In anul 1932, corespondentul New York Times la Moscova Walter Duranty a primit Premiul Pulitzer pentru o serie de articole scrise cu un an inainte, referitoare la reformele economice sovietice, despre care responsabilii Pulitzer spuneau ca le-a redat "cu profunzime, obiectivitate si estimare clara a evenimentelor". In anii care au urmat primirii distinctiei, Duranty a continuat sa scrie despre situatia din Rusia Sovietica, dar materialele sale erau vizibil prostaliniste.
In anii 1932-1933, zona Ucrainei trecea prin cea mai mare drama din istoria sa: foametea ingrozitoare care a decimat populatia cu nu mai putin de 7 milioane de victime, intretinuta tacit de Stalin, care cunostea foarte bine situatia ucrainenilor - el ii deposedase de produsele muncii lor prin politica de colectivizare fortata a agriculturii. Ucrainenii numesc acest genocid Holodomor (termen care inseamna moarte prin infometare), si reprezinta pentru ei un altfel de Holocaust, cea mai neagra fila din istoria Ucrainei, ale carui victime sunt rememorate la fiecare 26 noiembrie. Desi fusese la fata locului si cunostea situatia vazuta cu ochii sai, despre toate acestea Walter Duranty nu a scris un singur rand.
La a 70-a aniversare a Holodomorului, in anul 2003, mai multe grupuri din diaspora ucraineana au cerut cu insistenta retragerea premiului Pulitzer acordat ziaristului Duranty, pe care ucrainenii l-au numit "apologet al stalinismului" pentru minciuna intentionata pe care a raspandit-o in America acelor ani cu privire la situatia adevarata din Rusia. Numarul real al victimelor Holodomorului a fost ascuns de Uniunea Sovietica pana dupa destramarea sa, dar dupa ce Ucraina si-a castigat independenta, in 1991, adevarul a iesit la iveala, desi chiar si astazi acest capitol intunecat din istoria Ucrainei este evitat de opinia publica mondiala, putine natiuni recunoscand drept genocid foametea din acele vremuri. Circa o mie de documente referitoare la criza din Ucraina anilor '30 au fost facute publice de-abia in 2003 si ONU a asezat crimele "pe aceeasi treapta cu cele mai rele atrocitati ale timpului nostru" si le-a recunoscut ca "tragedie nationala", dar a evitat cuvantul "genocid", dupa cum relata pe atunci BBC.
Se pare ca ziaristul Walter Duranty stia foarte bine situatia reala, dar nu voia sa scrie despre ea, el impartasindu-si impresiile in particular membrilor Ambasadei Marii Britanii, carora putea chiar sa le estimeze numarul mortilor. In iunie 1931, el a recunoscut in fata unui diplomat american aflat in post la Berlin ca, "in acord cu New York Times si cu autoritatile sovietice", articolele sale reflectau intotdeauna pozitia oficiala a regimului sovietic, iar nu pe a lui insusi (Cf. Leonard Leshuk, US Intelligence Perceptions of Soviet Power 1921-1946, London, Frank Cass Publishers 2003). Ajunsese un virulent negationist al genocidului ucrainean, calomniindu-si unii colegi care avusesera curajul sa scrie exact ce vazusera in Ucraina. Gareth Jones de la Manchester Guardian a fost primul care a denuntat tragedia locuitorilor Ucrainei, apoi Malcom Muggeridge, de la aceeasi gazeta. Amandoi au fost facuti "mincinosi" de catre Duranty, doar pentru ca au avut demnitatea sa spuna adevarul.
Inainte ca diaspora ucraineana sa demareze campania de anulare a premiului pentru Duranty, cotidianul New York Times se gandise la acest subiect. In 1990, in preajma aparitiei unei biografii a lui Walter Duranty, ziarul spusese intr-un editorial ca fostul sau corespondent era "prostalinist" si ca a ramas "voit indiferent la foametea din Ucraina". Totusi, la etajul al 11-lea al sediului New York Times, acolo unde sunt expusi laureatii premiului Pulitzer care au fost angajati ai ziarului, sub fotografia lui Duranty scrie doar atat: "Diferiti autori, de la New York Times sau din alta parte, i-au discreditat scriitura".
O comisie special creata de comitetul Pulitzer, condusa de un reputat istoric, profesorul Mark von Hagen de la Columbia University, s-a reunit de nenumarate ori pentru a decide daca premiul trebuie sau nu retras ziaristului. Concluziile profesorului au fost severe. Ele denuntau "absenta echilibrului si acceptarea fara cea mai mica umbra critica a manierei in care Stalin justifica regimul sau crud si ineficace". Directorul New York Times, Arthur Sulzberger Jr, a tinut sa precizeze ca jurnalul nu se opune retragerii premiului in cazul in care aceasta decizie va fi luata. S-a luat in considerare, de asemenea, faptul ca articolele lui Duranty, cele pentru care a primit premiul, au fost scrise inainte ca foametea sa inceapa propriu-zis, adica in 1931. Consiliul responsabil cu acordarea premiului Pulitzer a anuntat intr-o declaratie de presa ca premiul acordat in 1932 nu i se va retrage ziaristului, pentru ca organizatia "Pulitzer Prize" nu a luat in considerare atunci intreaga activitate a lui ca ziarist, ci doar seria de articole intrate in competitie. "Raportate la standardele actuale ale reportajului din strainatate, materialele lui Duranty din 1931 sunt departe de exigentele moderne. Cu toate acestea, in cazul de fata nu exista o marturie clara si convingatoare a unei mistificari deliberate, acesta fiind standardul relevant pentru reexaminarea cazului", au spus membrii consiliului Pulitzer.
Controverse privind premiul Pulitzer au mai fost si inainte si dupa cazul Duranty, dar in istoria de 88 de ani a prestigiosului premiu, organizatia nu a retras niciodata distinctia vreunui jurnalist. Exista un singur caz in care premiul a fost returnat la doua zile dupa inmanare de catre redactia Washington Post pentru o jurnalista a acestui cotidian care a fost deconspirata ca a scris un reportaj despre un copil care nu exista in realitate. Tehnic insa, nu Pulitzer Prize a cerut acest lucru.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
