, repet, cred c-a fost mai bine asa. Oricum, privit din afara, a fost totusi inca o ocazie ratata, mai ales ca aveam la dispozitie si apartamentul in care locuia singura!... N-o sa-ti povestesc acum nimic despre Violeta - care, nu-i asa?, n-a fost o ratare din punctul meu de vedere, ci doar un dezastru din punctul ei de vedere, aproape o tragedie -, in schimb doua cuvinte despre Delia... Delia imi fusese colega si, candva, la un ceai-mamut, la varsta cand clocoteau hormonii, ma socase infigandu-si unghiile in spatele meu la un slow. Ca n-am facut nimic atunci e una. Ca n-am facut nici peste vreun an, cand ne-am plimbat de cateva ori prin parcuri - si vreau sa-ti spun ca Delia arata demential, cu picioare din gat si tot ce trebuie - e alta. Dar ca n-am facut nici a treia oara, cand eram demult major si trecusem cam prin tot ce se putea trece!! Nu mai stiu cum am dat de ea, am inceput sa iesim impreuna, ba chiar m-am infiltrat in gasca ei, faceam clatite impreuna, beam, fumam si jucam whist - tin sa-ti spun ca intr-o seara i-am ras, au cazut sub pat, au dat in balbaiala: o singura mana gresita de-a lungul unui joc in sase! Meserie!... Meserie cu whistul, ca altfel... De ce? Sa mor aici, acum, daca am cea mai vaga idee. Mai ales ca maica-sa ma stia de un secol si acum ajunsesem sa fiu acolo ca acasa, dom''ne, eram, ca sa zic asa, prietenul ei, o luam de-acasa, o aduceam acasa, iar daca eram la ea acasa fara gasca, maica-sa nu intra peste noi. In plus, fata era departe de-a fi tipul calugarita, ca sa zic asa... Raspunsul este dezarmant: habar n-am. Evident, dupa o vreme mi-a dat papucii, iar cand am recautat-o, peste vreun an, se maritase. Aia a fost, de departe, cea mai mare ocazie ratata a vietii mele, cea mai stupida, cea mai inexplicabila. Si pentru care ma zgarii si-acum pe ochi...
- Dar Carmen?
- Dom''ne, tupeul nu mi-a lipsit niciodata, am agatat zeci de gagici inca din pruncie, la scoala, la petreceri, pe strada, la telefon,
n-aveam nici o taina, un-doi dansam cu ele, le taram prin tufisuri, le suiam in barca pe Herastrau sau chiar le aduceam la mine acasa. Dar, pe cat de sclipitori erau primii pasi,
pe-atat de bleg ma dovedeam pe urma... In fine, sarind peste ceea ce trebuie sarit si ajungand la momentul casatoriei, o recapitulare arata asa: Corina n-a fost, de fapt, femeia mea; Vicky a fost prea tarziu (nici nu mai eram primul, nici nu ma mai interesa); la Violeta a contat mai putin faptul ca nu eram primul, cat ala ca, desi am tinut la ea, n-am fost nici o clipa indragostit; cu Anda am facut dragoste o singura data, si nu pana la capat. Si gata. Asta a fost tot. Or, daca vine cineva acum la mine si-mi spune ca succesul unei casnicii nu depinde de trecut, de ce pizda ma-sii ai inteles din viata inainte de-a-ti pune pirostriile in cap, eu sar imediat cu picioarele pe capul lui.
- Si?
- Si. Sa nu te-astepti sa-ti zic oarece despre casnicie. Ma rog, cate ceva mai stii, destule le banuiesti, dar multe nu le vei afla in veci. Prima data cand mi-a dat prin gand, dupa ce m-am insurat, a fost doar atat, mi-a dat prin gand, tot ce-am facut a fost sa ma port mai altfel cu tipa aia, dar nici macar n-am flirtat, nu i-am batut vreun apropo, n-am atins-o. E drept, ne-am plimbat intr-o seara pe plaja, dar atat. Abia peste doi ani am agatat-o pe Diana. A fost o experienta interesanta, desi doar am sarutat-o de cateva ori pe holurile si in liftul institutiei si la ea in birou. O experienta interesanta tocmai pentru ca m-a lasat complet rece si n-am reusit nici macar sa experimentez un sentiment de culpa (trebuie sa-ti spun ca traversam cea mai buna perioada a casniciei). Nimic. Ca si cand as fi intarziat la o crasma, fara sa vin beat acasa. Atat. A urmat, la scurt timp, dramatica intalnire cu Ana, despre care nu e de spus nimic acum. Ca sa scap de obsesia ei, m-am transferat. Intre timp, casnicia se dusese deja dracului si, intr-o seara, am reusit sa ajung din nou singur intre patru pereti cu Anda.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
