Medicul o sfătuise pe mama Eliza să plece, pentru zece zile, într-o staţiune la tratament. Avea probleme cu vezica, după cîte pricepuse Timi. Ori cu reumatismul? În orice caz, medicul fu categoric, tratamentul trebuia început, nu mai suferea nicio amînare. Trecuseră doi ani de la moartea stranie a unchiului Rică. Fiecare din familie îşi amintea de el în felul său, nu comunicau pe această temă. Timi îl visa, uneori, noaptea. Poate şi mama Eliza, dar evita s-o întrebe. Pe Mara, nici atît. Risca să audă vorbe noroioase, pline de miasme otrăvitoare. Dorea să păstreze o imagine a unchiului Rică emanînd bună dispoziţie, entuziasm, bucurie.
Mama Eliza avea o verişoară de gradul doi, cu cîţiva ani mai tînără decît ea, care locuia în acelaşi oraş. Era măritată cu un profesor şi fără copii. După moartea unchiului Rică, verişoara Frida le-a călcat mai des pragul apartamentului. Etala, cu sinceră mîndrie, doi sîni enormi pe care-i acoperea doar pe jumătate şi era copleşită, constant, de-o molipsitoare veselie. Mică de statură şi plină de neastîmpăr, rîdea din orice, în rafale mărunte. Lui Timi îi năucea, cu degetele mîinilor, părul negru de pe cap şi-l ciupea de braţe, de cîte ori îl vedea, afirmînd sonor:
- Te-ai făcut băiat mare... un adevărat bărbat... doar mustaţa-ţi mai lipseşte...
Uneori îl lovea, uşor, peste ceafă, un gest enervant care l-ar fi scos din sărite pe orice adolescent. Prima oară cînd se trezi cu lovitura peste ceafă, Timi avu o reacţie rapidă şi necontrolată, instinctuală. Făcu un salt lateral şi o plesni peste mînă pe verişoara Frida. Ea izbucni în rîs, acompaniată de mama Eliza. Explozii de hohote care mişcară tablourile agăţate pe pereţi. La început speriat de gestul său, Timi sfîrşi prin a se alătura rîsului celor două femei, mai reţinut, mai ponderat, dar eliberîndu-se din crisparea care-l capturase. Sînii muntoşi ai verişoarei Frida săltau în toate direcţiile, liberi sub bluza vişinie. Femeia cea veselă îl trase pe Timi lîngă ea, într-o îmbrăţişare de împăcare frăţească. Timi simţi cum îl invadează o căldură mătăsoasă, parfumată, şerpoasă. O clipă, avu impresia că s-a scufundat complet între umflăturile acelea pline de şuşoteli molatice, gata să se sufoce. Ca şi cum ar fi alunecat într-o fîntînă adîncă, cu apă fierbinte ori ar fi fost absorbit de gura ştirbă a unui balaur. O gură în flăcări. Cînd se desprinse, în sfîrşit, de verişoara Frida, se simţi ca un miez de pîine înmuiat în vin. Surprins, constată că-i face plăcere. Parcă ar fi cîştigat o bătălie. Zîmbi, mişcîndu-şi privirile de la o femeie la alta. Priviri limpezi, lipsite de semne de întrebare, de nedumerire. După ce-şi mai potoli rîsul şi săltatul sînilor, verişoara Frida zise:
- Eşti un adevărat haiduc. Ba nu! Am greşit. Eşti un adevărat roman... Septimius! Din vremurile glorioase ale lui Cezar. În curînd, va trebui să înveţi să şi călăreşti.
Iarăşi hohote de rîs la care luă parte şi Timi în mod spontan. Habar nu avea dacă există un centru de echitaţie în oraş. Dar e bine ca viaţa să aibă doza ei de mister, de inefabil. Despre mister şi inefabil, Timi avea să afle mai tîrziu, cînd va ajunge, involuntar, în lumea artiştilor. A poeţilor şi prozatorilor, a pictorilor şi a muzicienilor.
Sînii verişoarei Frida îl propulsară într-o zonă inefabilă. Într-o zonă de-a dreptul crepusculară.
