Emil Simon, unul dintre cei mai apreciati sefi de orchestra din tara noastra, a absolvit Conservatorul "Gheorghe Dima" din Cluj in 1960. La clasa de compozitie, pe care a urmat-o in paralel cu cea de dirijat, l-a avut ca maestru si indrumator pe Sigismund Toduta. (Radu Constantinescu)
Maestrul Sigismund Toduta, continuatorul lui Antonin Ciolan la directiunea Filarmonicii Transilvania din Cluj, a fost profesorul meu de compozitie si pot sa spun ca am avut privilegiul de a-l cunoaste indeaproape. Impresia pe care ti-o crea era aceea a unui om de o distinctie rara, de o politete desavarsita si care trata fiecare moment al uzantelor cu cea mai mare atentie. Ducea o viata de o rigoare extraordinara, cu ore fixe de repaus si de masa, il vedeai plimbandu-se in aceleasi momente ale zilei, cu pasi vii, prin parcul public. Orele de creatie erau sfinte si in timpul lor nu putea fi deranjat de nimeni, nici macar la telefon.
A fost student la Roma, la Institutul Pontifical pentru Muzica Sacra. Acolo si-a sustinut doctoratul avandu-i ca profesori pe Ildebrando Pizzetti si Alfredo Casella, doua mari nume ale firmamentului muzical al secolului trecut.
Parantezele si divagatiile sale la cursul de forme in cadrul clasei de compozitie erau extraordinare. Analiza Preludiului la opera Tristan si Isolda de R. Wagner a fost un exemplu de perfectiune si de exactitate.
Clasa noastra de compozitie nu era numeroasa; cate 1-2 studenti in fiecare an. Maestrul venea la cursuri cu o punctualitate extraordinara, incat puteai sa-ti potrivesti ceasul dupa aparitia sa. Imi aduc aminte ca o data l-am asteptat pe culoar; domnia-sa a trecut imperturbabil pe langa noi, a intrat in clasa si a inchis sec usa dupa el. Atunci ne-a spus ca studentul isi asteapta profesorul in banca, acesta fiind cel care intra ultimul in sala de curs si inchide usa.
In particular, maestrul Toduta era de o caldura unica si de o sinceritate absoluta, de o lipsa totala a ceea ce insemna prefacatoria. Mi-l amintesc intrand in Academia de Muzica: studentii, in momentul cand il vedeau, se lipeau de pereti - dar nu de frica, ci dintr-un respect imens. Pentru a intelege exigenta maestrului, este suficient sa amintesc ca modul sau de a numara exemplele la liedul distrofic era urmatorul: "Pentru data viitoare va rog sa faceti ca tema unul-douazeci-treizeci de exemple". Nu cunostea numeralele 1-2-3, ci 1-20-30. Mai greu era cand trebuia sa facem 20-30 de forme de sonata, pentru ca luau mai mult timp. Sigur ca glumele de acest fel erau gustate atat de domnia-sa, cat si de noi dupa ce ne-am lamurit ca sub aparenta severitate si sub ironia de calitate, rostita din varful buzelor, se ascundea un om de o bunatate extrema.
"Buna dimineata, maestre!"
Cand am terminat, simultan, compozitia si dirijatul, am avut impresia ca maestrul ar fi dorit sa ma ia asistent la clasa lui de compozitie. In acelasi timp, maestrul Ciolan imi spunea: "Baiete, o sa vii din toamna asistentul meu la Filarmonica". In acel moment, a trebuit sa optez pentru una dintre aceste doua sanse, mari si extraordinare in egala masura. Am preferat-o pe cea de asistent al maestrului Ciolan, aflandu-ma mai implicat in procesul de re-creere a discursului muzical. Ei bine, la aflarea optiunii mele, maestrul Toduta si-a schimbat modul de adresare, din "Dragul meu" sau "Domnul meu" in "Maestre". Eu il salutam cu respect pe strada sau pe culoarele Conservatorului, iar el isi ridica palaria si imi raspundea "Buna dimineata/Buna seara, maestre!". Nu am uitat aceasta ironie o viata intrega.
Sigur ca, peste ani, am ramas in permanenta apropiati si mi s-a mai atenuat in urechi sensul ironic al expresiei intrebuintate, devenind si eu, incet-incet, un mic maestru. Mai mult, ajunsese ca atunci cand termina un segment al uneia dintre marile sale lucrari vocal-simfonice, fie ca era vorba de oratoriul Miorita, de oratoriul Pe urmele lui Horea sau de opera Mesterul Manole, a carei elaborare, mi s-a confiat, a durat 25 de ani, nu ezita sa ma cheme si sa ma astepte cu infrigurare la usa apartamentului de pe strada care acum ii poarta numele. Stateam ore intregi parcurgand manuscrisul a ceea ce el dorea sa prelucreze in vederea versiunii finale; si, nu o data, o recomandare facuta cu decenta a fost luata in considerare. Desigur, nu ma refer la forma pe care o dadea lucrarilor sale, ci la unele detalii de orchestratie, urechile si ochii mei fiind din ce in ce mai versati si mai exersati cu sonoritatile orchestrale, fapt ce decurgea din activitatea mea de dirijor.
