Emanoil Protopopescu-Pake (1845-1893) este probabil cel mai notoriu nume de primar pe care l-a avut Capitala, fără ca asta să însemne că el este şi cunoscut bucureştenilor. Biografia de faţă, la origine lucrarea de doctorat a talentatului profesor Dragoş Lucian Ţigău, vine să umple un gol şi să ofere o binemeritată garanţie de neuitare celui care, în numai trei ani şi câteva luni de mandat (1888-1891), a adus o substanţială contribuţie la modernizarea şi transformarea Bucureştiului într-o capitală demnă de acest nume şi într-un oraş european, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Figura carismaticului primar primeşte aici relief şi consistenţă, completată fiind de chipul juristului, al omului politic, al întreprinzătorului, filantropului, profesorului şi ctitorului de instituţii culturale care a fost concomitent, sau în alte perioade ale regretabil de scurtei sale vieţi, cel numit pe scurt Pake.
Oferim aici cititorului capitolul referitor la un alt aspect al densei sale vieţi decât activitatea de edil, nu doar pentru a lăsa cititorului bucuria să o descopere citind cartea „Emanoil Protopopescu-Pake. Un bucureştean de legendă” aflată în pregătire la Editura Vremea, ci pentru a sugera că, în afară de simţ gospodăresc, Pake avea cultură vastă, viziune, concepţie, talent publicistic, dragoste de semeni şi aspiraţia de a se adresa posterităţii. Comparaţia cu primarii din anii noştri se va impune de la sine, uneori în favoarea, alteori în defavoarea lor, desigur.
Creaţia publicistică. Concepţiile despre societate
Parcurgerea listei de articole, studii şi cărţi scrise de Em. Protopopescu-Pake timp de peste trei decenii (1860-1892), oferă o imagine sugestivă despre preocupările acestui intelectual. Astfel, se poate remarca faptul că Em. Protopopescu a început să publice lucrări încă de la vârsta de 15 ani. Conţinutul manualului de geografie şi al celor trei dicţionare publicate în deceniul 1860-1870, precum şi motivele care l-au determinat pe Protopopescu să le editeze, urmează a fi analizate în partea rezervată activităţilor didactice. Aici se cuvine a sublinia faptul că prin aceste lucrări, Protopopescu-Pake şi-a dovedit de tânăr „spiritul practic, tăria de voinţă, perseverenţa în întreprinderi, tendinţa de a prevedea şi medita totul în mod comparativ, iar nu unilateral”. O scurtă referire dintr-o însemnare rămasă de la Petre Ispirescu, editor, folclorist şi tipograf, datând din septembrie 1870, sugerează aceleaşi calităţi: „era în anul 1863. D. Boerescu vându tipografia d-lui Bolliac (…) După două luni de funcţiune dl. Protopopescu-Pake mi-a luat locul. N-a ţinut însă mult. D. Bolliac, după ce a schimbat mai mulţi directori, a vândut tipografia”.
Intervalul în care a condus tipografia i-a permis Lui Pake să-şi publice aici Noua geografie elementară (1864). Dacă se are în vedere că simultan el era copist la Tribunalul Comercial şi student la Drept, atunci acest tânăr de nici 20 de ani merită toată consideraţia.
Competenţa în materie de drept a lui Protopopescu-Pake poate fi evaluată mai întâi răsfoind cele două teze, de licenţă (1866) şi de doctorat (1870), publicate la Bucureşti, respectiv la Geneva.(…). Ulterior, cele mai multe din scrierile lui Em. Protopopescu-Pake au fost găzduite în paginile revistei Dreptul, al cărei redactor a fost mulţi ani. La rubrica de economie politică, Pake Protopopescu a analizat probleme diverse: natura şi originea accizelor, considerate ca dăunătoare comerţului şi pe care le dorea desfiinţate; utilitatea biletelor de bancă şi a cecurilor, a băncilor funciare şi a burselor; activitatea camerelor de comerţ, a societăţilor de asigurări şi cooperative; atribuţiile agenţilor de schimb, ale juraţilor şi portăreilor, inclusiv deficienţele din activitatea acestora; problema conturilor, a girurilor la poliţe şi a ipotecilor; efectele monopolului tutunului; necesitatea încurajării comerţului şi industriei naţionale; starea agriculturii şi efectele lipsurilor alimentare asupra societăţii, în general, etc. Tot în această rubrică sunt reproduse conferinţele publice în care Em. Protopopescu-Pake a expus noţiuni generale şi istorice de economie politică.(…)
Lucrările şi studiile semnate de Em. Protopopescu ilustrează cel mai convingător concepţiile economice, sociale, politice, despre administraţie şi lege, îmbrăţişate de autor. Aceleaşi scrieri au darul de a contura cel mai bine convingerile liberale, favorabile reformelor, precum şi spiritul obiectiv, uneori chiar vizionar, al lui Protopopescu-Pake.
