Colecţia numită Eroscop, coordonată la Editura Trei de neobosita Magdalena Mărculescu şi Pascal Bruckner publică în ritm constant titluri şocante pentru o parte a cititorilor, foarte căutate de altă parte a lor. Aşa se întâmplă şi cu cele mai recente apariţii.
Nikki Gemmell – Mireasa dezgolită. Traducere din engleză de Laurenţiu Dulman. O carte care irită din prima clipă. O mamă trimite unui editor mansucrisul lăsat de fiica sa care a dispărut, împreună cu fiul abia născut şi căruciorul acestuia. Niciun corp n-a fost găsit. Fiica fusese o soţie exemplară şi o mamă exemplară. Dar manuscrisul e un jurnal incendiar, o cronică a vieţii duble a femeii dispărute, a trezirii sale sexuale, a adulterului. Jurnalul spune lucruri cutremurătoare despre iubire, căsnicie şi sex. Fiecare din cele 138 de capitole are un titlu, câte o regulă, lungi de cele mai multe ori, despre ce trebuie să facă ori să nu facă o soţie (sunt, de fapt, o serie de „lectii” dintr-un vechi manual pentru soţii din perioada elisabetană); conţinutul regulilor contrastează radical cu conţinutul capitolelor. Cartea a fost publicată anonim. Presa a descoperit că autorul e Nikki Gemmell, o australiancă semnatară a altor trei romane înaintea celui de faţă. „Mireasa dezgolită” a devenit o senzaţie la nivel internaţional. „Mi-a plăcut ideea de a coborî dincolo de suprafaţa lucrurilor şi de a explora viaţa secretă a unei femei – spune autoarea. Cu atât mai bine dacă, aparent, era o soţie bună şi mulţumită... Într-o relaţie, e greu să fii complet onest, să-i arăţi partenerului adevăratul tău sine... Asta nu înseamnă că este o carte autobiografică; este un amestec de ficţiune şi adevăr, de fantezie şi fapte reale, o cuvertură cusută din peticele propriilor mele poveşti şi ale prietenelor mele... Mireasa dezgolită este despre o femeie care îşi găseşte vocea.”
„Explorand sexualitatea feminina, Nikki Gemmell face un portret subtil al mariajului modern.” – The Independent
Marina Anderson – Şcoala supunerii. Traducere din engleză de Ana Daniela Micu. Editura Trei ştie să-şi facă reclamă. Scrie, chiar pe prima copertă: „Daca ai devorat Fifty Shades, pregateste-te să citeşti Scoala supunerii. Un roman indecent despre emancipare sexuală şi acceptare a propriului erotism.” Şi continuă: „Natalie Bowen, o femeie de carieră din Londra, este invidiată de multa lume, însă viaţa ei personală e un dezastru. Bărbaţii nu pot să se împace cu succesul ei, iar Natalie crede că nu va găsi niciodată fericirea adevărată. Când aude despre o şcoală exclusivistă de weekend numită Paradisul, un loc unde vizitatorii sunt iniţiaţi în plăceri pe care nu şi le-ar fi imaginat niciodată, Natalie e şocată de idee – totuşi nu reuseste să-şi înfrângă dorinţa de a afla mai multe. Ajunsă la Paradis, îl cunoaşte pe enigmaticul şi disciplinatul Simon, un bărbat obişnuit să obţină tot ce vrea”
Este vorba despre unul dintre nenumăratele romane apărute după „Cincizeci de umbre încătuşate”, scrise tot de femei, aproape după reţetă, la comandă. Din păcate, dacă în cea amintită existau ceva valori literare, aici lipsesc cu totul. Cartea reia tema dominării femeii, în răspăr mai mult, şi pare a fi destinată cu prioritate cititoarelor. Eroina, o tânără de 27 de ani, e obişnuită să conducă, dar viaţa sa sentimentală şi sexuală e searbădă, până descoperă Sanctuarul, un loc unde femeile învaţă să se supună. Ce urmează nu are valoare – e un parcurs „iniţiatic” cu scene de sex care se succed, tehnici de acuplare ş.a.m.d. Cartea abundă şi în idei aiuristice – de pildă, aceea că femeile care deţin putere ori un job performant uită plăcerea de a se supune. Probabil de înţeles dacă ne amintim că Marina Anderson este pseudonimul unei autoare de literatură erotică.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
