Ziarul de Duminică

Ducu Bertzi lanseaza "Sufletul meu"

30.05.2000, 00:00 15



Printre aparitiile discografice ale acestei saptamani se numara si albumul "Sufletul meu", semnat Ducu Bertzi. Cantautorul considera ca originea sa maramureseana a fost o sansa pentru artistul folk care este. In tinerete, dupa ce studiaza vioara timp de opt ani, infiinteaza o trupa rock. Din 1973, cocheteaza cu folk-ul, pe prima sa chitara pastrandu-se si acum un desen psihedelic, semn al atractiei pe care a exercitat-o asupra cantaretului fenomenul "flower-power". Debutul pe o scena recunoscuta - in cadrul mult contestatului Cenaclu Flacara - are loc in 1976 la Baia Mare, dar consacrarea in echipa cenaclului se petrece in 1979 pe scena Teatrului "Ion Creanga" din Bucuresti. Prima inregistrare radiofonica a fost realizata in noiembrie 1979, cu piesa "Cand s-o-mpartit norocu'", cel mai mare succes al artistului.

Pana azi, Ducu Bertzi a cantat in nu mai putin de 3.200 de concerte. Albumul "Dor de duca", aparut in 1997, a depasit in vanzari toate asteptarile, revista "Actualitatea muzicala" conferindu-i autorului Premiul pentru popularitate pe anul 1998. Ultimii trei ani au insemnat aproximativ 200 de concerte, unele sustinute in Franta, Germania si Belgia. Albumul "Sufletul meu" contine 14 piese, printre ele numarandu-se "Nu am cer", "Nunta din bar", "Mandra mea s-o laudat", "Balada firului de iarba" si "Cantec de dragoste". Lansarea albumului are loc maine, de la ora 12.00, la magazinul "Master Music" din Bucuresti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO