Daniel Stein, traducător/ de Ludmila Uliţkaia

Dragă mamă! De ce nu te hotărăşti să vii odată şi odată? Săptămâna trecută Daniel a condus un grup de nemţi la Sinai, am fost şi eu cu ei. Tot drumul m-am gândit: ce păcat că tu nu eşti aici. N-am cuvinte să-ţi descriu ce plăcut a fost, şi asta chiar de la început. O adevărată sărbătoare! A mers totul ca pe roate - în primul rând, cu microbuzul, n-am avut nici o pană. De obicei e ceva care se strică. Daniel n-a rătăcit drumul nici măcar o dată. Am dat de cunoscuţi de-ai lui peste tot, n-am fost reţinuţi nicăieri, nici măcar la graniţă, când ne-au controlat actele. Până şi vameşii au fost amabili!

Iar Daniel este cel mai bun ghid din lume pentru Israel. Cum ne-a arătat şi ne-a povestit totul! Patru zile a vorbit, iar noi am căscat ochii. Am fost puternic emoţionată - ca şi cum în patru zile am trăit toată istoria de la facerea lumii până-n seara asta. Ţara noastră e foarte mică (am uitat să-ţi scriu că luna trecută am primit cetăţenia israeliană, de aceea spun "a noastră"). Poţi să-ţi închipui că-n bucăţica asta de uscat - de la Sinai la Chineret - a încăput totul - fântâna lângă care Avraam i-a primit pe vizitatorii misterioşi, fântâna lui Iacov, locul unde el s-a bătut toată noaptea cu adversarul nevăzut, fântâna în care fraţii lui Iosif l-au aruncat, după care l-au scos şi l-au vândut negustorilor, rugul aprins din care o voce i-a vorbit lui Moise… apoi Sinaiul, unde am urcat noaptea, am văzut revărsatul zorilor şi am coborât muntele pe aceeaşi cărare pe care a coborât Moise cu Tablele Legii, şi multe altele la fel, ştiute de toţi din Scriptură. Dar când le citeşti, ţi se par istorie abstractă, tradiţie, legendă; când te urci însă în maşină şi cutreieri locurile cu ochii pe ceas, îţi dai seama că nu mai e vorba de istorie, ci de geografie - s-a întâmplat aici, acolo, toate se adeveresc. Ştii de unde vine senzaţia asta? De la martorii vii - munţi, peşteri. Daniel ne-a arătat peştera unde s-a ascuns tânărul David cu fluierul lui ca să scape de împăratul Saul, care înnebunise. Saul a intrat, s-a aşezat pe vine să-şi facă nevoile, iar David s-a apropiat de el tiptil şi i-a tăiat o bucată din poala hainei, apoi i-a arătat-o spunându-i: vezi, eşti fără apărare, puteam să te ucid, n-am făcut-o fiindcă nu-ţi sunt duşman… Peştera asta e martoră, şi plantele, şi animalele de aici, aceleaşi ca atunci, tot martori sunt. Ne-am rugat la fiecare loc, totul avea o semnificaţie atât de profundă, că nici nu pot să-ţi descriu. În general, e greu de spus în cuvinte, sunt sărace şi aproximative.

Ah, dacă erai cu mine, când Daniel a ţinut slujba chiar aproape de culmea muntelui Sinai! Răsărea soarele, mai mult decât orice voiam să mor pe loc, simţeam că dacă o să trăiesc mult, totul o să se şteargă, o să se decoloreze, o să devină tulbure de la tot felul de mizerii, dar în clipa aceea totul era atât de transparent şi unit cu lumea! N-am cuvinte să-ţi descriu. În orice caz, n-avea nici o legătură cu credinţa, căci ar fi însemnat să existe ceva nevăzut, ar fi însemnat să fac un efort să aşez în prim plan ceva ce nu văd şi nu pot să ating, să renunţ la lucrurile care se văd pentru cele nevăzute. În locurile astea credinţa se sfârşeşte, aici nu trebuie să faci nici cel mai mic efort - stai pur şi simplu şi eşti fericit, şi eşti plin până sus nu de credinţă, ci de încredere. Iartă-mă, te rog, pentru avalanşa de cuvinte, îţi scriu ca să nu explodez. Poate n-o să-ţi trimit scrisoarea. Uite cum o să fac: o recitesc de dimineaţă, am timp să mă mai gândesc!