Verişoara Frida ştia să cînte la pian. Toată lumea o aprecia pentru acest talent. De cîte ori venea în vizită, verişoara Frida se aşeza la pianina vieneză moştenită de mama Eliza de la străbunică şi, fără a fi rugată, ştergea praful de pe capac, apoi interpreta un vals, un rondo ori cîte o piesă sprintenă, ritmată, veselă. Timi o asculta cu mare atenţie şi chiar cu admiraţie. Se întreba, cum de nu o încurcă la cîntat sînii aceia mari, aproape revărsaţi peste clape. Îi plăcea muzica interpretată de verişoara Frida. Avea ureche muzicală, Timi, şi o aplauda pe pianistă cu sîrg, îmbujorîndu-şi palmele. Obrajii verişoarei Frida se îmbujorau şi ei, datorită unei tainice simbioze. Invariabil, după ce termina de interpretat (nu se lungea niciodată mai mult de o singură piesă) se ridica, brusc, şi zicea:
- De fapt, sînt o ratată.
Toţi se grăbeau să o contrazică. Ea rîdea de vorbele lor şi le făcea semne să înceteze. Odată a povestit:
- Puteam ajunge solistă ori măcar profesoară la Academia de muzică din capitală. Dar mama m-a obligat să mă mărit şi să mă stabilesc aici, cu ea. Cum să zacă ea singurică într-o casă mare şi cu grădină. Cică, era foarte bolnavă, dar pînă acuma, slavă Domnului, nu are nici pe dracu'! Îi era frică să n-o strivească plictiseala. Am avut perioade cînd mă apuca disperarea. Deveneam profund depresivă, uitam şi cum trebuie zîmbit. Am vrut, odată, să-mi tai un deget cu o lamă de ras. L-am crestat binişor, aşa, de-a naibii, şi am picurat sînge pe clapele pianului, spre oripilarea mamei care leşinase de mai multe ori consecutiv... Apoi, cu timpul, mi-a trecut. Definitiv. Acum rîd des şi învăţ copiii să clămpăne la pian. Am ajuns profesoară de liceu. Cineva trebuie să facă şi treaba asta, nu?
După ce îşi înteţise vizitele, verişoara Frida îi propuse lui Timi să-l înveţe să cînte la pian.
- Îi dau ore gratis, rîse ea privind-o pe mama Eliza. E păcat să trăieşti în casă cu o veritabilă pianină vieneză şi s-o laşi să îmbătrînească nefolosită. Tu ce zici, Timi, vrei să te învăţ?
Întrebarea, parfumată ca o piersică, îi atinse urechile cu tandreţea unei mîngîieri insinuoase. Timi aprobă, fără a sta pe gînduri.
- Nu-i va strica puţină educaţie muzicală, hotărî mama Eliza, chiar dacă nu va ajunge nici solist şi nici profesor de pian...
Lecţiile de pian erau sporadice, dar mereu vesele şi fructuoase. Timi prindea repede, dovedind aptitudini. Reuşea să se concentreze, chiar şi aflîndu-se foarte aproape de verişoara Frida, de braţele ei goale, rotunde, de sînii muntoşi, vulcanici. Notele muzicale se scurgeau umede şi fierbinţi, adesea, şi prin porii pielii rozalii.
Prin urmare, mama Eliza plecă la băi, iar verişoara Frida fu de acord să se mute la ei pe respectiva perioadă, să le gătească copiilor. Soţul, un bărbat pătrat cu ochi ovini şi fire blîndă, nu comentă. Era un tip liniştit, ascultător, preda geografia, iar singura sa pasiune era pescuitul în baltă, nu în ape curgătoare unde e nevoie de mişcare. Spre disperarea soţiei, ţinea sistematic în frigider cutiile cu rîme, coropişniţe şi viermi. În rest, niciodată nu apărea vreun alt motiv de ceartă. Fiind complet afon, lipseau şi disputele pe teme muzicale. De fapt, pe orice fel de teme.
Sîmbătă seara, Mara plecă la un chef cu prieteni unde, după cum îi era obiceiul, dansa pînă dimineaţa, îngurgitînd băuturi energizante. Îi lăsă pe Timi şi verişoara Frida în faţa pianinei, descifrînd noi portative. După vreo jumătate de oră de la plecarea fetei, verişoara Frida zise simplu şi clar:
- Cred că ar trebui să faci o baie.
- Ai dreptate, tanti Frida, confirmă Timi cu sinceritate dezarmantă, n-am făcut de vreo două zile şi s-ar putea să put...
Verişoara Frida rîse zglobiu, apoi continuă, la fel de zglobiu:
- Şi nu-mi mai spune tanti. Sună ca naiba. Spune-mi, simplu, Frida. Ca şi cum aş fi... o colegă de bancă, bine?
- Bine.
Timi se vîrî în vana plină cu apă fierbinte. În timp ce trupul prindea a se moleşi iar gîndurile să lîncezească într-o plăcută toropeală, în albastra sală de baie intră verişoara Frida.
