Marea Britanie
Această modificare a fost evidentă mai ales în ceea ce priveşteserviciile de informaţii/contrainformaţii britanice, MI5 şi MI6.Astfel, numărul şi eficienţa agenţilor care activau pentru Albions-au diminuat simţitor. Este drept că printre ei s-au număratpersonalităţi ilustre, cum a fost David Cornwell, care, subpseudonimul de John Le Carré s-a afirmat ca autor de romane despionaj. Sub acoperire diplomatică, el a activat în diverse ţări,ceea ce i-a facilitat dobândirea unei experienţe pe care afolosit-o în romanele sale. Totuşi, el îşi încredinţează cititoriică "Nimic din ce am scris nu este autentic".
Este adevărat că spionajul englez a beneficiat de "serviciile"unor agenţi dubli sovietici, cum a fost colonelul Oleg Penkovskidin GRU care, deziluzionat de sistemul sovietic, îşi oferăcolaborarea spionajului britanic. Între altele, informaţiileconţinute în cele 5.000 de documente pe care le-a transmisserviciului secret britanic au contribuit la declanşarea "crizeirachetelor" (1962). Dar nici acest abil agent nu a scăpat de "mânalungă" a KGB, el fiind în cele din urmă demascat şi probabil sesinucide în închisoare.
Spionaj la cel mai înalt nivel
Mai activ a fost contraspionajul britanic, cu atât mai mult cucât a trebuit să facă faţă, e drept cu destulă întârziere, uneiofensive la "cel mai înalt nivel", deci în cadrul unor ministere,instituţii-cheie ale statului.
Abia după 1980 sunt puse în circulaţie informaţii după careînsuşi directorul serviciului MI6 în perioada 1956-1965, sir RogerHollis (1905-1973) a fost agent al spionajului sovietic.
La "cel mai înalt nivel" au acţionat şi membrii aşa-numitului"grup de la Cambdridge" (Anthony Blunt,Guy Burgess,John Cairncross,Donald Maclean, Harold Philby). Din "considerente ideologice",aceşti spioni ("cârtiţe" în interiorul unor importante instituţii,mai ales în domeniul diplomaţiei) au transmis importante informaţiispionajului sovietic, dar, de fapt, ei au dovedit a avea un profilmoral detestabil (homosexualitate, alcoolism), dovedindu-şilaşitatea atunci când unii dintre ei au fugit în URSS. În totcazul, demascarea lor s-a făcut cu mare întârziere şi datorităfaptului că aparţineau protipendadei engleze, astfel încât a fostluată măsura ca membrii aristocraţiei britanice să nu mai fieîncadraţi serviciilor secrete.
"Bunicuţa-spioană"
O figură aparte între agenţii care au acţionat pentru URSS înMarea Britanie, este aceea a Melitei Norwood (1912-2005), probabilunul din cei mai longevivi spioni din istorie, fiind activă înperioada 1937-1981. Se pare că într-adevăr ea a acţionat dinconsiderente ideologice şi dezinteresat. După ce, pe bazainformaţiilor conţinute în aceiaşi "Arhivă Mitrohin", Norwood afost demascată total, nu s-a trecut la condamnarea sa datorită"vârstei înaintate". Atunci când KGB i-a propus să fie recompensatăpecuniar, ea refuză: "Nu, am făcut totul pentru că am crezut".
Franţa
Şi serviciile de informaţii franceze (SDECE,DST) nu au maicunoscut gloria de altă dată, cele mai importante "realizări" alelor concretizându-se în acţiuni de diversiune în fostele coloniidin Asia de sud-est, Algeria ori de suprimare sau sprijin faţă deunii lideri din "lumea a treia", în funcţie de intereselefranceze.
Ministrul-spion
Desigur, cel mai mare "scandal de spionaj" a fost legat dedemascarea lui Charles Hernu (1923-1990), fost ministru alApărării, agent KGB în perioada 1981-1985. Incriminarea sa "postmortem" s-a produs în 1992, prin dosarul pe care l-a pus ladispoziţie un alt spion în Franţa, Mihai Caraman, la acea datăşeful Serviciului de Informaţii Externe al României. Dar niciaceastă demascare nu a fost completă, dat fiind că preşedinteleFranţei, François Mitterrand, a dispus ca "dosarul Hernu" să fiepăstrat secret.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
