Ziarul de Duminică

Există un leac împotriva bolii Alzheimer? – carte recomandată de Ziarul de duminică

Există un leac împotriva bolii Alzheimer? – carte recomnadată de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

24.04.2012, 10:43 398

Este povestea unui caz de Alzheimer documentat minuţios, dar şi un thriller psihologic. Eroul, sexagenarul Konrad Lang, este un bărbat a cărui salvare depinde de propriile-i amintiri. Pe măsură ce boala avansează cu rapiditate, Konrad nu-şi mai aminteşte trecutul apropiat, ci întâmplări din copilăria din ce în ce mai îndepărtată.

Dar astfel, Konrad, de felul lui un bărbat liniştit, paşnic, la locul lui, devine o ameninţare pentru familia alături de care trăieşte de o viaţă, ca un tolerat, însă deopotrivă neacceptat ca membru al familei. Nici el, nici alţii nu s-au întrebat vreodată de ce s-a întâmplat asta o viaţă întreagă, până când amintirile lui nu stârnesc un incredibil muşuroi. Konrad devine, cu fiecare amintire, un martor periculos, pe care familia încearcă să-l înlăture, fără succes, până în clipa în care se află secretul teribil petrecut în urmă cu peste şase decenii, care include şi o crimă. Iar în spatele ei se afla moştenirea unei averi imense. Nu vom spune mai mult.

Fireşte, după atâtea decenii, orice nelegiuire, inclusiv crima, se prescriu. Dar rămâne un fapt poate chiar mai grav pentru profitori: "Ai putea să citeşti atât de des toate amănuntele acestei poveşti scârboase în orice ziar de scandal, să le auzi atât de frecvent la orice post din ţară şi chiar din străinătate, până o să-ţi fie silă de tine însuţi." Şi, ca să împiedice un asemenea deznodământ, cei implicaţi ajung la o înţelegere. Romanul este de-a dreptul copleşitor pe alocuri, se citeşte pe nerăsuflate, tensiunea sporeşte pe măsură ce boala îi elimină eroului amintirile. Cititorul speră, odată cu cei care îl îngrijesc pe bătrân, că medicamentul descoperit şi testat pe el înainte de a fi produs pe scară largă va avea un efect măcar în încetinirea implacabilului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO