„Dacă un călător ideal ar poposi în România culturală a ultimelor decenii, ar fi frapat de faptul că aici ideile nu se dezbat, argumentele nu sunt ascultate, obiecţiile sunt trecute cu vederea, teoriile sunt luate în balon, iar sunetul calm al discuţiei se aude numai când autorii au murit ori când numele lor a primit confirmarea canonică a Occidentului. Călătorul nostru ar observa că la noi cărţile originale nu suscită discuţii, şcolile de gândire sunt mode de împrumut ori grupuri sudate prin forţa convingerilor profitabile, teoriile noi trezesc apatii durabile ori stârnesc antipatii ireversibile, în timp ce, sub raport uman, competenţele cedează totdeauna invidiilor, invidiile corup ireversibil onestitatea, adevărul cedează totul bârfei, bârfa nu cedează nici celei mai solide reputaţii, iar mersul ideilor este un povârniş al elanurilor avortate.”
O asemenea analiză dură, rece, dar realistă îi aparţine lui Horia-Roman Patapievici şi se regăseşte într-o nouă apariţie ediorială pe care o cosniderăm un ebveniment editorial, întrucât este o extrem de lucidă radiografiere a stării de lucuri de la noi.
Cartea se numeşte „De ce nu avem o piaţă a ideilor?” şi este o ediţie nouă, adusă la zi, completată, a cărţii din 2007 „Despre idei şi blocaje”.
„Într-o lume în care aproape toţi vociferează, tot mai puţini se pot smulge din orbire ideologică şi prea puţini mai ştiu să asculte şi altceva decât sunetul propriei voci; într-o lume în care mai toţi refuză să practice ori să recunoască buna-credinţă şi în care nimeni nu se mai arată dispus să cedeze la argument, sper ca prezenta carte, prin onestitatea îngrijorărilor şi prin naivitatea optimismului, să poată aduce un moment de calm al discuţiei şi de seninătate a valorilor.
Actuala ediţie a apărut, la cererea editurii – şi pentru a consemna faptul că nimic nu s-a schimbat în ceea ce priveşte piaţa ideilor din România –, iar autorul mărturiseşte că s-a gândit să reediteze volumul „cu un titlu care exprimă în aceeaşi formulă şi judecata asupra dramei culturii noastre, şi remediul absent: De ce nu avem o piaţă a ideilor.“
„Cartea de faţă – mai spune el – pleacă de la un articol scris în iunie 1996 pentru volumul omagial pe care Sorin Antohi şi Aurelian Crăiuţu l-au dedicat lui Mihai Şora, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani. Am optat să scriu nu despre filozofia lui Mihai Şora, ci despre absenţa receptării de specialitate a filozofiei sale pentru a semnala încă o dată lucrul de mult cunoscut şi mereu deplâns, niciodată depăşit, şi anume incapacitatea pieţei culturale româneşti de a fructifica ideile originale. Am propus atunci o explicaţie bazată pe constatarea că la noi există un soi de hegemonie a culturii generale, care împiedică formarea unei veritabile pieţe a ideilor de specialitate. În acelaşi timp, inexistenţa unei pieţe a ideilor are drept consecinţă blocarea acelei deschideri între oameni care face cu putinţă atât identificarea (şi sustinerea) gândirii originale, cât şi capacitatea de a formula un bine comun. Unde nu există o piaţă a ideilor, nu putem vorbi nici de o realitate comună. Astfel încât blocajului situat la un nivel strict intelectual al receptarii trebuie să îi corespundă o imposibilitate endemică de mobilizare a societăţii în jurul unui bine comun. Concluzia articolului era că însăşi noţiunea de realitate obiectivă este pusă în discuţie de absenţa schimbului intelectual şi că numeroasele metehne ale «românilor», mereu denunţate, niciodată înţelese, sunt consecinţe neaşteptate ale carenţelor rezultate din absenţa unui «dialog generalizat al ideilor» (aşa se numea articolul meu din 1996). De atunci au trecut unsprezece ani. Mihai Şora a împlinit 91 de ani şi, în ciuda publicării câtorva cărti şi numere de revistă dedicate personalităţii sale, opera sa de filozof a rămas la fel de lipsită de urmaşi, la fel de săracă în comentatori specializaţi şi la fel de izolată intelectual (în ciuda enormei simpatii culturale şi umane de care se bucură autorul ei). În mijlocul vacarmului general şi în ciuda animaţiei pestriţe, la fel de izolaţi intelectual suntem toţi, indiferent de calibrul nostru cultural. Mi-am reamintit de articolul de acum unsprezece ani într-o discuţie de la începutul lui august 2007 cu Gabriel Liiceanu şi Andrei Pleşu. Deplângeam împreună lipsa de recepţie a unor autori, felul în care sunt scrise recenziile despre alţii etc. Mi-am dat deodată seama că termenii în care discutam erau parcă desprinşi din articolul din 1996. Revelaţia că nimic nu se schimbase m-a determinat să revin la teza propusă atunci. Cartea pe care o aveţi acum sub ochi reprezintă rescrierea integrală a articolului din 1996. Argumentul a fost amplificat şi clarificat, păstrând neschimbată teza iniţială.”
„Deznădejdea de a fi creator într-un spaţiu cultural în care ideile, oricât de originale sau viguroase pentru cunoaştere ar fi, rămân fără ecou – comentează Gabriel Liiceanu – ne pune în faţa unei alternative stranii: fie teza cărţii va fi confirmată, şi ea nu va fi urmată de o dezbatere de substanţă, sfârşind prin a fi ignorată; fie cartea se va bucura de succes şi ideile ei vor fi intens discutate şi popularizate, dar infirmate în acelaşi timp. Din păcate, la şapte ani după apariţie, cartea lui Horia-Roman Patapievici, esenţială pentru cunoaşterea blocajelor din cultura română, confirmă prin propriul ei destin maladia pe care o descrie.“
Horia-Roman Patapievici – De ce nu avem o piaţă a ideilor?, Editura Humanitas
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