Având ample cunoştinţe de economie politică şi cunoscând situaţia reală a ţării, Em. Protopopescu-Pake arăta cu temei că „epoca noastră se va caracteriza de istorie prin dominaţia industriei”. El saluta astfel, iniţiativa Camerei de Comerţ de a elabora un proiect de lege asupra industriilor. Dezvoltarea industrială trebuia să respecte dreptul la proprietate al investitorilor. În această privinţă, Pake Protopopescu a împărtăşit concepţiile elitelor vremii, fapt pentru care a fost combătut de socialişti:
„Ce vor toţi oamenii luminaţi din toate partidele noastre? Ei vor o industrie mare naţională, adică vor fabrici mari româneşti unde sutimi şi miimi de muncitori să lucreze de-a valma cu cele mai bune maşini (...) Acesta e idealul economic al d-lor Ioan Brătianu, Câmpineanu, Stolojan, ca şi al d-lor Vernescu, Protopopescu, ca şi al d-lor Maiorescu şi Carp, Lahovari, Catargiu şi ceilalţi”, dar „ei voiesc producţiunea în devălmăşie însă apropriaţiunea individuală (...) noi voim producţiunea în devălmăşie, dar şi apropriaţiunea în devălmăşie. În aceasta constă uriaşa deosebire” între cei menţionaţi şi socialişti.
În ceea ce priveşte agricultura, Pake o aprecia ca înapoiată, pentru că lipseau nu numai mijloacele destinate a pune în mişcare capitalurile, dar şi instruirea teoretică şi practică a cultivatorilor. „Lipsa de bucate”, ca efect al secetei, ar dispărea „abia când vor exista sisteme de irigaţii, când industria minieră şi manufacturile, apoi comerţul vor lua o mare amploare”. Totodată, Em. Protopopescu considera că emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea lor la 1864 nu au dat rezultate semnificative, pentru că nefiind în posesia „capitalului” ţăranii nu au putut face investiţii în gospodăriile lor. Se impunea înfiinţarea de „bănci şi credite agricole … cu propriile noastre mijloace”.
(…)
În domeniul financiar, Em. Protopopescu-Pake a promovat insistent ideea înfiinţării unei bănci de scont, deziderat care s-a materializat abia în 1880, odată cu crearea Băncii Naţionale a României. În paralel, Pake Protopopescu a susţinut introducerea unor instrumente moderne de plată: cecul şi moneda hârtie. Încă din 1873, Pake observa că „dacă s-ar calcula pierderile de timp şi de interese şi paguba ce rezultă din inerţia în care se află capitaluri enorme, desigur ne-am convinge de utilitatea cecurilor”. Speranţa sa că şi în România se va redacta o lege a cecului, s-a împlinit abia la 1 mai 1934!
Starea comerţului a făcut obiectul multor observaţii din partea lui Em. Protopopescu-Pake, ca publicist. Camera de Comerţ a fost criticată pentru lipsa de activitate şi de susţinere a intereselor comercianţilor. Deşi legea din 1864 îi acordase competenţele necesare, Camera de Comerţ a amânat constituirea Burselor de comerţ şi elaborarea legislaţiei privitoare la numirea agenţilor de schimb şi la taxele vamale. Critici pertinente a adus el şi legii impozitului vamal, din iulie 1860, care lăsa loc la abuzuri în perceperea taxelor: „modul perceperii face ca nu doar Statul să fie privat de o însemnată parte a drepturilor sale, dar încă comercianţii şi industriaşii suferă o pagubă dublă prin taxe îndoite”.