Măicuţă! Anul ăsta vin eu la tine în concediu, dar anul viitor vii tu aici neapărat. Îmi promiţi? Ştiu, am bănuit de mult timp de ce nu vrei să vii. Dacă ai şti că jumătate dintre nemţii din grupul nostru sunt copiii celor care au luptat cu arma-n mână, copiii SS-iştilor şi alţii de felul lor! Nu suntem singurii urmaşi ai celor pentru care-ţi vine greu să te rogi. Măicuţă, ştiu că nu-i iubeşti pe evrei, că ţi-e ruşine pentru asta, şi chiar aşa fiind, tot n-o să-i iubeşti. Te rog, vino! Nici eu, nici Daniel, ci pământul ăsta o să-ţi spună multe pe care nu le ştii, o să-ţi povestească despre iubire, despre istorie, o să mergem să facem turul Chineretului, apoi urcăm la Ţfad, o să vezi de acolo cât de mic e Chineretul, cât o picătură lunguiaţă, înconjurată de sate: Kfar Nahum e totuna cu Capernaum, Magdala, Cana, Gherasa. Şi reţii toată istoria biblică dintr-o dată, dintr-o singură privire. Ar fi bine să vii primăvara, când totul e verde şi acoperit cu flori de câmp - maci, irişi sălbatici şi muştar sălbatic.

Ah, şi acum să-ţi povestesc, ca să nu uit, evenimentul cel mai uimitor din călătoria noastră. Închipuie-ţi că eram pe drumul de întoarcere, treceam pe lângă Zihron Iakov, nu departe de Haifa. Daniel încetineşte brusc, întoarce şi, fără să scoată o vorbă, ne duce în orăşelul ăsta - are vile frumoase, sunt şi blocuri cu patru etaje în care locuiesc repatriaţii.

Daniel opreşte într-o piaţetă mică, rotundă, lângă o cafenea şi zice:

"E timpul să beţi o cafea! O să lipsesc o jumătate de oră!"

Şi pleacă, dispare pur şi simplu printre vilele care seamănă grozav între ele. Stăm o vreme, îl aşteptăm. Nu apare după o jumătate de oră. Îi place să spună că amândoi suntem foarte punctuali, eu ca nemţii, el ca evreii. Îl întreb: şi care-i deosebirea? El răspunde: neamţul vine la timp, evreul vine când trebuie!

Pe scurt, a venit nu după o jumătate de oră, ci după o oră. Era foarte mulţumit. N-a scos un cuvânt tot drumul. E adevărat că răguşise, putea vorbi numai în şoaptă.

Am ajuns la Haifa, i-am depus pe toţi pe la locurile lor, ne-am dus la casa comunităţii. Pun ceainicul, Daniel se aşază şi-mi zice:

"Ca să vezi, Hilda, ce zi mare. Acum cinci ani am primit o scrisoare de la o evreică bătrână, cum că vrea să se boteze. I-au operat băiatul, inima i s-a oprit în timpul operaţiei. Bătrâna e convinsă că Isus i-a salvat copilul fiindcă nora ei, rusoaica Vera, s-a rugat cu atâta ardoare, că era cât pe ce să zboare acoperişul de pe casă. M-am dus la ea. Acolo e un întreg cvartal cu evrei din Rusia. Se urmăresc între ei, aproape că-mi vine să spun că scriu denunţuri. Nu chiar toţi, dar sunt şi dintr-ăştia… În sensul ăsta, ce mi-e sovietici, ce mi-e polonezi, tot pe acolo - tot comunişti, se uită la tine să te-nghită, nu alta, sunt cu ochii-n patru ca nu cumva să primească unul mai mult. Toţi ştiu că Vera noastră e creştină şi-i cam fac zile fripte. Şi bătrânei îi e o frică de moarte de vecini, deşi se bizuie pe credinţa ei. Îmi zice:

- Puteţi să mă botezaţi în aşa fel încât nici un suflet să nu afle?"

