Continuand periplul prin "lumea spectacolelor inregistrate", trec rapid peste Omul din La Mancha, in regia lui Cezar Ghioca la Teatrul National din Craiova spunand doar ca, din fericire, muzica arhicunoscuta a musicalului scris de Dale Wasserman e asa de frumoasa incat poti sa o asculti pur si simplu in timp ce faci altceva. Spun asta fiindca montarea de la Craiova e atat de statica incat privind-o te simti teribil de vinovat ca trece timpul – la fel de vinovati pareau si actorii din scena, neobisnuiti sa ia pauze lungi cand "curge" muzica pe banda (daca ar fi fost unii dintre cantaretii nostri minunati care au scoala de facut playback la baza, nu erau asemenea probleme). Altfel, Tudor Gheorghe canta bine partitura principala a lui Don Quijote, iar Natasa Raab are cateva momente excelente, dar sunt si actori care ar fi trebuit sa dea minime teste muzicale inainte sa se apuce de asa o treaba complicata. Vrem musicaluri, foarte bine ca le vrem, numai sa avem si cu cine!!
Am trecut ca sa ajung la celalalt spectacol de la Teatrul National din Craiova pe care l-am vazut sub forma inregistrata – Scaunele de Eugene Ionesco in regia lui Kincses Elemer, cu Ilie Gheorghe si Tamara Popescu in rolurile principale. Vorbeam de impactul luminilor, ca fiind cel mai usor de apreciat cand e vorba despre o inregistrare: ei bine, se poate spune despre acest spectacol ca are niste lumini foarte spectaculoase care, proiectate pe fundal, te duc cu gandul la lumea de dincolo de mica incapere plina de scaune a celor doi batrani ai lui Ionesco. Culorile schimbatoare – de cer tulbure, de nori, cand senini, cand amenintatori, de apa care se misca sub ferestre - si siluetele de umbra ale scaunelor profilandu-se pe fundalul luminat dau spectacolului un "look" foarte modern. Pacat numai ca montarea este jucata de cei doi actori (sun indrumarea regizorului, deisgur) foarte realist, ba si cu o suma de stridente care deranjeaza nu doar urechea, ci si spiritul, anuland efectele replicilor lui Ionesco. O solutie primitiva si neslefuita este si figurarea oratorului printr-o statuie care coboara din tavan si horcaie... Ce surpriza!
***
Da, am mai vazut pe DVD si doua montari cu Hamlet, una in regia lui Gavril Pinte (montat la Miercurea-Ciuc), alta in regia lui Gelu Badea la Teatrul de Nord din Satu-Mare) – inregistrarile fiind total irelevante, din pacate, asa incat despre ele n-am cum sa va vorbesc oricat de mult as fi vrut. Ce pot sa remarc este ca se inregistreaza in acest moment o adevarata inflatie de "Hamleti" pe piata romaneasca de spectacole si nu intamplator: Festivalul Shakespeare de anul viitor are ca tema speciala..ce altceva? Hamlet! Asa incat batalia Hamletilor interni si internationali se anunta deja fierbinte, iar Emil Boroghina, directorul Festivalului, va fi un arbitru cu o misiune foarte grea.
Mai pe larg m-as opri asupra ultimului spectacol de pe lista inregistrarilor vazute de mine – Kazimir si Karoline de Odon von Horvath, in regia Ancai Bradu la Teatrul maghiar de stat din Oradea.
Montarea ce marcheaza revenirea regizoarei pe scenele romanesti dupa o oarecare absenta este una intr-o formula corala, ampla, decizia autoarei spectacolului fiind ca multimea de circ – actiunea piesei desfasurandu-se pe fondul balciului la care se intalnesc personajele principale – sa fie aproape permanent prezenta pe scena. Cand multimea dispare, scenele cu putine personaje au parca mai multa forta, prin contrast. Altfel, Kazimir si Karoline se cauta si se gasesc printre spectatori si figuri de circ, carora li se dedica si momente speciale de prezentare. Atmosfera spectacolului este una "vintage", pe fundal se proiecteaza imagini de epoca, fie doar fotografii, fie mici secvente filmate (impresionant e colajul cu fotografii de epoca imortalizand clovni), costumele si machiajul fac trimitere la inceputul secolului XX, la fel si muzica interpretata live.
Cu scenele de grup destul de putin atent coregrafiate, ceea ce da impresia de haos – uneori simpatic, alteori nu – cu cateva lungimi suparatoare si obositoare, Kazimir si Karoline este, totusi, un spectacol de tinut minte si, de ce nu?, de vazut pe viu cu prima ocazie.
CRISTINA MODREANU este jurnalist si critic de teatru. Semnatura ei s-a regasit de-a lungul celor 13 ani de scris despre teatru in ziarele „Adevarul" si „Gandul", in revistele culturale „Rampa", „Adevarul literar si artistic", „Teatrul Azi" si „Dilema veche". A realizat o serie de emisiuni culturale pentru canalul TVR Cultural, sub titlul „Arta versus Arta". A publicat volumele Sah la Regizor, Mastile lui AlexanderHausvater si Casa dinauntru si a sustinut conferinte internationale despre teatrul romanesc de azi la Valladolid (2004), Berlin (2006) si Stockholm (2007). Este doctorand al Universitatii de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Din 2008, este director artistic al Festivalului National de Teatru de la Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