Em. Protopopescu a avut ocazia să-şi promoveze ideile economice în cadrul diverselor comisii de lucru la care a fost invitat să colaboreze. Astfel, propunerile comisiei pentru elaborarea legilor Bursei şi Camerelor de Comerţ (1880-1881) se regăsesc în Legea asupra burselor, mijlocitorilor de schimb şi de mărfuri (în vigoare de la 1 ianuarie 1881) şi în Legea Camerelor de Comerţ şi Industrie (10 mai 1886). De asemenea, lucrările comisiei pentru elaborarea Codului Comercial Român (1883-1885) au schiţat textul promulgat la 16 aprilie 1887. Cea mai dură şi îndelungată opoziţie a lui Pake Protopopescu, în lupta lui pentru modernizarea statului, a vizat sistemul accizelor. În 1874-1875, el a cerut în mod direct ca Parlamentul să suprime aceste „rămăşiţe ale barbariei veacului de mijloc (…) absolut necunoscute în Englitera şi în Statele Unite, abolite în Belgia, Olanda şi Danemarca, iar în Germania în mare parte suprimate. (...) Accisele sunt adevărate vămi interioare... rele nu numai în esenţa lor; ele, prin aplicarea arbitrară ce li se dă, vatămă comerciul în sine, pe comercianţii loiali, creând foloase celor care întreprind contrabande”.
Peste aproape două decenii (1892), bazându-se pe experienţa acumulată la conducerea Primăriei Capitalei, Pake socotea că „adevărata desfiinţare a accizelor ar fi dacă am putea înlocui taxele de accize cu taxe directe, ceea ce recunoaştem că ar fi bine, dar greu şde realizatţ”. Em. Protopopescu-Pake sublinia că mereu „caracterele unei bune sisteme de impozit sunt: echitatea, egalitatea, uniformitatea, iar formula principiului general al dărilor este cea următoare: toate contribuţiile şi sarcinile publice trebuie aşezate proporţional pe toţi cetăţenii şi proprietarii, potrivit averii şi facultăţilor lor”.
Mai departe, arată el, „a cere şi a dobândi suprimarea unui impozit şi a nu se gândi la acoperirea golului ce lasă acel impozit, este a dezorganiza serviciile, este a le nimici”.
Dar, precizează şi că „nedreptatea impozitului de accize la noi este foarte strigătoare: materii adevărate sunt taxate iar surogatele lor nu”. Prin urmare, Pake Protopopescu propunea ca accizele să fie plătite de Stat, prin unificarea lor cu taxele vamale:
„Nu e nevoie ca Statul să facă vreun alt sacrificiu, abandonând în folosul comunelor vreo parte din veniturile sale; căci din unificarea taxelor va rezulta desigur o cifră mai mult decât suficientă pentru a se garanta comunelor ca minimum de venit ceea ce ele au încasat din accize în ultimul an; economia care ar rezulta din percepere va da, desigur, un plus de aproape 20% peste venitul în fiinţă (…) Este vorba de o reformă mai mult de procedură decât de fond. Voim să scăpăm de o procedură jignitoare şi păgubitoare, iată totul.”
De asemenea, Pake Protopopescu susţinea limitarea împrumuturilor publice, văzute ca o piedică pentru dezvoltarea economică:
„Nu numai că creditul nu înmulţeşte avuţia, dar este de dorit să debarasăm politica de sistema împrumuturilor publice care sunt condamnate fără nicio rezervă (...) Nu ştie fiecare că cu cât ne vom împrumuta ca să consumăm, cu atâta ne sărăcim? Nu se vede că cu cât Statul se încarcă cu mai multe dobânzi şi anuităţi, cu atât va fi mai împiedicat în prosperitatea sa ?”
În atenţia lui Em. Protopopescu-Pake s-au aflat şi societăţile de asigurare mutuală care apăruseră în România de câţiva ani. El explica, în revista amintită, scopul şi avantajele societăţilor de asigurare „Dacia” „România” şi „Unirea”:
„Numai iniţiativei private îi este dat a se inspira de cele mai nimerite mijloace spre a realiza salutarul scop al asigurării de tot felul, şi numai graţie iniţiativei private institutele de asigurare s-au dezvoltat şi au răspândit binefacerile lor asupra lumii întregi. Statul nu trebuie să intervină decât atunci când iniţiativa privată lipseşte; şi apoi cată a ne feri totdeauna de a permite statului să se amestece în interesele private. (...) În societăţile de asigurare mutuale, asociaţii sunt asiguraţi şi asiguratori, având o comunitate de avantaje şi de riscuri. (...) N-avem decât a ne felicita de înfiinţarea acestei societăţi mutuale de asigurare şUnireaţ care, economisind costul asigurării, va înlesni mai cu seamă locuitorilor de la ţară produsul muncii lor.”