Aceasta specializare, care mi-a adus mari satisfactii profesionale, a avut insa consecinte mai putin placute pe planul compozitiei, unde o viata intreaga m-am simtit dator maestrului meu Sigismund Toduta. Pentru ca, nu o data, mi-am pus intrebarea: "Ai terminat o sectie de compozitie; unde iti sunt creatiile?". Si am ajuns la o concluzie oarecum dura: faptul ca, prin natura profesiei de dirijor, parcurgeam atatea partituri ale altor compozitori ma facea sa nu ma pot detasa de obsesia acelor sonoritati (ca in cazul operelor lui Stravinski, Hindemith, Honegger etc.), astfel ca, in final, nu mai puteam sa fiu eu insumi ca mod de exprimare. Imi amintesc ca ultima mea compozitie, un soi de uvertura Sonata per orchestra, care s-a si tiparit de catre Uniunea Compozitorilor, am aratat-o colegilor mei Liviu Glodeanu si Mihai Moldovan, cu care eram in bune relatii de amicitie si pe care ii vedeam de fiecare data cand eram la Bucuresti. Ei bine, impreuna cu ei am ajuns la concluzia ca acea lucrare era o suma a mijloacelor tehnice intrebuintate de alti compozitori in creatiile lor. Asta m-a lecuit definitiv. Aveam niste schite pentru un oratoriu, un recviem laic, bazat pe traditiile de inmormantare din Maramures, ar fi fost o lucrare interesanta. Schitele le am si acum, pe aici, pe undeva in camera mea de lucru. Asa ca niciodata nu e prea tarziu...
In fieful mafiei
Activitatea Filarmonicii din Cluj nu se desfasura numai la sediu. Aveam numeroase turnee in tara si peste hotare (Germania, Austria, Franta, Italia). Turneele reprezentau pentru orchestra tot atatea prilejuri de emulatie. Si, credeti-ma, nu o data a trebuit sa dam adevarate examene de virtuozitate. Spre exemplu, in anii '74-'75, in Italia, mai intai la Florenta si pe urma la Torino, am fost sub contract cu impresari care ne-au cerut sa interpretam integrala creatiei simfonice beethoveniene, toate simfoniile, uverturile si concertele intr-o singura saptamana, in sapte seri consecutive. Tur de forta care nu este la indemana oricui. 20 de ani mai tarziu, am repetat integrala Beethoven la Cluj, dar la ritmul de doua concerte pe saptamana. Recent am incheiat acest ciclu cu Filarmonica Banatul din Timisoara, dar cele sapte concerte au fost plasate de-a lungul a doua stagiuni.
Voiajele noastre erau presarate nu numai de succese, ci si, uneori, de intamplari tragicomice. Spre exemplu nu o data, in Italia, se intampla ca autocarele noastre sa ajunga la locul de destinatie abia la ora concertului. Sau cantam in catedrale si nu puteam sa ne schimbam in sacristie din tinuta de voiaj in fracul de concert. Iar noi nu mai aveam timp sa mergem la hotel sa ne imbracam; si ne schimbam practic in si langa masina, de unde intram direct in catedrala. Legat de aceasta, imi amintesc o intamplare din orasul Gela, din sudul Siciliei. Ajunseseram spre seara, cu putin timp inaintea concertului, in ceea ce numeau ei piata centrala. Cand cele doua autocare au oprit chiar in centrul pietei, toate ferestrele s-au deschis larg si localnicii au iesit la vedere, cu mic, cu mare, curiosi sa vada ce cauta acei oaspeti straini in orasul lor. Gela isi dobandise faima prin faptul ca acolo este locul de obarsie a mafiei siciliene. Dar asta aveam sa o aflam mai tarziu. Stiind ca suntem in intarziere, ne schimbaseram in tinuta de concert inca de pe drum. Ei bine, in momentul in care din autocare au inceput sa coboare oameni imbracati in negru, avand in mana cutii negre, alungite (tocurile de vioara, de fagot sau de corn), obloanele au inceput sa se inchida precipitat. In cateva secunde, piata ramasese pustie, iar instrumentistii nostri se uitau nedumeriti de jur-imprejur.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