- Nu visa, Timi, ciripi ea ca o pasăre scăpată din colivie. Aşa nu dispare jegul. Ridică-te în picioare să te săpunesc cum trebuie.
Timi se ridică automat în picioare, executînd ordinul ca un soldat conştiincios care nu gîndeşte. Imediat, însă, se întoarse cu spatele la verişoara Frida înarmată cu un săpun mirosind a plante exotice. Palmele ei moi, dotate cu perniţe rotunde, începură să alunece pe spatele băiatului. Mişcări lente, hotărîte şi fine în acelaşi timp, susurînd parcă o umedă frază muzicală. Un masaj făcut epidermei. Coborîră spre mijlocul subţirel, iar Timi chiţcăi ca un şoricel călcat pe codiţă.
- Mă gîdil.... explică el, jenat.
- Rezistă, rîse verişoara Frida, nu te comporta ca o fată.
Timi îşi muşcă buzele, străduindu-se să se comporte ca un bărbat. Mîinile verişoarei Frida inventau cercuri pe fesele băiatului. Apoi degetele începură să apese nevăzutele clape ale pulpelor.
- Se vede că faci sport, constată verişoara Frida. E bine, menţine în formă şi trupul şi mintea.
Îl întoarse, brusc, cu faţa spre ea. Timi roşi pînă dincolo de albul ochilor, dar nu scoase un sunet. Se afla într-o erecţie plină de uimire şi aproape dureroasă. Nu-i venea să creadă că obiectul acela vîrtos ţinea de trupul său. Capul umflat şi congestionat al erectilului se afla în dreptul sînilor acoperiţi aproximativ de halatul de casă. Dar verişoara Frida nu-i acorda nicio atenţie. Clăbucea cu săpun parfumat gîtul, claviculele, braţele. Zăbovi mai mult asupra pectoralilor, animînd sfîrcurile.
- Ţi-au crescut, deja, fire de păr pe piept, ciripi Frida şi începu să coboare spre pîntec.
Îi curăţă buricul, evitînd cu dibăcie capul umflat care vibra la mică distanţă. Trecu la şolduri, coborî pe coapse şi se aplecă asupra genunchilor. Răsuflarea Fridei ardea sub pîntec. Timi se aştepta ca, din clipă în clipă, erectilul să-i ia foc. Să-l vadă cuprins de flăcări violente. Apa din vană îi ajungea pînă sub genunchi. După ce-i curăţă rotulele, Frida îl întoarse aproape cu bruscheţe, în profil. În acea poziţie, Timi parcă se mai linişti, hotărît să respire uşurat. Dar Frida îi sugrumă, abrupt, orice şansă. Mîna stîngă şi-o propti de fesele băiatului, ca o ventuză, scăpînd un deget între ele. Dreapta îi cuprinse testiculele, clăbucindu-le într-o frămîntare de-a dreptul artistică. Erau degete sensibile, fine, de pianistă profesionistă. Acum cîntau doar în tonalităţi majore, dar în nuanţe catifelate, aproape duioase. Timi închise ochii. Simţea că-i înţepenesc şi muşchii. După un timp nesfîrşit de lung, mîna dreaptă eliberă punga în care înotau cele două bile cărnoase. Apucă erectilul. Îl îndepărtă, puţin, de pîntec, parcă într-o încercare de-al îndrepta, de-al aduce la orizontală. Începu o mişcare de du-te vino plină de graţie, lunecos-aromată. Andante cantabile. Mintea lui Timi fu invadată de clăbuci multicolori. Mîna Fridei îşi continua mişcarea, crescînd încet ritmul. Allegretto grazioso. Pectoralii, pe care balonaşele săpunului din plante exotice începură să se spargă, se umflau şi se dezumflau acompaniaţi de aerul şuierător propulsat, în rafale, printre buzele întredeschise. Şi sînii Fridei săltau într-o mişcare precipitată. Allegro ma non tropo. În spaţiul băii se unduiau siluete ciudate din aburi străvezii. Dansatoare fără chip dintr-un harem al unui sultan... În urechile lui Timi răsunară acordurile strălucitoare ale unei orchestre din instrumente de alamă.
- Presto... giocoso... murmură Frida.
Jetul alb ţîşni glorios, descriind un semicerc larg, ca un amplu legatto peste numeroase şaisprezecimi, apoi plescăi, sec, în apă.
- Acuma lasă-te jos în vană, susură Frida, şi spală săpunul... Apa caldă face bine, nu simţi nicio dezamăgire...