Concepţiile cu privire la organizarea societăţii sunt grupate într-un articol foarte dens apărut în paginile Dreptului din 1872. Pake Protopopescu era convins că „igiena socială” este cel mai bun „remediu contra miseriei”. El expunea aici nouă cauze ale mizeriei sociale şi sesiza totodată strategiile directe şi indirecte pentru suprimarea acestor neajunsuri.
Pake Protopopescu sublinia că „populi (â popoare) tari sunt numai aceia care sunt liberi, şi ţările cele mai libere sunt acelea în care legile şi moravurile sunt bine garantate, sincer aplicate, iar nici cum şeţscamotate. (...) În fine, să nu credem că dacă guvernele prin nedibăcia lor pot aduce mizerie, ele singure pot a ne scăpa de dânsa. Remediul stă în mâna fiecăruia să-l aplice”.
În concepţia lui Em. Protopopescu, bunul mers al societăţii se putea realiza şi pe alte căi: o muncă asiduă şi disciplinată, apoi renunţarea la viciile ruinătoare. Astfel, serviciile publice trebuiau să funcţioneze permanent, chiar şi în zilele de repaos, în timp ce fumatul urma să fie abandonat pentru că „tutunul este materia cea mai imposibilă (…) care poate duce la efecte triste pentru sănătatea publică”.
Pake Protopopescu se aştepta ca modernizarea societăţii să se realizeze şi prin reformele instrucţiunii şi educaţiei. Spirit modern şi vizionar, Pake a evidenţiat că „tipul educaţiunii sociale şi cea mai completă sistemă de instrucţie publică nu o putem afla decât în America”, pentru că doar acolo: s-a dat cea mai completă satisfacţie ideilor favorabile educaţiei femeilor; cetăţenii singuri veghează asupra întrebuinţării fondurilor instrucţiunii publice; programele cursurilor nu se aşteaptă de la guvern; prima grijă a decidenţilor fost extinderea învăţământului primar, iar procedurile şi metodele aplicate sunt cu totul practice. (…) Convingerile politice, cele referitoare la administraţie şi lege, îl definesc pe Em. Protopopescu-Pake ca pe un liberal prudent, preocupat de menţinerea ordinii, a stabilităţii sociale şi politice căreia el îi subsumează reformele acceptate ca necesare şi inevitabile. (…)
Pake Protopopescu considera ca firească grija Statului pentru cetăţenii care îi apără interesele. Anticipând jertfele cu care trebuia plătită obţinerea independenţei, el a cerut încă în şedinţa Parlamentului din 6 mai 1877 ca pentru „toţi acei ce se expun la suferinţă şi moarte pentru drepturile ţării, să existe mângâiere în azile bine întreţinute din fondurile publice”.
Câteva luni mai târziu, Pake a redactat şi apoi a susţinut cu toată energia, ca raportor, proiectul legii pensiilor ce se cuveneau invalizilor, orfanilor şi văduvelor de război:
„Sper că veţi ţine seama de sacrele drepturi ale celor căzuţi în luptă şi ale familiilor lor.”
Erau cuvinte mobilizatoare adresate de Protopopescu colegilor săi deputaţi pentru a vota amintitul proiect.
(…) În gândirea social-politică a publicistului şi parlamentarului, un rol nu mai puţin important în menţinerea ordinii sociale îl avea justiţia. Cu ocazia dezbaterii legii pentru organizarea judecătorească (1890), el arăta că „justiţia trebuie să fie a tuturor şi orice partid ar încerca a o confisca în folosul său, ar face o tentativă zadarnică şi nu ar avea decât o izbândă efemeră”.