Bătrâna e o fărâmă de om, un pic mai mare decât o pisică, dar e o fire deschisă. Încovoiată până la pământ aproape, abia îşi trage picioarele. A pregătit ba una, ba alta, plăcinte…

Mă uit la ea şi-i zic:

- Ce v-a venit să vă botezaţi, Olga Isaakovna?

- Băieţelul meu, îmi zice, e-n viaţă, Îi sunt atât de recunoscătoare lui Cristos, atât de recunoscătoare! El m-a chemat, şi ce bucurie pe mine, ca-n copilărie! Oare am dat în mintea copiilor? Când a spus "vino-ncoace", ce altceva să fi avut în vedere? M-am gândit şi am ajuns la concluzia că nu poate fi vorba decât de botez. Dar în secret! Altfel vecinii dau sfoară-n ţară cu telefoanele şi băiatul meu îşi pierde serviciul.

Bătrâna e o ruină, dar e atât de veselă, de radioasă! O asemenea bătrânică veselă e pe placul oricărui Dumnezeu - coace plăcinte, îşi iubeşte nora.

Îi zic:

- Bine! Te botez! Până atunci pregăteşte-te, citeşte Evangheliile cu nora dumitale, bucură-te şi mulţumeşte lui Dumnezeu, iar eu te botez înainte să mori. Nu acum. Poate că te răzgândeşti şi începi să suferi că l-ai trădat pe Avraam.

I-am lăsat numărul de telefon, i-am spus că dacă o să cadă bolnavă rău, să mă sune nora şi eu o să vin.

Am uitat de bătrână. Până-n momentul când am trecut pe lângă Zihron Iakov. Am trecut, am simţit ca şi cum m-a lovit în moalele capului, uitasem de bătrână!

M-am dus la ei cât timp v-aţi băut cafeaua. Îmi deschide nora, e înaltă, mare cât uşa, îşi loveşte uimită palmele uriaşe. Sunăm de trei zile la mânăstire, de acolo ne spun că sunteţi plecat. Bine că v-au anunţat. Olga Isaakovna e foarte rău.

N-am stat să le explic că m-a anunţat îngerul din ceruri când am simţit lovitura în moalele capului. Olga Isaakovna e lucidă, respiră însă greu. Ochii-i strălucesc. Mă vede şi-mi zice moale:

- Mă faci să-ntârzii. Am obosit de când te aştept.

Nora străluceşte de bucurie. În spatele ei stă soţul David, are barbă, e uriaş, mai sunt şi doi băieţi, copiii lor, tot uriaşi. N-am nimic cu mine, nici crucea măcar. Nora îşi scoate crucea de la gât - luaţi-o. O botez pe Olga Isaakovna."

Noua creştină Olga a murit în aceeaşi noapte. A adormit după botez şi a murit în somn.

A doua zi dimineaţă, când ne-au anunţat, Daniel mi-a declarat că şi-a zis în gând - uite muncitorul din "ceasul al doisprezecelea".

Avea în vedere povestea cu muncitorii angajaţi la lucru. Primul angajat, care a muncit de dimineaţă până seara, este plătit la fel cu ultimul venit, care a muncit doar o oră.

Măicuţă! Să nu cumva să te îmbolnăveşti, să te ţii sănătoasă. Vreau să cutreierăm pământul ăsta împreună, nu vreau să-l vedem doar din fuga maşinii. Vino în Israel, te rog! Îmbrăţişează-i pe toţi.

Hilda

Fragment din volumul Daniel Stein, traducător careva apărea în colecţia Raftul Denisei, în traducerea Gabrielei Russo.