Reveni în cameră, ţinînd între degetele mîinii drepte gîturile albe ale sticlelor de vin şi rachiu, iar între degetele celeilalte mîini, picioarele străvezii ale paharelor.
"Mi-ai spus să mă fac cît mai comodă, iar eu...m-am făcut", se scuză ea, chicotind.
Deschise canapeaua şi se intinse în mijlocul ei, pe burtă, complet goală.
"Bravo...", o lăudă Timi, negăsind altceva mai adecvat să-i spună.
"Arăt ca un bebeluş de cîteva luni...", ciripi Pati. "Poate ţi-a făcut şi ţie mama o astfel de poză. Toţi bebeluşii au măcar una. Zac pe burtă cu căpşorul ridicat şi-s foarte veseli..."
"Exact...", confirmă Timi, "însă fetiţelor... le lipsesc ţîţele..."
"Vai, Timi, dar nu mă aşteptam să vorbeşti aşa urît...", se alintă Pati, "doar eşti scriitor..."
"Sînt ziarist", o corectă Timi, în timp ce se aşeza, comod, în fotoliu.
"Scrii, asta pentru mine înseamnă scriitor!"conchise Pati, rostogolindu-se de două ori pe canapea, împrăştiind frisoane în jurul ei.
Timi îşi trase fotoliul mai aproape şi-i întinse golaşei chelneriţe paharul cu vin. Lui îşi turnă rachiu.
"Să ciocnim pentru... prima mea vizită la tine", zise Pati
"Pentru prima ta vizită...", îngînă Timi.
Ciocniră. Clinchet vesel, zurliu, pus pe şotii.
"O să crezi că-s tîrfuliţă, din moment ce am venit la tine fără nicio ezitare...", zise Pati şi continuă fără a aştepta replica lui Timi, "dar ia spune-mi s-a lăudat vreodată careva dintre clienţii Acvariului că mi-a tras-o..."
"Nu s-a lăudat nimeni...", recunoscu Timi.
"Ştiu, eşti cel mai bun ascultător", continuă Pati, "ne cunoaştem de-o lungă vreme, multe am mai discutat noi cînd lipseau clienţii, pînă şi politică! Nu ţi-e ruşine să vorbeşti cu mine, chiar dacă n-am facultate şi-s o servitoare numai bună pentru servit la masă şi... în pat!"
"Cine spune asta...?"scăpă Timi întrebarea.
"Soţul meu, imbecilul!" îl lămuri Pati. "Să-ţi povestesc..."
"Pot da drumul la muzică?" întrebă Timi. "În surdină..."
"Bineînţeles că poţi. Îmi va fi chiar mai uşor să-mi deşert sacul cu mizerii..."
Timi porni muzica. Louis Armstrong şi Ella Fiztgerald. Avea numeroase ore înregistrate cu cei doi. Îi putea asculta la nesfîrşit, într-o sonoritate moderată. Vătuită. Cu difuzoarele camuflate de cîteva cărţi.
"Dar... să mă acopăr cu ceva..." gînguri Pati, "cît timp vorbim şi bem..."
"O idee bună", o aprobă Timi zîmbind, "te-aş urmări mult mai atent... E o păturică în spatele pernelor..."
"Arăt bine?", întrebă Pati şi se mai rostogoli o dată, desfăcîndu-se şi închizîndu-se ca o floare a nopţii. Ca o plantă carnivoră.
Timi confirmă, dînd din cap abia perceptibil, zîmbind subţire pe sub mustaţa groasă şi neagră, iar Pati descoperi pătura de culoarea muştarului şi o azvîrli peste ea, acoperindu-se pînă sub sînii treziţi la viaţă, cu sfîrcurile alungite precum coarnele unui melc rozaliu.
"Degeaba ai vrea să-mi acopăr şi sînii, eu gesticulez al naibii de tare cînd povestesc şi-atunci păturica, oricum, va aluneca de pe sîni şi mă va enerva s-o tot trag la loc şi-apoi vreau să şi fumez şi să beau un pahar cu vin...", explică Pati dintr-o suflare
"Eu nu doresc să-ţi acoperi sînii", replică, blînd, Timi, "fă cum îţi cade ţie mai bine..."
Ciocniră din nou. Clinchet senin, în tonalitatea cristalină a Ellei Fitzgerald. Sorbiră, în acelaşi timp, înghiţitura de vin şi înghiţitura de rachiu alb.