(…) Corupţia şi abuzul de putere erau văzute ca două mari pericole nu numai pentru administraţie, dar şi pentru evoluţia generală a societăţii:
„Cei care fură prin mijlocirea Statului lasă dezastre în urma lor; ei sunt sprijiniţi de forţa publică, sunt acoperiţi cu misiunea lor în Stat, şi până la un oarecare punct ajung a fi consideraţi că ar avea un drept legitim la asemenea spolieri. (...) Sunt funcţionari în Stat care de altminteri sunt inutili (…) care se cred în drept, după vechile obiceiuri, în virtutea puterii conferite lor, să învârtească lucrurile astfel ca toţi câţi vor avea nevoie de dânşii să caute mai întâi a le satisface cupiditatea şi apoi să se aştepte la concursul lor. (...) Funcţionarul care transformă funcţiunea sa, misiunea sa în Stat, în mijloc imoral de înavuţire în paguba cetăţenilor, acela comite un furt mai periculos decât furtul ordinar; datoria noastră de cetăţeni ne impune a lupta contra şluţi, a face să i se ia din mână puterea de care abuzează”.
În calitatea sa de avocat, Pake nu a contestat legalitatea şi ordinea existentă în Stat. La început, a fost de acord cu sistemul electoral stabilit prin Constituţie, remarcând faptul că dreptul de vot îl aveau „numai acei oameni de elită care posed forţă, inteligenţă şi moralitate. Semnele distinctive ale acestor calităţi sunt etatea, ştiinţa şi averea”. A criticat însă practicile electorale existente atunci, care lăsau loc la numeroase abuzuri: „Multe şi mari dificultăţi s-au născut şi se nasc în privinţa censului electoral, mai cu seamă la noi, unde consiliile comunale, afară de câteva excepţii, cred de a lor datorie, fiindcă au fost alese prin influenţa guvernului, să-l serve cu mistificarea listelor, introducând pe cei fără drept şi plăcuţi guvernului în colegiuri din care legea îi exclude, şi excluzând pe cei cu drept, dar neplăcuţi guvernului.”
(…) Totodată, Pake Protopopescu a fost adeptul participării active a cetăţenilor la viaţa politică, îndeosebi prin exercitarea dreptului de vot: „Astăzi mi se pare că comercianţilor şi tuturor cetăţenilor se poate zice: dacă voiţi a ajunge sclavi şi săraci, abţineţi-vă de la politică, nu vă interesaţi de soarta ce vă aşteaptă, lăsaţi alegerile în mâna poliţiei şi a bătăuşilor”.
Spre sfârşitul carierei politice, având experienţa manevrelor politicianiste care impuneau amestecul Primăriei în alegeri, Em. Protopopescu arăta că „a sosit vremea ca guvernele să iasă din mulţimea poporului, iar candidaturile la dregătoriile publice trebuie să plece de jos în sus, iar nu de sus în jos”.
Această declaraţie a apărut contemporanilor ca demagogică, dar ea ilustrează spiritul realist, chiar vizionar al lui Pake Protopopescu. Cunoscând modelele american şi vest-european, el a exprimat ideea că şi în România se pot realiza reforme ale sistemului electoral.
(…) Atitudinea pragmatică a lui Em. Protopopescu, care a trecut peste obstacolele convenţionale ce-i separa pe conservatori de liberali, s-a concretizat într-o traiectorie politică sinuoasă, criticată din toate direcţiile spectrului politic. Mihail Kogălniceanu arăta bunăoară, în şedinţa din 7 noiembrie 1888: „eu cam demult cunosc pe d. Pake; nu am nimic de zis în contra calităţilor sale, dar (…) un defect al D. sale din cele mai vădite este că voeşte să fie cu picioarele în toate luntrile”.
Reproşuri i-au adresat şi conservatorii „puri”.
(...) Aşadar, în lumina exemplelor de mai sus, Em. Protopopescu-Pake apare nu numai ca un intelectual remarcabil, ci şi ca o personalitate cu o amplă viziune asupra societăţii, capabil să ofere soluţii realiste pentru modernizarea acesteia. El a reuşit să dea viaţă unora dintre aceste idei prin iniţiative legislative, dar mai ales prin opera de modernizare a Capitalei. Realizările din viaţa publică şi preţuirea arătată de societate reprezintă dovezile concludente ale spiritului modern care l-a caracterizat pe Em. Protopopescu-Pake.
Fragmentele de mai sus fac parte din volumul Emanoil Protopopescu-Pake. Un bucureştean de legendă de Dragoş Lucian Ţigău, lucrare care va apărea în curând în cadrul colecţiei Planeta Bucureşti a Editurii Vremea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