Ascultător, Timi alunecă în apă. Despre dezamăgire, nici vorbă. Se curăţă, fără prea mare entuziasm.
- Acuma e rîndul tău, zise Frida.
Îşi dezbrăcă halatul colorat şi rămase în pielea goală. Sînii mari păreau două animale sălbatice, clocotind de nerăbdare. De pe pleoapele lui Timi alunecau picuri mărgelaţi. Clipea mărunt şi des. Frida urcă alături de el în vană. Rămase în picioare chiar în faţa băiatului care devenea bărbat, fără să-şi dea seama. Frida constată, privind prin apa tulburie, că erectilul nu pierduse din putere, era în aceeaşi poziţie avîntată. Încîntată, Frida se întoarse cu spatele.
- Hai, Tomi, nu dormi...ridică-te... ia săpunul....buuun...începe cu gîtul...am gît frumos, aşa-i? Porneşte spre umeri... Sînt rotunzi... ca nişte perniţe... continuă cu omoplaţii.... am pielea curată, da?... e fină şi proaspătă... coboară încet, pe vertebre, ca şi cum le-ai număra... Îmi place... Ţie îţi place? Acum şoldurile. Cu ambele mîini. E tare carnea, da? Sari peste fese, nu le atinge... încă... treci la pulpe... Hai, curaj... Vîră-ţi mîinile între ele... săpuneşte tot...sînt frumoase picioarele..? Ca nişte amfore... Acuma urcă şi freacă fesele... Abia ai aşteptat, recunoaşte... Sînt operă de artă... Curaj, că nu se sparg... Frămîntă bine... mîngîie şi frămîntă... Desfă-le, nu te sfii! Nu se rupe nimic...
Verişoara Frida se aplecă în faţă, sprijinîndu-se cu palmele de faianţa albastră. Îşi depărtă picioarele şi-şi înălţă fesele, ca Timi să înţeleagă mai bine. Iar Timi descoperea centimentru cu centimetru, bucurîndu-se fără să-şi bată capul ca să înţeleagă. Apoi Frida se întoarse, iar Timi avu nevoie de ambele palme pentru fiecare sîn ca să-l ungă cu săpun. Era uimit de lungimea şi grosimea sfîrcurilor. Continuă cu pîntecul, alt prilej de năuceală. Sub pîntec, doar cîţiva cîrlionţi roşcaţi. Descoperi buzele cărnoase, în timp ce se lăsa în genunchi în apa tulburie şi caldă din vană. Frida îl apucă, gingaş, de ceafă şi-l împinse uşor spre ea.
- Sărută-le, zise.
Îl prinse de urechi şi-i ghidă mişcările. Iar Timi simţea cum amforele se goleau pe limba lui, invadîndu-i gura.
- Îmi place de tine, zise verişoara Frida, eşti ascultător şi înveţi repede.
S-au şters unul pe celălalt cu ştergare mari, albastre. Ca să-i poată şterge gleznele, Frida îngenunchie. Îi sărută, scurt, erectilul de mai multe ori, în locuri precise. Cu drăgălăşenie, precum face o fetiţă cu păpuşa preferată. Prin creierul lui Timi se derulară arpegii briliante. Apoi Frida se ridică, rîzînd. Cu erectilul captiv în mîna ei de pianistă, îl trase pe Timi după ea afară din sala de baie.
- Acum urmează lecţiile cele importante. Avem toată noaptea la dispoziţie. Surioara nu vine decît spre ziuă. Ştii cu cine mi se spune că seamăn?
Tremura, toată, de bună dispoziţie.
- Cu Elisabeth Taylor. Diferenţa e doar la ochi. Ea îi are violeţi, iar eu verzi.
Fu primul contact al lui Timi cu marea artă cinematografică.
După ce se întoarse mama Eliza de la băi, într-o după-amiază, pe cînd Timi stătea la biroul din camera sa şi se chinuia cu o problemă de algebră, surioara Mara intră fără să bată, precum îi era obiceiul. Se aplecă la urechea lui şi, ocolind orice introducere, îi şopti:
- Te-ai culcat cu baba.
Continuînd să rămînă cu ochii lipiţi de caietul de algebră, Timi zise:
- Da.
Surioara Mara se simţi complet dezarmată în faţa unui răspuns atît de scurt. Aproape bosumflată, părăsi camera.
Timi deveni bărbat. Unul tăcut căruia nu-i plăcea să-şi povestească aventurile amoroase.
Din romanul în pregătire la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
