Ploua putrezicios la inceputul acestei veri belalii si ciufute. Cerul s-a pitulat temator indaratul caierelor de nori, grosi si fumurii, din care picura nu doar stropi de apa, ci si o imensa tristete. Grea si inevitabila, sacaitoare si intratabila. Pe tabla spuzita de rugina a ferestrei, picaturile cad rapaitoare, lacome sa inghita linistea parelnic netulburata a stapanei casei in care ma aflu in vizita. Dupa o vreme, rafalele slabesc in intensitate, obosite de atata furie, si se transforma in broboane lichide, limpezi si rare, batand in geamurile murdare scurgerea clipelor. Un pendul necrutator, ca o clepsidra, in a carei parte superioara se zbat, de-a valma, corpuri zvelte si descarnate, traumatizate de frica prelingerii in recipientul de jos. Tabloul are un tragism nemaivazut, incarcat de tensiunea trairilor extreme ale bietelor personaje, caci, ajunse in orificiul care separa viata de moarte, trupurile se prefac dintr-o data in pulbere fina.
Batrana din fata mea e sarita de nouazeci de ani, dar nu pare. E inca dreapta, cocheta si lucida. Suparator de lucida. Privirea e semeata, licarul din ochii negri nu i s-a stins, si te fixeaza superior de sub sprancenele desenate cu pedanterie. Se misca usor, cu o vioiciune neinchipuita, starnind in mers rotocoale discrete de lavanda. Rujul buzelor ii da un aer de prospetime aristocratica, senzatie intarita si de gesturile elegante, invatate din manualele de bune maniere. Candva, femeia aceasta, subtire si fragila, a zdrobit inimi puternice, a facut multi barbati sa suspine nemangaiati in iubirea lor neimpartasita. A trait intens, se vede!, fericita ca moartea n-o privea si n-o includea in planurile ei meschine. A trait si a sperat sa-si implineasca destinul de femeie si mama, pricopsindu-se, in cele din urma, cu o singuratate cavernoasa.
Cu fiecare aniversare, simtea ca norocul o rasfata, ca ii daruieste bucurii interzise altora. Farsa n-avea sa dureze, intrucat anii, prea numerosi, o silisera sa fie martora la savarsirea propriilor copii si iubiti. Si a apropiatilor dragi. Lumea i se imputinase spaimos, dar Dumnezeu nu se indupleca defel sa-i dea branci in grotesca clepsidra. O condamnase, ce altceva sa crezi?, la o amagire cum nu-si imaginase vreodata. Mima ca traieste, desi placerile isi secasera izvorul, mineralizandu-i prezentul pustiu. Sanatatea i se subrezise, iar sperantele... Dar ce poti sa mai astepti la varsta asta indecenta si nerusinata? O bataie de joc harazita de soarta din pricini nedibuite, inca bine zalogite. Nu pacatuise mai abitir ca altii, petrecuti in putere, dar inconjurati de rude si prieteni. Si toti astia beneficiasera de inmormantari frumoase si parastase cumsecade, cu necrologuri lacramoase, cu vorbe de aduceri aminte. Pe cand ea, parasita si uitata, isi impartea solitudinea cu un motan cam zarghit, al carui neastampar ii provoca, deseori, dureri de cap, ameteli nesuferite. Nevinovata vietate isi gasise de lucru, acum, cu o hartie mototolita si ingalbenita, pe care o impingea cu labutele pe parchetul innegrit si raschirat, zgariat de unghiile ascutite ale domesticei feline. Orice saritura pisiceasca salta in tavanul coscovit fuioare de praf inecacios, statut. Pana si ghivecele de lut, incarcate cu flori imbatranite, se faramitasera in asa hal ca pamantul iesise din ele, innodat cu radacinile uscate ale plantelor. Vasele acelea, odata maiestuoase, pareau niste musuroaie ridicate din dusumeaua roasa de cartitele timpului nesfarsit. Timp ce daulase si mobilierul, peste care cariile rontaisera stralucirea epocilor de bunastare si tinerete. Nimic nu rezistase in incaperile muribunde, tinute in viata de naluca batranicii ce refuza sa-si incheie conturile si de un motan natang, inconstient ca intregea, la final, legenda tovarasei sale de zbenguiala. "N-am stiut sa mor la timp!", izbucni gazda nonagenara, indesandu-se in scaunul descleiat, cu tapiseria desirata si decolorata. "M-am lacomit, iar acum
nu-mi mai este de nici un folos surogatul asta de viata. O iluzie stearpa si sufocanta, intrerupta sporadic de mieunatul si cabrarile languroase ale motanului, singurul ramas sa-mi privegheze tristetile si sa-mi contabilizeze esecurile. Mi-am ratat moartea, repet, iar cand Urata va sosi, nu va mai impresiona pe nimeni. Nici o emotie, nici o parere de rau, nici o lacrima. O disparitie muta, pe care nimeni n-o va plange sau pomeni. La ce folos atata generozitate din partea Dumnezeului asta cinic?"
"Mi-am ratat moartea!", o aud revoltandu-se resemnat pe batrana.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