"Întîi i-am explicat, blînd, că nu e cazul să-l ducă cu el, pe băiat, la vînătoare. E prea mic, încă nu a împlinit zece ani. Cică aşa-l face bărbat, îl pune să hăituiască, îl face hăitaş, pricepi? Ăia de gonesc animalele, le sperie ca să iasă de prin vizuini. Eşti nebun, i-am zis, vrei să-l împuşte careva din greşeală? Se întîmplă adesea, îi ştiu eu pe vînătorii cu care-şi face veacul, beau şi înainte de a porni la vînat. Nişte inconştienţi plini de ifose. Ne-am certat ca la uşa cortului. A auzit şi băiatul, chiar dacă nu era în aceeaşi încăpere cu noi. Cică eu sînt o incultă, fără studii superioare, să-mi văd de bucătărie şi de fîţîitul curului printre mesele cu beţivani. El vrea să-i dea băiatului o educaţie bărbătească, solidă, energică. De aia a învăţat atîţia ani la facultate, cică cea mai grea facultate, agronomia! Acolo merg toţi incapabilii, i-am zis că mă înfuriase la culme şi era să mă şi plesnească, dar nu a îndrăznit. Tremuram toată şi mă apropiam de pragul isteriei... ceea ce, pînă la urmă, numai mie îmi face rău, aşa-i?"
"Exact", aprobă Timi, "îţi creşte tensiunea, îţi afectează bătăile inimii, ţi-o slăbeşte iar... nervii ăştia prea des astfel excitaţi, înmulţesc ridurile..."
"Corect. Îmbătrînesc mai repede. I-ar plăcea lui! Să-i dau alte prilejuri de-a rînji pe seama mea. Pînă la urmă, am reuşit să mă stăpînesc. I-am spus, apucîndu-l zdravăn de gulerul cămăşii, că băiatul nu pleacă nicăieri, rămîne acasă. I-am suflat vorbele în faţă, i le-am şuierat şi n-a mai insitat. N-am înţeles niciodată ce plăcere găseşte în a împuşca bietele animale? Nu le-am gătit niciodată, el le găteşte, el le haleşte..."
"Iar băiatul?"
"Asta e, ai pus degetul pe rană. Păi, îţi imaginezi! Apucase să-i promită, înainte de a discuta cu mine. Cred că o făcuse chiar intenţionat, ştiind dinainte ce reacţie voi avea. Apoi i-a spus băiatului că mama se opune categoric, aşa că el trebuie să rămînă acasă... cu femeile. Îţi dai seama cît m-a urît ăla micul, în momentul cînd a aflat că rămîne acasă din cauza mamei?! Degeaba am dus, pe urmă, o adevărată muncă de lămurire, făcîndu-i o căruţă de promisiuni, jurînd că va trage şi el cu puşca peste cîţiva ani... Voi suporta consecinţele dar... pe idiot, pe vînătoraşul cel viteaz am să-l transform în cerb... hihi... o să-i crească corniţele şi îi vor ajunge curînd... cît un copăcel!"
Timi o privi cu un amestec de amuzament şi surprindere. În acelaşi timp, schiţă un gest cu mîna, ca şi cum s-ar fi apărat de-o nevăzută ameninţare. Rîsul chelneriţei se amplifică, urcînd în cascade sticloase, alături de improvizaţiile trompetei lui Armstrong.
"Nu te speria, Timi...", îl linişti Pati "n-o să te oblig să contribui la... dezvoltarea fiecărei crengi ori crenguţe... dar în noaptea asta o să punem baza... rădăcinile adică.. .hihi... şi consolidăm trunchiul..."
Pati rîdea cu adevărată voluptate. Pătura îi alunecase pînă sub pîntec, iar canapeaua era pe punctul de a intra în trepidaţii permanente... Brusc, îşi curmă hohotul, bău vinul rămas în pahar, se ridică în genunchi şi dădu drumul întrebării ce se-ncolăci în jurul lui Timi ca o eşarfă fierbinte:
"Nu ţi-e ruşine să te culci cu o chelneriţă... doar cu liceul terminat... şi care a citit puţine cărţi la viaţa ei...?"
"Nu."
"Atunci... stinge lumina... În pauze îţi mai povestesc... am destule, agronomul e un nemernic care m-a şi ameninţat, odată, că mă împuşcă... Acuma vreau să uit de el... de tot şi de toate!"
Era un ordin, o rugăminte, o implorare, un ţipăt de disperare, şi dorinţă şi revoltă totodată. Iar Timi stinse, ascultător, lumina, nu înainte de a goli paharul cu rachiu alb şi a mai trage un ultim fum de ţigară.
You Won't Be Satisfied...
Din romanul în pregătire la Editura Cartea românească
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
